Sportul Snagov a revenit spectaculos și s-a impus la scor în primul amical din acest an. Echipa ilfoveană tot nu are antrenor principal

Marius ANGHEL 28 Jan. 2020, 15:46 Pregătiri, amicale
Sportul Snagov a revenit spectaculos și s-a impus la scor în primul amical din acest an.** Echipa ilfoveană tot nu are antrenor principal

Reunită vinerea trecută, echipa Sportul Snagov a disputat astăzi, marți, primul amical din această perioadă de pregătire de iarnă. Ilfovenii au întâlnit-o pe teren propriu, la Ghermănești, pe Agricola Borcea, ocupanta locului 11 în Seria a 2-a a Ligii 3, iar rezultatul înregistrat a fost unul cu multe goluri, 5-2, după o răsturnare spectaculoasă de scor.

Aflată în continuare sub conducerea antrenorului interimar Răzvan Ciodar, penultima clasată din Liga 2 a întâlnit-o marți, pe stadionul Voința din Ghermănești, pe Agricola Borcea. Călărășenii au avut avut 2-0, iar unul dintre goluri a fost, de fapt, un autogol. Adrian Neacșu și-a trimis mingea în propria poartă, surprinzându-și coechipierul cu o reluare de la circa 25 de metri. La pauză, echipa din Liga 3 a avut 2-1.

Cosmin Novac, Paul Cubleșan, Alexandru Nechita, din penalty, Andrei Mirică și un junior din cadrul clubului au marcat golurile revenirii și a victoriei cu 5-2 a Snagovului.

În acest test, Sportul Snagov a aliniat următorul „11”: Oct. Stanciu – Cos. Novac, Ghidurea, Ad. Neacșu, Turbatu – G. Apostol, Fl. Lungu – R. Bucur, Răileanu, N. Ioniță – Al. Rusu. În partea secundă a jocului au intrat și ceilalți componenți ai lotului, cu excepția accidentatului Cristian Poștoarcă, cât și doi juniori veniți în probe de la Craiova.

Sportul Snagov joacă vineri al doilea meci amical din acest an, pe terenul echipei Înainte Modelu, ocupanta locului 5 în Seria a 2-a a Ligii 3.

Marius ANGHEL 28 Jan. 2020, 15:46 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă