Noul FC Argeș a pierdut, miercuri seară, primul amical tare din această perioadă precompetițională. Echipa pregătită de Iordan Eftimie a fost învinsă cu 3-1, în deplasarea, pe stadionul „Eugen Popescu”, de la Chindia Târgoviște, la capătul unui meci care a avut două reprize diametral opuse.
Tehnicianul grupării din Trivale a ținut să vadă care este potențialul fiecărui jucător și a împărțit lotul în două echipe, dând șansă astfel tuturor fotbaliștilor să arate ce pot. Primul mitan a fost dominat aproape în totalitate de gazde care au marcat de două ori, prin Mihai Neicuțescu (17′) și Marius Bâtfoi (22′) în urma unor greșeli mari făcute de fundașii alb-violeți. Ambii marcatori ai Chindiei sunt noi achiziții făcute de târgovișteni.
Cea de-a doua parte a întâlnirii a fost mai echilibrată, iar în unele momente, piteștenii au fost cei care au dictat ritmul. Dâmbovițenii au marcat al treilea gol la zece minute după pauză prin Marian Vătavu (54′) după ce defensiva argeșeană nu a putut să îndepărteze o minge din propriul careu.
Argeșenii au dat semne de revenire după pauză când Iordan Eftimie a operat mai multe schimbări în echipă. Alb-violeții au redus din handicap prin Bogdan Vișa (77′) și au mai irosit încă trei – patru ocazii de a reduce din diferență. Aproape de gol au fost Costin Stoica, Cătălin Barbu, Tofan, David și Căpățînă, însă de fiecare dată fundașii și portarul Chindiei s-au opus.
Pentru târgovișteni, întâlnirea cu argeșenii a fost al cincelea meci de verificare din această vară (0-2 cu Juventus București, 0-0 cu CS Balotești, 3-3 cu FCSB, 2-1 cu Metaloglobus), în timp ce pentru FC Argeș a fost doar al treilea test din această perioadă precompetițională și primul cu o formație de Liga a 2-a (6-1 cu ACS Basarabi Curtea de Argeș, 8-0 cu CSM Râmnicu Vâlcea Under 19).
Eftimie: „Să învățăm din aceste greșeli”
La finalul partidei de verificare cu Chindia, antrenorul argeșenilor s-a declarat nemulțumit de joc. Iordan Eftimie a tras concluziile care se impun după acest meci pierdut și speră ca jucătorii săi să elimine greșelile pe care le-au făcut.
„A fost un joc de pregătire foarte util pentru noi. Am încercat să acoperim ambele reprize cu două formații echilibrate. Au jucat toți băieții care au fost în lot. Am primit niște goluri și pe o delăsare a jucătorilor, ca să spun așa. La primul gol a fost o lipsă de marcaj în fața careului de 16 metri. Am primit destul de repede și al doilea gol, tot pe o greșeală a defensivei. Asta este situația. Sunt jocuri amicale din care trebuie să învățăm și să ne pregătim pentru următoarele meciuri pe care le mai avem de disputat. Una peste alta, a fost un meci destul de util pentru ambele echipe. În repriza secundă am reușit să și marcăm. Am mai avut câteva situații de a reduce din handicap, dar nu am mai reușit să înscriem. Ei au marcat golul trei printr-un autogol și asta a fost istoria meciului. Eu sper ca la meciurile următoare să cristalizăm primul 11. O să le dau la unii jucători câte 70 de minute. În meciurile pe care le mai avem de disputat vom stabili primului 11 cu care vom începe campionatul”, a spus Eftimie.
Chindia Târgoviște: Meilă – Martac, D. Ciobotariu, Vătavu, Dumitrașcu – Honciu, L. Mihai, Crinel Stoica – Neicuțescu, Bâtfoi, Cherchez. Au mai jucat: I. Popescu, Aioani – Ispas, Ad. Ioniță, Cornea, Cr. Matei, Pencea, Dr. Șerban, Nisipeanu, Cr. Neguț, Ad. Grigore, Acasandrei. Antrenor: Nicolae Croitoru
FC Argeș: Oct. Popescu – Toriște, Cotigă, Deaconescu, Șerbănică – Andr. Panait, I. Șerban, Alin Popa, Ant. Cruceru – I. Năstăsie, Nilă. Au mai jucat: R. Grecu, Vișa, Ct. Stan, Al. David, Tofan, C-tin. Stoica, Oancea, Căpățînă, Vlăduț, Ct. Barbu, Mihăiescu, Voinescu. Antrenor: Iordan Eftimie
Meciul de verificare cu Chindia Târgoviște nu a fost ultimul test din această săptămână pentru argeșeni. Alb-violeții vor întâlni sâmbătă, de la ora 11:00, pe Academica Clinceni, pe terenul central al complexului „Nicolae Dobrin”.
Articol scris de Marius DUINEA (Curierul zilei)
Foto: facebook Fotbal Club Argeș Pitești
Video: DBsport