Petrolul, demers important pentru obținerea licenței de Liga 1: a depus dosarul pentru academie. Costel Lazăr: ”Facem ceva solid, pentru că există toate condițiile”

Răzvan STÎNGĂ 01 Jun. 2020, 13:10 Liga 2
Petrolul, demers important pentru obținerea licenței de Liga 1: a depus dosarul pentru academie. Costel Lazăr: ”Facem ceva solid, pentru că există toate condițiile”

Petrolul Ploiești a făcut primii pași pentru a avea o academie care ar putea aduce jucători la prima echipă peste câțiva ani. Echipa din Liga 2 a trimis către Federația Română de Fotbal dosarul privind clasificarea academia de copii și juniori și este încrezătoare că va primi acord pozitiv, pentru că, spune directorul sportiv Costel Lazăr, va fi acordat un punctaj bun. Decizia are la bază și un alt argument. Cum principalul obiectiv al echipei din Ploiești este promovarea în Liga 1 la finalul acestui sezon, în cazul va fi îndeplinit, trebuie să aibă academie pentru a obține licența.

Costel Lazăr: ”Începând de săptămâna aceasta, ne-am luat măsuri să reabilităm și suprafața de joc a stadionului pentru copii și juniori, deci lucrările decurg normal”

Planurile nu se opresc aici. Din precizările conducătorului, se vor investi mulți bani la copii și juniori, dar și în infrastructură, pentru ca noul proiect care se conturează la Petrolul să aibă succes pe viitor.

”În acest moment, dosarul privind academia de copii și juniori este transmis la Federația Română de Fotbal. Așteptăm rezoluția, după calculele noastre avem toate atuurile să îndeplinim punctajul. Pe parcurs, eu cred că va trebui să facem o academie solidă, pentru că există toate condițiile. Am reabilitat suprafața terenului de joc, am făcut lucrări la un teren de antrenament, unde gazonul se prezintă impecabil.

Începând de săptămâna aceasta, ne-am luat măsuri să reabilităm și suprafața de joc a stadionului pentru copii și juniori, deci lucrările decurg normal. Vom pune bazele unei academii solide la Ploiești”, a spus Costel Lazăr la Realitatea Plus.

Petrolul le-a urat tuturor copiilor din cadrul clubului la mulți ani de 1 iunie:

Costel Lazăr: ”În această săptămână jucătorii s-au antrenat conform protocolului, anevoios, pentru că antrenorii au stat și șase ore pe teren”

Conducătorul ploieștenilor a vorbit și despre modul în care a decurs pregătirea jucătorilor în această perioadă, de când lotul s-a reunit și a intrat în cantonament. Atmosfera este una bună, a afirmat Costel Lazăr, pentru că jucătorii nu au avut grija banilor. Clubul le-a achitat salariile la timp, chiar dacă a decis, după instaurarea stării de urgență ca remunerațiile să fie reduse cu 50 la sută.

”Prima săptămână a decurs normal. Băieții au fost mulțumiți că s-au reunit, că s-au revăzut. În această săptămână s-au antrenat conform protocolului, anevoios, pentru că antrenorii au stat și șase ore pe teren. Nu avem ce face, respectăm ce ni s-a transmis. La noi, atmosfera e foarte bună, pentru că pe perioada de două luni de inactivitate, jucătorii au primit salariile la zi și asta datorită faptului că avem un partener, Veolia, care ne ajută. S-au făcut toate eforturile pentru atingerea performanței. Băieții au avut un program elaborat de antrenor, l-au respectat, iar acum respectă protocolul impus.

Acum vrem să ne antrenăm în condiții normale. Sperăm să ne antrenăm normal, pentru că din moment ce spectacolele au un regim normal, nu înțeleg de ce noi nu ne putem antrena. Băieții s-au carantinat, au făcut teste, nu se întâmplă nimic dacă se privește către o normalitate, așa cum cred că e momentul”, a mai punctat Costel Lazăr.

