Petrolul, doar egal cu CS Blejoi în ultimul amical înainte de intrarea în vacanță. Ploieștenii au mizat pe un jucător nou

Răzvan STÎNGĂ 19 May. 2021, 13:53 Liga 2

Petrolul a pus punct perioadei de pregătire premergătoare intrării în vacanță, cu un nou meci amical. După testele cu Huşana Huşi (locul 5 în Seria 1 a Ligii a 3-a), scor 2-3, și CS Tunari (locul 5 în Seria 4 a Ligii a 3-a), scor 8-1, marți a evoluat în compania celor de la CS Blejoi (locul 3 în Seria 5 a Ligii a 3-a).

Petrolul, remiză cu CS Blejoi în ultimul amical 

Într-un meci în care antrenorul Octavian Grigore a rulat din nou, la fel ca în celelalte două partide, tot lotul, Petrolul a scos doar un egal, 1-1. Rezultatul a fost stabilit încă din prima repriză. Întâi, ploieștenii au fost cei care au deschis scorul. Nici nu a început bine confruntarea, că Saim Tudor a făcut 1-0 încă din minutul 2.

Ce-i drept, divizionara a treia a revenit destul de repede și a restabilit egalitatea tot în prima parte a primei reprize, în minutul 16 mai exact. Mădălin Răileanu a fost marcatorul celor de la CS Blejoi, după ce a transformat o lovitură de pedeapsă.

Petrolul a mizat și pe un nou jucător în această partidă. Este vorba de tânărul Sorin Mănăilă, anunță FC Petrolul, care ultima dată a jucat pentru CS Tunari, adversara Petrolului din partida precedentă.

Petrolul în prima repriză a meciului cu CS Blejoi: Alexandru Radu (30 Jercălău) – Olaru, Huja, Meijers, Țicu – Bărboianu, S. Pană, Moise, Saim Tudor – Arnăutu, Balint

Petrolul în a doua repriză cu CS Blejoi: Jercălău (55 Marinache) – Dunca (65 Șt. Niță), Ad. Nicolae, Manolache, Oprea – Licsandru – Mănăilă, Poelamns, Simionescu, Cristea – Ekollo

CS Blejoi a evoluat în formula: Ad. Gheorghe – Anghel, Răileanu, Cl. Stoica, Ghinea – E. Ilie, Rudaru, Cl. Dumitru, D. Munteanu – Lambru, Iancu. După pauză au mai intrat Preda – Oprea, Cocoș, Dumitru, Chiși, Badea, Oprea, Năstase

Cine vine antrenor la Petrolul? 

Potrivit site-ului oficial al Petrolului, mai sus amintit, echipa va intra în vacanță acum, după cele trei partide de verificare. Este de așteptat ca în perioada următoare, poate chiar la finalul acestei săptămâni sau începutul următoarei săptămâni, după ce se termină definitiv Liga 2, Petrolul să anunțe și antrenorul pentru stagiunea următoare.

Potrivit Gazeta Prahova, pe lista conducerii se află, pentru varianta de ”principal”, mai nou, Cristian Pustai, cel care conduce Dunărea Călărași acum, unde lucrurile nu sunt prea liniștite, din pricina problemelor financiare. Zilele trecute, înainte de varianta Pustai, s-a adus în discuție și varianta Ilie Stan, prezentată în exclusivitate de Liga2.ro.

Însă, tot Liga2.ro a mai anunțat și numele la care tind suporterii, Nae Constantin.

Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/situatia-de-la-petrolul-explicata-de-suporteri-usp-are-un-indemn-o-propunere-si-o-solicitare-catre-cei-care-ar-trebui-sa-clarifice-soarta-clubului-ploiestean-e-pluribus-unum-19185359

https://liga2.prosport.ro/seria-1/peluza-i-ilie-oana-punct-de-vedere-despre-situatia-petrolului-suporterii-si-ar-dori-in-continuare-veolia-ca-partener-finantator-insa-in-anumite-conditii-ce-spun-despre-asocierea-cu-primaria-si-ce-19184216

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-mihai-iosif-euforic-dupa-ce-a-promovat-cu-rapid-in-liga-1-ce-sa-mi-mai-doresc-cupa-uefa-ce-le-a-cerut-jucatorilor-la-petrecere-si-marele-sau-vis-mi-ar-fi-placut-19185775

 

Răzvan STÎNGĂ 19 May. 2021, 13:53 Liga 2
Pe aceeași temă