Deși a venit la Poli Iași în plin sezon, Cătălin Hlistei nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a confirma în Copou.
Extrema stângă în vârstă de 28 de ani a marcat trei goluri în cele șapte meciuri disputate la Poli Iași, două dintre ele într-un singur joc, și a devenit deja cel mai bun marcator în campionat al echipei din Copou, în primele 13 runde ale Ligii 2.
Mijlocașul stânga născut la Arad a semnat cu Poli Iași pe 15 septembrie 2022 și a debutat la formația din Copou în etapa a 7-a, în remiza albă din deplasare cu Unirea Slobozia.
După trei meciuri fără gol, Hlistei a spart gheața la Poli în etapa a 10-a, marcând golul de trei puncte cu Metaloglobus, iar în runda a 13-a a reușit o ”dublă” la Dumbrăvița. Cu cele două goluri din Banat, fotbalistul Iașiului a ajuns deja la cota 3 și pare să devină golgheterul pe care Poli îl caută de ceva timp.
Interesant este faptul că Hlistei a marcat trei din ultimele patru goluri ale Iașiului, cu mențiunea că de la acel succes cu Metaloglobus moldovenii nu au mai înscris până la Dumbrăvița.
După ”dubla” reușită în Banat, Cătălin Hlistei a declarat că a prins foame de gol și speră să nu se oprească aici. Mai cu seamă că golurile de la Iași au venit după o pauză foarte lungă de secetă, de aproape 8 luni.
”Mă bucur că am reușit din nou să înscriu. Aveam nevoie pentru încrederea mea, pentru că golurile aduc goluri, iar victoriile aduc victorii. Mă bucur că pot să îmi ajut echipa la fiecare meci și sper să o fac de cât mai multe ori. După opt luni de pauză am marcat cu Metaloglobus, iar acum s-a întâmplat să înscriu de două ori și cu Dumbrăvița. Am prins o foame de gol și sper să nu mă opresc aici, să marchez cât mai mult, iar la finalul sezonului să ne bucurăm cu toții de o promovare”, spune Hlistei, care s-ar mulțumi și cu victoriile echipei, fără ca el să înscrie: ”Nu știu dacă și-a găsit echipa golgheterul, dar eu încerc să îmi fac treaba cât mai bine la fiecare meci. Dacă pot să dau un gol sau o pasă de gol, cu atât mai bine, este un bonus pentru mine. Degeaba înscriu eu sau dau o pasă de gol dacă nu reușim să câștigăm. Atunci este o problemă. Sincer, m-aș bucura să înscrie altcineva și să câștigăm toate meciurile. Până la urmă este meritul echipei, al grupului, toți facem parte din această echipă. Și cum am mai spus, un grup unit bate orice individualități.”
Întrebat dacă simte o presiune suplimentară, fiind un un jucător de bază, de la care suporterii și stafful așteaptă foarte multe, Cătălin Hlistei a răspuns că este obișnuit cu presiunea. Și spune că jucătorii care nu vor să joace cu presiune ar trebui să stea acasă.
”Presiune este la fiecare meci, toată lumea are așteptări mari de la noi, de la echipă. De asta e frumos fotbalul. Dacă nu ai presiune, stai acasă. E mai frumos să joci cu presiune. Altfel, ar trebui să joci la echipă mică, care nu trage pentru niciun obiectiv și joacă doar de plăcere”, a completat Cătălin Hlistei.
Cu excepția Universității Cluj, unde a ajucat doar patru meciuri, Cătălin Hlistei și-a lăsat amprenta pe la toate echipele la care a activat. La UTA Arad și la Rapid a marcat cele mai multe goluri, peste 30, iar clubul vișiniu, cu care a promovat din Liga a 3-a până în primul eșalon, i-a rămas la suflet.
Deși admite că îi va fi greu să se bată la titlu, Hlistei speră ca Rapid să devină campioană, iar în sezonul viitor își dorește să joace cu Poli Iași contra echipei lui Adi Mutu, în Giulești.
”Îmi doresc din suflet să ia Rapidul titlul de campioană, dar va fi greu. Însă, de ce nu, în primele trei are șanse. Mi-a rămas inima acolo, dar îmi doresc să joc contra lor cu Iașiul, pe Giulești, în sezonul viitor. Nu am nimic de demonstrat, ce am avut de demonstrat am făcut-o acolo, nu am nimic să reproșez nimănui. Mă bucur de rezultatele lor și le doresc baftă pe mai departe”, a precizat ex-rapidistul Cătălin Hlistei.
Noul golgheter al Iașiului este de părere că Poli Iași poate obține toate cele trei puncte la Brașov, echipă care încă nu a pierdut în propriul fief până acum.
”Vom avea un meci foarte greu la Brașov. Îl cunosc bine pe antrenorul lor, Dan Alexa, l-am avut la Rapid. Au jucători experimentați, dar noi trebuie să ne facem jocul nostru, trebuie să avem posesie, să atacăm. Nu trebuie să ne modelăm după alte echipă, ci adversarul să se dea după noi”, este de părere Cătălin Hlistei.
Poli Iași ocupă locul 4 în Liga 2 după 13 etape, cu 24 de puncte, iar cu FC Brașov (locul 9, 19 puncte) joacă sâmbătă, de la ora 12:00, în deplasare.
Foto: Jozsi Leczki / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-a-surclasat-rapidul-din-brodoc-intr-un-meci-amical-terminat-in-nocturna-in-copou-19252841
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ce-a-schimbat-leo-grozavu-la-poli-iasi-marcatorii-din-meciul-cu-dumbravita-catalin-hlistei-si-alin-roman-explica-de-ce-sunt-importante-rigurozitatea-si-disciplina-impuse-de-catre-noul-lor-antrenor-19252765
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciul-premierelor-pentru-poli-iasi-si-leo-grozavu-la-dumbravita-borne-importante-si-pentru-doi-jucatori-de-baza-ai-echipei-moldovene-19252637