  • Petrolul este angrenată în lupta la promovare și în acest sezon de Liga 2. Echipele au votat pe data de 13 mai finalizarea sezonului într-un sistem play-off, între primele șase echipe, în urma căruia să se decidă cele două promovate și formația care merge la baraj.
  • Ploieștenii vor începe turneul de pe locul 5, cu 19 puncte, la o distanță de un punct de locurile 2 și 3, CS Mioveni și Turris Oltul Turnu Măgurele, care asigură promovarea în Liga 1, respectiv accederea la baraj. Ecartul față de primul loc, UTA Arad, va fi de șase puncte. Echipele care vor lua startul în play-off vor începe cu jumătate din punctele acumulate pe parcursul sezonului și vor juca cinci meciuri.

Petrolul a fost criticată pentru strategia dusă la copii și juniori. Valeriu Răchită: ”Dacă eram acolo și se făceau astfel de greșeli, îmi dădeam demisia”

Petrolul a fost criticată în termeni duri de Valeriu Răchită, pentru modul în care desfășoară activitatea la copii și juniori. În acest moment director scouterilor de la Astra, Răchită a spus în urmă cu câteva zile că nu e normal ca un club ca Petrolul să nu se folosească de talentele pe care le dă județul și să piardă anumiți jucători de maniera în care a făcut-o. A fost destul de critic cu cei care se ocupă de partea respectivă la Ploiești și a spus că dacă ar fi fost în locul lor, și-ar fi dat demisia.

”Am discutat cu antrenori și cu oameni de sport, că la Clubul Sportiv Municipal sunt copii, copiii Ploieștiului, care încep la 8-9 ani fotbalul. Ajung la 18-19 ani și nu au finalitate. De ce să nu se facă acolo o echipă de seniori, echipa a doua. Eu când eram consilier, am avut o colaborare. Cei mai buni juniori, vârfurile, prima opțiune la transferuri o avea Petrolul. Hai să ne uităm că Petrolul cheltuie sume de bani pe copiii lor. Pe Nițescu de la Petrosport, pe Ianis Stoica, care a jucat la Petrolul, s-au luat bani pe el, iar acum vrea Gigi Becali 100 de milioane de euro. Raul Bucur, jucător de 2002, l-am avut la Sportul Snagov și a jucat nouă meciuri.

Hai să ne uităm la Velisar, care a fost al Clubului Sportiv Municipal, pe care s-a luat 300.000 și ceva pe el. Cine face aceste greșeli? Cei care se ocupă de management. Eu dacă eram acolo, îmi dădeam demisia. Dacă eu eram în club și se întâmpla cu Velisar ce s-a întâmplat, împreună cu cei care eram acolo, îmi dădeam demisia”, a spus Valeriu Răchită în emisiunea Neconvențional, de la Ploiești TV.

Foto: Petrolul Ploiești

https://liga2.prosport.ro/special/interviu-exploziv-marius-stan-atac-devastator-la-adresa-celor-care-au-dus-otelul-galati-in-faliment-ii-blestem-si-acolo-unde-sunt-unii-in-mormant-sa-moara-ca-niste-ticalosi-c-19134221

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-u-vrea-pe-ion-oblemenco-dar-nu-in-orice-conditii-ba-voi-sunteti-nebuni-hai-sa-fim-seriosi-nu-suntem-atat-de-fraieri-cati-bani-i-se-solici-19134246

https://liga2.prosport.ro/seria-1/florin-bratu-si-a-completat-stafful-la-concordia-chiajna-cu-fostul-preparator-fizic-al-fcsb-ului-aveam-nevoie-de-un-astfel-de-om-exclusiv-19134241

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cum-se-vor-desfasura-meciurile-de-fotbal-dupa-reluarea-competitiilor-razvan-burleanu-stadionul-va-fi-impartit-in-trei-zone-cati-oameni-vor-avea-acces-19134239

https://liga2.prosport.ro/seria-1/lupii-au-primit-rezultatele-testelor-covid-19-si-au-inceput-antrenamentelor-modul-in-care-s-au-pregatit-petrolistii-la-strejnic-foto-19133737

Răzvan STÎNGĂ 01 Jun. 2020, 13:10 Liga 2
Pe aceeași temă