Valeriu Răchită critică politica dusă de Petrolul la copii și juniori: ”Dacă eram acolo și se făceau astfel de greșeli, îmi dădeam demisia”. Ce spune de șansele ploieștenilor la promovare

Răzvan STÎNGĂ 26 May. 2020, 16:58 Liga 2
Valeriu Răchită critică politica dusă de Petrolul la copii și juniori: ”Dacă eram acolo și se făceau astfel de greșeli, îmi dădeam demisia”. Ce spune de șansele ploieștenilor la promovare

Petrolul a început pregătirea pentru ultima parte a sezonului, dar va avea mult de tras să își îndeplinească obiectivul, promovarea în Liga 1. Scenariul play-off-ului aduce un mic avantaj față de liderul UTA prin înjumătățirea punctelor, dar Valeriu Răchită este convins că echipa lui de suflet trebuie să câștige toate cele cinci meciuri din cadrul turneului, pentru a tinde la primele două poziții.

Valeriu Răchită: ”Cred că UTA va câștiga procesul la TAS”

Răchită recunoaște însă că pricipala favorită este UTA Arad, care, pe lângă faptul că va porni de pe primul loc, are toate șansele să câștige un aventual apel la TAS împotriva FRF. Director scouterilor de la rivala Astra consideră că arădenii au dreptate prin solicitarea pe care au făcut-o și vor promova în Liga 1 fără probleme. În cazul Petrolului, Răchită s-ar mulțumi și cu locul 3, care duce al baraj. Sunt șanse ca meciul cu locul 6 din play-out-ul Ligii 1 să se joace într-o singură manșă.

”Cred că UTA va fi una dintre promovate, pentru că la cum se aude în fotbal, are și dreptate. Va câștiga procesul de la TAS și disputa pentru locul 2 va fi o luptă între Turris, Petrolul și Rapid, din care sper să iasă învingătoare Petrolul. Dacă nu, măcar pe locul 3 să termine, pentru că din câte am înțeles s-ar putea să fie o singură manșă la baraj și echipa din Liga 2 ar putea avea o șansă. Asta îmi doresc”, a declarat Valeriu Răchită în emisiunea Neconvențional, de la Ploiești TV.

Valeriu Răchită: ”Petrolul cheltuie sume de bani pe copiii lor”

Răchită a vorbit și de aspecte care țin de lucrurile din interiorul echipei Petrolul. Este de părere că ceea ce se întâmplă la centrele de copii și juniori nu este tocmai sănătos, întrucât echipa nu se folosește de cei mai buni tineri din județ. Fostul fundaș spune că dacă s-ar fi aflat în echipa de scouting a clubului și ar fi avut loc greșelile care s-au făcut până acum, și-ar fi dat demisia.

”Am discutat cu antrenori și cu oameni de sport, că la Clubul Sportiv Municipal sunt copii, copiii Ploieștiului, care încep la 8-9 ani fotbalul. Ajung la 18-19 ani și nu au finalitate. De ce să nu se facă acolo o echipă de seniori, echipa a doua. Eu când eram consilier, am avut o colaborare. Cei mai buni juniori, vârfurile, prima opțiune la transferuri o avea Petrolul. Hai să ne uităm că Petrolul cheltuie sume de bani pe copiii lor. Pe Nițescu de la Petrosport, pe Ianis Stoica, care a jucat la Petrolul, s-au luat bani pe el, iar acum vrea Gigi Becali 100 de milioane de euro. Raul Bucur, jucător de 2002, l-am avut la Sportul Snagov și a jucat nouă meciuri.

Hai să ne uităm la Velisar, care a fost al Clubului Sportiv Municipal, pe care s-a luat 300.000 și ceva pe el. Cine face aceste greșeli? Cei care se ocupă de management. Eu dacă eram acolo, îmi dădeam demisia. Dacă eu eram în club și se întâmpla cu Velisar ce s-a întâmplat, împreună cu cei care eram acolo, îmi dădeam demisia”, a spus Valeriu Răchită pentru sursa amintită.

Petrolul este angrenată în lupta la promovare și în acest sezon de Liga 2. Echipele au votat pe data de 13 mai finalizarea sezonului într-un sistem play-off, între primele șase echipe, în urma căruia să se decidă cele două promovate și formația care merge la baraj.

Ploieștenii vor începe turneul de pe locul 5, cu 19 puncte, la o distanță de un punct de locurile 2 și 3, CS Mioveni și Turris Oltul Turnu Măgurele, care asigură promovarea în Liga 1, respectiv accederea la baraj. Ecartul față de primul loc, UTA Arad, va fi de șase puncte. Echipele care vor lua startul în play-off vor începe cu jumătate din punctele acumulate pe parcursul sezonului și vor juca cinci meciuri. Turneul se va desfășura într-o singură manșă.

Clasamentul înaintea startului play-off-ului Ligii 2:

  1. UTA Arad 0 0 0 0 0-0  25 pct.
  2. CS Mioveni 0 0 0 0 0-0 36-22 20*
  3. Turris Oltul Turnu Măgurele 0 0 0 0 0-0 20*
  4. Campionii FC Argeş 0 0 0 0 0-0 19
  5. Petrolul Ploieşti 0 0 0 0 0-0 19
  6. Rapid 0 0 0 0 0-0 19*

*echipele beneficiază de o rotunjire în plus cu 0,5. La final, în caz de egalitate de puncte, echipele care au beneficiat la început de rotunjire vor fi în dezavantaj.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/impresiile-lui-costel-enache-si-laurentiu-marinescu-la-inceput-de-cantonament-pentru-petrolul-ne-gandim-sa-promovam-e-un-detaliu-mai-putin-important-locul-totul-este-pos-19133678

https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-petrolul-s-a-reunit-a-efectuat-primul-test-impotriva-sars-cov-2-si-s-a-cantonat-jucatorii-pe-care-costel-enache-ii-va-avea-la-dispozitie-apostolachi-e-in-autoizolare-19133525

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-se-apara-dupa-ce-a-fost-surprinsa-incalcand-regulile-la-antrenament-au-numarat-si-masorii-magazinerul-si-manechinele-ovidiu-burca-are-mesaje-speciale-pentru-arges-si-uta-19133700

https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-se-alatura-echipelor-care-vor-sanctionarea-rapidului-pentru-ca-a-incalcat-din-nou-masurile-impuse-de-autoritati-se-poate-merge-pana-la-excluderea-din-play-off-sau-depunctare-19133692

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-a-dat-drumul-la-treaba-a-prelungit-contractele-a-doi-fotbalisti-19133693

Răzvan STÎNGĂ 26 May. 2020, 16:58 Liga 2
Pe aceeași temă