Pentru tânărul Dragoș Ungurenașu, fundașul central de doar 17 ani al Politehnicii Iași, anul 2022 a început perfect. Și cu siguranță puștiul din defensiva Iașiului își va aminti toată viața de acest început de primăvară.
După ce la sfârșitul lui februarie a debutat în Liga a 2-a, în meciul din Copou cu FC Brașov (scor 1-1), în urmă cu câteva zile juniorul ieșean a bifat o altă bornă importantă în carieră: convocarea în premieră la naționala Under 18. Dragoș va participa cu naționala sub 18 ani la stagiul de pregătire din Turcia, în perioada 19-29 martie.
Vestea i-a fost dată de team-managerul lui Poli, Marius Onofraș, iar emoțiile l-au cuprins instantaneu.
”Vă dați seama, am fost foarte emoționat când m-a anunțat domnul Marius Onofraș că am fost convocat la echipa națională. Este prima mea convocare și sunt foarte bucuros. Dar până la meciul echipei naționale mă concentrez pe meciul de sâmbătă, cu Comunal Șelimbăr, foarte important pentru noi. După aceea mă voi gândi și la echipa națională. M-am bucurat foarte mult când aflat, mi-am anunțat imediat părinții, care au fost și ei la rândul lor foarte emoționați. Nu mă așteptam, sincer și sunt foarte fericit. Sunt emoții, e normal, pentru că voi îmbrăca tricoul României, voi reprezenta țara. De mic copil visez să fiu la echipa națională, toți copiii care se apucă de fotbal visează să ajungă acolo”, a declarat Dragoș Ungurenașu pentru Liga2.ro.
Pentru Dragoș Ungurenașu, totul s-a petrecut parcă prea rapid în acest început de an. A debutat în Liga a 2-a în primul meci al anului, cu FC Brașov, făcând pereche în centrul defensivei cu experimentatul Florin Plămadă, căpitanul echipei. A fost integralist în primul meci, iar antrenorul Costel Enache i-a dat credit și în celelalte partide, cu Steaua (1-3) și Astra (3-1). Dacă în Liga a 2-a a debutat la sfârșitul lunii trecute, primul meci la seniorii lui Poli Iași a fost bifat de Dragoș în toamna lui 2021, în meciul din Cupa României cu Minaur Baia Mare (1-3).
”A fost un început de an foarte bun pentru mine, sper să continui la fel. Am jucat primele trei meciuri la Liga a 2-a și acum a venit o convocare la echipa națională. Am așteptat acest debut în Liga a 2-a. Nu credeam că o să se întâmple atât de repede, dar îmi doream. Au fost ceva emoții la început, dar după au trecut. Îl am lângă mine pe Florin Plămadă, care îmi dă sfaturi și mă ajută foarte mult. Îl mai am lângă mine și pe Serediuc, sunt doi jucători cu experiență, care mă ajută foarte mult. Și antrenorul Costel Enache mi-a dat încredere, familia este alături de mine. Părinții mei mi-au spus să o țin tot așa, să rămân modest, să nu mi-o iau în cap și să fiu la fel de serios”, a mai spus Dragoș Ungurenașu, elev în clasa a XI-a, la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” din Iași.
Acesta nu își face probleme legate de retrogradare și speră să promoveze cu Poli Iași în Liga 1, în sezonul viitor: ”Nu ne punem problema de retrogradare, avem încredere că vom rămâne în Liga a doua. Visul meu este să promovez cu Poli Iași în Liga I, în sezonul viitor și să joc în prima ligă la Iași. Iar apoi îmi doresc să fac pasul mai sus, la Naționala Under 21 și la echipa națională mare.”
Idolul său este Sergio Ramos, campionatul preferat este Premier League, iar dintre români îi plac experimentații Burcă și Chiricheș, dar și tinerii Man, Ianis Hagi sau Octavian Popescu. Alături de care visează să ajungă să joace la echipa națională.
Dragoș Ungurenașu s-a născut pe 25 august 2004, la Iași, dar de mic copil a locuit în Vaslui, cu familia. A început fotbalul la vârsta de 7 ani, la FC Vaslui, apoi a jucat cinci ani la Comstar Vaslui, la ambele echipe fiind pregătit de antrenorii Cătălin Grigore și Sorin Sava.
Interesant este faptul că Dragoș a jucat mai întâi mijlocaș stânga atunci când a venit la juniorii Politehnicii Iași, în urmă cu trei ani, iar primul său antrenor din Copou, Bebe Manole, l-a reprofilat fundaș central. Post pe care a continuat și la juniorii mari alături de antrenorul Adrian Kerezsy. Acesta din urmă l-a remarcat, iar ulterior Costel Enache l-a adus în lotul echipei de seniori, în vara anului trecut.
Adrian Kerezsy, antrenorul de la juniori al lui Dragoș, se bucură de ascensiunea juniorului său și îi prevede un viitor frumos.
”Mă bucur foarte mult pentru Dragoș. Este un jucător cu o talie foarte bună pentru postul de fundaș central, are o viteză bună, este foarte curajos, disciplinat din toate punctele de vedere. Tehnic stă destul de bine, însă mai are carențe la lovirea mingii cu capul, dar poate îmbunătăți acest aspect. Eu am încredere mare în Dragoș și sunt convins că are toate atuurile pentru a se impune atât la Naționala de juniori, cât și la Poli”, a spus Adrian Kerezsy.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/jumatate-din-lotul-convocat-pentru-urmatoarea-actiune-a-nationalei-u18-din-liga-2-si-liga-3-selectionerul-daniel-oprescu-pregateste-campania-de-calificare-la-euro-2023-19223510
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-fara-capitan-in-primul-meci-din-play-out-moldovenii-pleaca-cu-doua-zile-inainte-de-meciul-de-la-ramnicu-valcea-cu-cs-comunal-selimbar-19223424
https://liga2.prosport.ro/seria-1/transfer-pentru-sezonul-viitor-floriano-vanzo-a-fost-acontat-de-poli-iasi-insa-nu-va-avea-drept-de-joc-in-play-out-john-kamara-ar-putea-debuta-in-meciul-cu-selimbar-19223364
https://liga2.prosport.ro/seria-1/play-off-ul-ligii-2-incepe-cu-un-meci-de-foc-intre-primele-doua-clasate-in-play-out-un-singur-joc-nu-se-disputa-la-matineu-programul-primei-etape-19223303