Start în forță la Bacău

Start în forță** la Bacău

FCM Bacău nu pierde timpul de pomană. Lidera Seriei l din
eșalonul al treilea și-a reluat luni antrenamentele, punând astfel
punct vacanței de iarnă. De la reunirea lotului au absentat
„secundul” Vasile Jercălău, „veteranul” Ștefan Apostol și atacantul
Dragoș Huiban. Primii doi au absentat după ce au fost la Bucuresti,
la Consfătuirea Antrenorilor. Huiban va lua o pauză mai lungă, ca
urmare a unei fracturi de metatarsiene suferită în vacanță. La
polul opus, merită remarcată revenirea lui Marius Doboș și George
Taban, două piese de bază care au stat o bună perioadă de timp pe
tușă în toamnă din cauza unor probleme medicale.

Nerăbdător

Starea de spirit a antrenorului Gheorghe Poenaru a confirmat faptul
că tehnicianul „galben-albaștrilor” se simte mai bine pe marginea
terenului de joc decât în vacanță. „Sincer, de-abia
așteptam să ne reluăm antrenamentele. Începem anul cu gânduri bune
și vrem să ne pregătim așa cum trebuie în această perioadă pentru
ca returul de campionat să fie unul fructuos”
, a spus
Poenaru, care speră să nu se confrunte cu probleme de sănătate la
nivelul lotului: „Îmi doresc ca toți jucătorii să fie
sănătoși, însă, din păcate, a apărut această accidentare a lui
Huiban”
.

Program

Pentru elevii lui Gheorghe Poenaru, prima săptămână de pregătire va
aduce și primul meci de verificare. Sâmbătă dimineață, lidera
Seriei l din Liga a lll-a va susține un amical pe terenul
divizionarei B Ceahlăul Piatra Neamț. Până la reluarea
campionatului, programată pe data de 4 martie, băcăuanii vor
disputa un număr de șapte meciuri de verificare. În afara
Ceahlăului, FCM Bacău va mai întâlni echipa de primă ligă FC
Vaslui, pe 30 ianuarie, divizionarele B FC Botoșani și Poli Iași și
colegele de serie Petrotub Roman și Ceahlăul ll. „Având
în linii mari același lot din toamnă, îmi sunt suficiente șapte
jocuri”
, a precizat Poenaru, care a programat un
stagiu de pregătire centralizată în perioada 24 ianuarie – 4
februarie.

Sursa: Deșteptarea

Pe aceeași temă