Petrolul a terminat cu bine cantonamentul de 14 zile. Costel Enache: ”A fost ceva inedit pentru noi. Am stat de dimineață până seară pe teren.” Ce urmează pentru ploieșteni

Răzvan STÎNGĂ 08 Jun. 2020, 14:20 Liga 2

Petrolul a terminat, astăzi, cantonamentul de 14 zile, în care a efectuat cele trei teste de depistare a virusului COVID-19 și s-a antrenat în grupuri de câte patru jucători. În prima zi a săptămânii, elevii pregătiți de Costel Enache au făcut și ultimul test, urmând să primească două zile de relaxare, după care să reia pregătirea în program normal. Au primit liber până miercuri după-amiază, când vor reveni pe terenul de antrenament.

”Final de cantonament‼
Am parcurs cele 14 zile obligatorii de cantonament, în condițiile stabilite de protocoalele medicale, iar astăzi am efectuat cea de-a treia testare COVID-19.
Două zile libere și, de miercuri, înapoi la treabă, dar cu antrenamente normale!”
, se arată în comunicatul emis de Petrolul.

Costel Enache: ”Am stat de dimineață până seară pe teren cu jucătorii, a fost destul de complicat de organizat antrenamentele”

Costel Enache a oferit și primele impresii după cele două săptămâni unice pentru jucători, dar și pentru el. A precizat că perioada a fost una destul de dificilă, întrucât el și stafful au stat toată ziua pe teren, pentru a putea gestiona ședințele de pregătire efectuate în grupuri mici de jucători. Una peste alta, totul a decurs conform planului, a spus antrenorul, iar odată cu ziua de miercuri, când vor debuta antrenamentele normale, ritmul va crește, iar jucătorii se vor apropia de nivelul arătat înaintea suspendării sezonului de Liga 2.

”A fost ceva inedit si pentru noi, pentru că nu ne-am mai confruntat cu o astfel de situație. Am stat de dimineață până seară pe teren cu grupele de jucători, a fost destul de complicat de organizat antrenamentele, dar am găsit soluții și sunt bucuros că am încheiat cu bine această perioadă.

Evident, nici pentru jucători nu a fost foarte confortabil, pentru că și ei au alte așteptări, alte obiceiuri, sunt obișnuiți să socializeze, să se antreneze în grup, să aibe meciuri!

Una peste alta, însă, consider că ne-am făcut treaba bine și sunt foarte mulțmit de modul în care băieții au răspuns în această perioadă, de implicarea lor la antrenamente, de concentrarea și de unitatea de echipă de care au dat dovadă, chiar și în condițiile speciale cu care ne-am confruntat! Este doar un prim pas, știm cu toții că greul abia urmează, dar avem toate argumentele necesare astfel încât să fim optimiști și să credem că lucrurile vor merge spre bine”, a spus Costel Enache pentru site-ul oficial al clubului Petrolul.

Petrolul debutează în play-off-ul Ligii 2 pe 4 iulie 

Petrolul este angrenată în lupta la promovare în acest sezon de Liga 2. Ploieștenii vor începe play-off-ul de pe locul 5, cu 19 puncte, la o distanță de un punct de locurile 2 și 3, CS Mioveni și Turris Oltul Turnu Măgurele, care asigură promovarea în Liga 1, respectiv accederea la baraj. Ecartul față de primul loc, UTA Arad, va fi de șase puncte.

Echipele care vor lua startul în play-off vor începe cu jumătate din punctele acumulate pe parcursul sezonului și vor juca cinci meciuri. Turneul se va desfășura într-o singură manșă. Calendarul competiției a fost și el conturat. Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a aprobat vineri datele de disputare ale celor cinci etape. Astfel, play-off-ul va începe pe 4 iulie, urmând ca celelalte etape să aibă loc pe 11 iulie, 18 iulie, 25 iulie și 1 august. Meciurile de baraj, pentru promovarea în Liga 1, între locul 3 din Liga 2 și locul 6 din play-out-ul Ligii 1, vor avea loc pe 5 și 9 august.

Foto: Petrolul Ploiești

Răzvan STÎNGĂ 08 Jun. 2020, 14:20 Liga 2
Pe aceeași temă