Rapid a învins-o pe Csikszereda în amicalul care a pus punct cantonamentului de la Cheile Grădiștei. Sefer, decisiv cu giuleșteni. Ce spun Pancu și Suciu

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 05 Jul. 2019, 16:03 Actualizat: 05 Jul. 2019, 18:37 Pregătiri, amicale

Rapid și Csikszereda, viitoare adversare în noul sezon al Ligii 2, s-au întâlnit în această dimineață într-un meci amical desfășurat la Brașov, pe stadionul Carpați. Jocul s-a terminat cu victoria bucureștenilor, 1-0, după golul marcat de Antonio Sefer în minutul 55.

Aflate amândouă în cantonament la Cheile Grădiștei, Rapid și Csikszereda și-au stabilit un meci amical la Brașov pentru a vedea în ce stadiu al pregătirii se află în acest moment. Jocul, unul destul de echilibrat pe întreaga sa durată, a fost decis printr-o execuție din fază fixă. În repriza secundă, în minutul 55, Antonio Sefer l-a învins pe Ljuljanovic cu o minge trimisă bine, plasat, de la 23 de metri, la colțul scurt.

Rapid: Ciuculescu (Drăghia 46′) – Băjan (I. Voicu 46′), Bg. Manole (Mallo 46′), Ad. Neacșu (Al. Iacob 46′), Demici (Finica 46′) – Pănoiu (R. Lazăr 46′) – Tudoran (Dodoi 46′), Drăghiceanu (Sefer 46′), Oanea (Cârstocea 46′), Goge (Hlistei 46′) – Roskopf (Vlada 46′)

Csikszereda: Gyenge (Ljuljanovic 46′) – Mitra (Lalic 46′), Csonka (Berde 46′), Palmes (Kovacs 46′), Peszmeg (Majzik 46′) – Fodor (Veres 46′), Csuros (Takacs 46′), Eder (Corbu 46′), Kalman (Kr. Szekely 12′), Simo (Erdei 46′) – Hodgyai (Magyari 46′)

Victorii pe linie pentru Rapid. Pancu: „Nu pun niciun preț pe amicale”

Pentru Rapid, acesta a fost al doilea meci amical din această vară, după ce pe primul îl câștigase tot cu 1-0, prin golul marcat de Marian Drăghiceanu, cu Concordia Chiajna. Alb-vișiniii și-au încheiat stagiul de la Cheile Grădiștei, iar de la început săptămânii următoare va pleca în Turcia, acolo unde va sta până pe 18 iulie. În cantonamentul de la Bolu, elevii lui Daniel Pancu vor juca trei meciuri de pregătire, cu Malatyaspor, Sivasspor și Gazișehir Gaziantep, aceasta din urmă fiind noua echipă a lui Marius Șumudică.

„Nu pun niciun preț pe amicale. Într-adevăr, e împortant că am câștigat, pentru că e mai puțin plăcut să vezi Rapid – Miercurea Ciuc 0-1 sau 0-2 sau 0-3. Într-adevăr, contează poate și pentru moral, dar mă interesează integrarea cât mai rapidă a jucătorilor nou-veniți în atmosfera Rapid. Sper ca săptămâna asta, e a șasea oară când o spun de când am început pregătirea, să definitivăm lotul. Am schimbat puțin modul de lucru, a fost o săptămână încărcată, cu antrenamente foarte tari. Avem un nou antrenor secund și preparator (n.r. – Yüksel Yesilova), un om pe care eu mi l-am dorit foarte mult de când am lucrat prima dată cu el, la Voluntari, un profesionist desăvârșit, un om care, cu siguranță, va da o altă față, din punct de vedere fizic, echipei. Eu zic că, până la începutul campionatului, cel puțin din punct de vedere fizic, să fim la cel mai înalt nivel, pentru că ne așteaptă meciuri foarte grele. Iar impactul cu Liga a 2-a mă aștept să fie unul foarte greu și foarte dificil”, a spus Daniel Pancu la finalul jocului.

Înfrângeri pe linie pentru Csikszereda. Suciu: „Băieții s-au simțit obosiți”

De partea cealaltă, pentru Csikszereda, acesta a fost al treilea joc amical. Pe toate le-a pierdut. Primul l-a avut cu Viitorul (scor 0-2), apoi a întâlnit-o pe Chindia Târgoviște (scor 0-2), iar acum pe Rapid (scor 0-1). Trupa din Miercurea Ciuc va susține următorul amical chiar mâine, la Sibiu, de la ora 11:00, cu prim-divizionara FC Hermannstadt.

„Am reușit să facem un joc bun de pregătire și, în ciuda faptului că ieri am avut trei sesiuni de antrenament și băieții s-au simțit obosiți, simt că echipa se dezvoltă. În prima repriză am jucat mai bine, am avut niște ocazii, pe care, din nefericire, nu le-am fructificat. A doua repriză a fost mai bună pentru Rapid și le-am făcut și un cadou și au marcat un gol. Oferim o mulțime de oportunități adversarului. Trebuie să lucrăm cu disciplina în apărare”, a spus Valentin Suciu, antrenorul echipei Csikszereda, după desfășurarea amicalului cu Rapid.

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 05 Jul. 2019, 16:03 Actualizat: 05 Jul. 2019, 18:37 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă