Campania de achiziții continuă la Politehnica Iași, chiar și în plin campionat. Potrivit informațiilor Liga2.ro, conducerea clubului din Copou a ajuns la un acord cu mijlocașului Cătălin Hlistei, în vârstă de 28 de ani, jucător care s-a despărțit recent de echipa din primă ligă Universitatea Cluj.
Plecat la începutul lunii septembrie de la ”U” Cluj, club cu care abia semnase după despărțirea din această vară de la Rapid, mijlocașul Cătălin Hlistei a ajuns joi în Copou și va semna un contract pe un sezon cu Politehnica Iași, cu opțiune de prelungire.
Născut în Arad, Cătălin Hlistei a făcut junioratul la Atletico Arad și UTA, iar în carieră a mai evoluat la formațiile Pandurii Târgu Jiu, Sportul Snagov, Rapid și Universitatea Cluj.
Pentru UTA a evoluat cel mai sus în Liga 2, iar cu Rapidul a reușit promovări în Liga 2 și în Liga 1. La ”U” Cluj a strâns doar 70 de minute în 4 jocuri.
Prin venirea lui Cătălin Hlistei, Poli Iași a ajuns la un număr record de 25 de achiziții în acest sezon, unii dintre aceștia fiind cedați altor echipe.
La echipa din orașul celor șapte coline ar putea debuta sâmbătă, în jocul cu Unirea Slobozia, liderul clasamentului, programată în deplasare. La Iași, arădeanul se reîntâlnește cu trei foști colegi: Alin Roman (UTA), Viorel Lică (Sportul Snagov) și Alin Fica (Rapid).
Cătălin Hlistei și-a început cariera la Atletico Arad, după care a trecut la UTA, făcând parte din echipa ce a demarat actualul proiect al echipei fanion a Aradului în 2013, din fotbalul județean. A promovat cu ”roș-albii” până în Liga 2, ratând barajul de promovare în Liga 1 în 2016. În acea vară a fost transferat de Pandurii Târgu Jiu și atunci a avut primul contact cu Liga 1. A strâns 24 de apariții în sezonul 2016-2017 pentru Pandurii, a marcat un gol și a oferit două pase decisive. În octombrie 2017, mijlocașul s-a întors la UTA, sezon în care a adunat 25 de apariții, 8 goluri și 7 assisturi.
În iulie 2018 s-a alăturat formației Sportul Snagov sub conducerea lui Laszlo Balint, formație pentru care însumează 22 de apariții și 7 goluri în 1947 de minute jucate. În sezonul ianuarie 2019 a trecut la Rapid pentru care a evoluat următoarele trei sezoane. A jucat pentru echipa giuleșteană jumătate de sezon în Liga 3, două sezoane în Liga 2 și ultimul sezon în Liga 1.
În cele 85 de meciuri pe care le-a disputat pentru Rapid, Hlistei a reușit să înscrie 32 de goluri, fiind golgheterul echipei în Liga 2 în sezonul promovării. De asemenea, în 2020 a primit titlul de cel mai bun jucător al formației bucureștene. În ultimul sezon, Hlistei a jucat în 16 meciuri de Liga 1, marcând un gol împotriva celor de la CS Mioveni.
A lipsit mult de pe gazon și din cauza unei operații suferite la genunchi, iar la ”U” Cluj a primit un singur tricou de titular, chiar la Arad, împotriva UTA-ei. După preluarea echipei de către Eugen Neagoe, Hlistei a intrat pe ”lista” neagră și a ajuns la o înțelegere de reziliere amiabilă a contractului și automat Poli Iași devine singura formație la care mai poate evolua în sezonul 2022-2023.
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/n-a-fost-loc-de-surpriza-in-derby-ul-iesean-din-cupa-romaniei-poli-iasi-victorie-facila-pe-terenul-stiintei-miroslava-in-turul-3-19245436
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/turul-3-cupa-romaniei-primele-doua-jocuri-din-cele-programate-astazi-incep-de-la-ora-1500-la-resita-si-la-moreni-unde-evolueaza-poli-timisoara-si-steaua-19245301