Poli Timișoara a trecut la scor de maidan de CSC Dumbrăvița în primul amical din 2022. Doi jucători importanți ai alb-violeților sunt infectați cu coronavirus

Anda DELIU 03 Feb. 2022, 12:03 Liga 2

Politehnica Timișoara s-a impus cu 7-0 în amicalul cu CSC Dumbrăvița (locul 4 în Seria a 8-a a Ligii 3), primul al echipei lui Nicolae Croitoru după un cantonament în care s-a pus accent pe pregătirea fizică.

Au lipsit unii componenți de bază ai echipei, precum Ioan Mera sau Adrian Zaluschi, infectați cu coronavirus. De asemenea, testările de jucători continuă la echipa lui Nicolae Croitoru.

Poli a dominat copios jocul cu Dumbrăvița

CSC Dumbrăvița s-a reunit mult mai târziu ca Poli, abia la 24 ianuarie față de 10 ianuarie, astfel că decalajul de pregătire în meciul jucat miercuri pe sinteticul de la Baza 2 a fost evident.

În prima repriză, pentru alb-violeți au marcat doi jucători. Mai întâi, Daniel Olariu a tras din careu, în minutul 9. Apoi, Gerbi a avut un șut în transversală, iar în minutul 26, Ursu a dat o scăriță peste portarul oaspeților. În repriza a doua, și nou-venitul Sîntean a șutat în bară. A urmat un gol al lui Denis Giosu, fundaș născut în anul 2000, venit din Luisiana (SUA) în teste. Dominația polistă a fost tot mai evidentă pe final, când au marcat Doru Andrei, Alexandru Iamandache, din nou Andrei și pe final, tot Iamandache.

Poli Timișoara: Devenish-Meares (Păduraru 37) – Sofran, Bocşan, Scutaru, Pamfile – D. Radu, Olariu, Ignea, Erceanu – Oct. Ursu, Gerbi
Au mai intrat: Păduraru, Cuzmanovici – Plumbuitu, Moţiu, Giosu, Oanea – D. Andrei, R. Lazăr, Bakoş, Vukoje – Sîntean, Iamandache
Antrenor: Nicolae Croitoru

CSC Dumbrăviţa: Trifon – L. Bodri, Bura-Kot, Vidican, Ghinescu – Zurbagiu, Schinteie – Tismonar, Martinov, Grigoriu – Făgărășanu
Au mai intrat: Mikloș – Bain, Paunchici, Olaru și Ciubotariu
Antrenor: Cosmin Stan

Nicolae Croitoru, mulțumit de atitudinea echipei sale

Fără Mera și Zaluschi, ceilalți jucători ai Politehnicii au teste negative la coronavirus. Nicolae Croitoru a fost mulțumit de cum au pus ochiul elevii săi. ”A fost primul joc, venim după trei săptămâni și jumătate de pregătire. Ne interesa să avem atitudinea potirivtă, pentru că ne așteaptă jocuri foarte grele. Factorul fizic sigur că și el era unul important și cred că s-a văzut că toată lumea a depus efort. Trebuie să încercăm să aplicăm în joc ceea ce am practicat în antrenamente, chiar dacă sunt și lucruri care nu ies foarte bine, însă ste normal pentru această perioadă a pregătirii. În mare parte, putem să spunem că lotul de definitivat. E posibil să mai apară un jucător, dar în mare parte este definitivat”, a declarat antrenorul clasatei pe locul 14 în Liga 2 după 16 etape.

Dumbrăvița, lovită de probleme în lanț

Înainte de reunire, Dumbrăvița a rămas fără Marjan Maric, după ce tânărul sârb a decedat într-un tragic accident de mașină. Ulterior, probleme s-au ținut lanț de trupe de Liga 3.

”În prima fază, la problemele de lot pe care le avem noi în momentul de față, cu mulți jucători bolnavi, cu jucători care, spre surprinderea mea, au renunțat la fotbal, avem trei jucători în această situație: Andrei Andrei, David Berivoiescu și Florin Dobie. În prima fază am zis că e un meci care poate nu ar fi trebuit să se joace, pentru noi. Acum e clar, diferența e foarte mare de pregătire. E diferența mare de ritm. Ei au avut un ritm foarte bun de joc. Se vede că sunt mult avansați față de noi în pregătire. Dar ne prinde foarte bine în momentul de față pentru că ne-am dat seama unde suntem în momentul de față, ne-am dat seama ce avem de lucrat în continuare și ce jucători și pe ce posturi mai avem nevoie de jucători. Avem un singur jucător cu covid, restel sunt răciți. Testele sunt negative, dar simptomele sunt destul de urâte”, a declarat antrenorul Cosmin Stan.

Poli Timișoara va juca sâmbătă la Reșița un nou amical, cu CSM, liderul Seriei a 7-a a Ligii 3.

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

Anda DELIU 03 Feb. 2022, 12:03 Liga 2
Pe aceeași temă