Partida Minaur Baia Mare – Concordia Chiajna, amânată! Condițiile meteo au dus la reprogramare, dar în Maramureș vin ninsorile

Răzvan STÎNGĂ 25 Feb. 2023, 12:59 Liga 2
Partida Minaur Baia Mare - Concordia Chiajna, amânată! Condițiile meteo au dus la reprogramare, dar în Maramureș vin ninsorile

Condițiile meteo au făcut primele probleme în Liga 2, în chiar prima rundă din 2023. Astfel, confruntarea din etapa a 17-a, dintre Minaur Baia Mare și Concordia Chiajna, programată sâmbătă, de la ora 11:00, a fost amânată!

COMENTARIUL LIVE al jocului

Partida de Liga 2 dintre Minaur Baia Mare și Concordia Chiajna, amânată cu o zi

A plouat puternic la Baia Mare în ultimele zile, înainte de meci, iar din acest motiv arbitrul central Vlad Baban (Iaşi) a decis, după ce a inspectat terenul, că duelul nu poate avea loc în astfel de condiții și să îl amâne cu o zi, conform regulamentului.

De altfel, înainte de startul meciului, Vlad Baban, observatorul Dan Jiga (Bistriţa) și delegatul de joc Cristian Petropulos (Alba Iulia) au decis să le dea organizatorilor ocazia să rezolve situația, să facă tot posibilul să elimine bălțile: amânarea cu o oră.

Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, iar starea suprafeței de joc nu a permis disputarea nici de la ora 12:00, s-a hotărât că e mai bine ca meciul să fie reprogramat pentru duminică, de la ora 11:00. Asta, după ce le-a permis jucătorilor să iasă la încălzire înainte de ora 12:00.

Meciul dintre CS MINAUR – CONCORDIA CHIAJNA, a fost amanat pentru maine ora 11:00 din cauza conditiilor meteo nefavorabile”, a anunțat și Minaur Baia Mare pe Facebook.

Eugen Trică se temea de condițiile meteo, înainte de Minaur Baia Mare – Concordia Chiajna

Eugen Trică, antrenorul Concordiei Chiajna, declara pentru Liga2.ro, într-un dialog de zilele trecute, că se teme de modul în care va arăta suprafața de joc a Stadionului Viorel Mateianu.

”Va fi un meci greu la Baia Mare, cu Minaur, am înțeles că a și plouat mult. Terenul poate va fi unul greu, dar sperăm să câștigăm, să luăm cele trei puncte. Minaur a și făcut câteva transferuri bune, este o echipă nouă să zic așa. Are și jucători cu experiență, Dandea, Ivanovici, Iacob și așa mai departe.

Echipa lor arată destul de bine, dar vom merge acolo să câștigăm, chiar dacă meciul va fi foarte greu. Trebuie să începem cu dreptul, trebuie să luăm toate punctele în următoarele etape, iar apoi vedem dacă vom fi în play-off, pentru că avem de recuperat, poziția din clasament nu ne avantajează.

Am văzut câteva meciuri de pregătire ale Minaurului, din Turcia, am analizat echipa”, declara Eugen Trică, parcă presimțind ceea ce s-a întâmplat, amânarea.

În ce condiții se va juca Minaur Baia Mare – Concordia Chiajna duminică?

Problema e că nici duminică vremea nu va fi mai bună la Baia Mare, ci din contră.

Conform meteorologilor, va ninge și va ploua, cu probabilitate de peste 94 la sută. În plus, de sâmbătă noapte până duminică la ora 18:00 a fost emis cod galben de ninsoare și / sau ploaie înghețată.

Dacă nu se va întâmpla o minune, iar cei care se ocupă de stadionul ”Viorel Mateianu” nu vor oferi condiții decente de disputare, atunci meciul nu va avea loc nici duminică și va fi reprogramat de FRF la o dată ulterioară.

Trebuia să fie un semnal de alarmă starea gazonului, pentru conducerea clubului din Baia Mare, încă de săptămâna trecută, când a disputat pe terenul propriu amicalul cu Gloria Bistrița Năsăud.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-17-sase-meciuri-incep-de-la-ora-1100-poli-iasi-poate-egala-liderul-steaua-fk-miercurea-ciuc-tinteste-sa-urce-pe-loc-de-play-off-19261178

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ce-se-ascunde-in-spatele-vanzarii-actiunilor-lui-dinamo-va-fi-clubul-o-forta-financiara-sau-e-doar-o-strategie-disperata-pentru-a-pacali-creditorii-grupul-one-dezminte-oficial-orice-implicare-excl-19261184

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-a-gasit-vinovatul-pentru-ca-unirea-slobozia-a-remizat-cu-steaua-arbitrul-ni-s-a-furat-victoria-mi-s-a-parut-total-deplasat-balanta-a-fost-foarte-inclinata-19261123

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-dinamo-are-un-nou-actionar-majoritar-si-anunta-ceea-ce-urmeaza-un-fost-rapidist-e-noul-conducator-al-clubului-19261124

Răzvan STÎNGĂ 25 Feb. 2023, 12:59 Liga 2
Pe aceeași temă