Start ratat! Poli Iași s-a împiedicat pe teren propriu de FC Brașov, în primul meci oficial al anului. Oaspeții au ratat marile ocazii ale partidei

Narcis POHOAȚĂ 26 Feb. 2022, 15:01 Liga 2

Poli Iași a început ezitant anul, așa cum l-a încheiat pe cel anterior. Cu o nouă remiză în fața unui adversar din partea inferioară a clasamentului Ligii 2, 1-1 cu FC Brașov, în Copou, în cadrul etapei a 17-a, antepenultima a sezonului regular.

În ciuda numeroaselor semnale trase de către conducere în privința importanței acestui joc, dar și a faptului că jucătorii au fost aduși cu banii la zi chiar înainte de meci, elevii lui Costel Enache nu au reușit să-și apropie victoria și au cedat din nou puncte importante pe propriul teren.

Poli a început bine meciul, a deschis scorul rapid, însă nu a știut să gestioneze avantajul minim. A controlat meciul ulterior, însă steril, ocaziile mai mari aparținând oaspeților.

Sekou Camara, din nou la locul potrivit pentru Poli Iași.

Meciul desfășurat pe stadionul ”Emil Alexandrescu” din Iași a început perfect pentru Poli, care a reușit să deschidă scorul încă din minutul 9, prin golgheterul Sekou Camara, ajuns la cota 8 în acest sezon. Serediuc a centrat bine de pe partea stângă în gura porții, Stan a reluat în bara din dreapta, balonul a ricoșat în brațele goalkeeperului Popescu, însă acesta l-a scăpat și Camara, atent, l-a împins în plasă din fața liniei porții.

Marko Tesija a debutat cu gol la FC Brașov

Ieșenii nu au știut însă să profite de avantajul luat rapid și în minutul 33 s-au văzut egalați, la prima ocazie a oaspeților, dintr-un penalty transformat de Marko Tesija, aflat la debutul la FC Brașov.  Dumbravă a centrat din partea stângă, balonul l-a lovit în mână pe fundașul dreapta Kouadio, care s-a apărat neglijent, cu brațul depărtat de corp, iar arbitrul a dictat corect penalty-ul din care Brașovul a restabilit egalitatea.

Gazdele au acuzat șocul primirii golului, iar Brașovul putea intra chiar în avantaj la cabine. În minutul 38, El Azzouzi l-a găsit bine cu o centrare din partea stângă în centrul careului pe Lambrinoc, acesta a deviat balonul, care s-a scurs însă razant cu stâlpul din stânga al porții ieșene.

O nouă ratare uriașă a echipei brașovene

Repriza secundă a început tot cu o mare ratare a brașovenilor. În minutul 59, Burlacu a centrat perfect din partea dreaptă la bara a doua, de unde El Azzouzi, nemarcat, a trimis în plasa laterală, din poziție foarte bună.

Abia în minutul 65 Costel Enache a renunțat la un închizător și a jucat cu două vârfuri, ceea ce mulți așteptau încă din start. L-a scos pe Chiorean și l-a trimis în teren pe Plokhotnyuk, iar atacantul venit din prima ligă a Ucrainei a intrat bine în joc. Nouarul Iașiului a fost la un pas de egalare după doar două minute, când șutul său din cădere a fost respins de portar, dar și în minutul 77, când balonul expediat de la marginea careului s-a dus mult peste poartă.

Pe fondul dominării gazdelor, Brașovul a încercat pe final să dea lovitura de grație pe contră, însă Negrean (80) și Vasile Constantin (90) nu au găsit ținta.

Poli Iași a urcat pe locul 11, FC Brașov e tot pe 16

S-a terminat 1-1, un rezultat care nu mulțumește niciuna dintre formații. Poli ratează startul și nu reușește ascensiunea sperată în clasament, în timp ce oaspeții rămân pe loc de baraj, la mare distanță de primul loc salvator. Un lucru totuși pozitiv pentru ieșeni, au înscris gol din nou după ce anul trecut au terminat cu trei remize la scorul de 0-0.

În etapa a 18-a, penultima a sezonului regular, Poli Iași joacă în meciul de deschidere, în Ghencea, cu Steaua, vineri, 4 martie, de la ora 17:30, în timp ce FC Brașov o întâlnește pe teren propriu sâmbătă, 5 martie, de la ora 11:00, pe Metaloglobus.

Poli Iași ocupă locul 11, cu 22 de puncte, la egalitate cu Ripensia și Unirea Dej, pe care le devansează însă la golaveraj. FC Brașov e pe poziția a 16-a, cu 13 puncte.

POLITEHNICA IAŞI – FC BRAŞOV 1-1

Sekou Camara 9′ / Marko Tesija 33′ – penalty

Poli Iași: Brînză – Kouadio, Fl. Plămadă (cpt.), Ungurenașu, Tib. Serediuc – F. Cristea, Chiorean (Plokhotnyuk 65′) – Al. Stan (Aftanache 52′, Asăvoaei 81′), Muratovic, Mărieș (Ad. I. Ilie 65′) – S. Camara
Rezerve neutilizate: T. Axinte – Defta, Cană, Chatziterzoglu, Pelivan
Antrenor: Constantin Enache

FC Brașov: Laur. Popescu – M. Burlacu, Maric, Dumbravă, Fustar (Gherghe 41′), Negrean (Rz. Andronic 86′), Tesija (Drăgoi 86′), Leonte (cpt.), El Azzouzi (Vas. Constantin 67′), Lambrinoc (Rz. Iorga 67′), Angelov
Rezerve neutilizate: Mutu – Rob. Răducioiu, Bg. Roșu, Vl. Mihalcea
Antrenor: Călin Moldovan

Stadion: ”Emil Alexandrescu” (Iaşi); Spectatori: 1.000; Arbitru: Eduard Ioniță (Galaţi); Asistenți: George Bogdan Duță și Alexandra Theodora Apostu (ambii din Bacău); Rezervă: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe); Observatori: Bogdan Zanfirescu (Botoşani) și Mircea Bucur (Târgu Mureş).

Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-17-nu-mai-putin-de-sase-meciuri-au-loc-de-la-ora-1100-fc-buzau-si-fk-miercurea-ciuc-sunt-printre-echipele-care-lupta-pentru-play-off-si-vor-evolua-in-aceste-jocuri-19220694

https://liga2.prosport.ro/seria-1/restructurari-la-poli-iasi-suma-pe-care-o-vor-economisi-dupa-ce-doamnele-de-la-contabilitate-si-cei-de-la-magazinul-din-iulius-mall-au-fost-concediati-19220680

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-singurul-fotbalist-ucrainean-din-romania-mesaj-de-pace-de-la-iasi-mykhaylo-plokhotnyuk-imi-fac-griji-pentru-familia-mea-pentru-ucraineni-sunt-un-patriot-al-ucrainei-ramaneti-19220477

Narcis POHOAȚĂ 26 Feb. 2022, 15:01 Liga 2
Pe aceeași temă