Multe dintre echipele din Liga 2 își termină meciurile amicale în această perioadă, iar Minaur Baia Mare a disputat și ea ultima partidă de verificare. La Baia Mare, pe Stadionul Viorel Mateianu, formația lui Mihai Iosif a învins cu 3-0 Gloria Bistrița Năsăud, liderul Seriei 10 din Liga 3.
La pauză, Minaur Baia Mare avea avantaj minim, 1-0.
Amicalul a avut loc pe un teren greu practicabil, mai ales că, din pozele publicate de echipe pe Facebook, a plouat serios la ora de disputare a testului organizat sâmbătă. Cu toate acestea, Minuar Baia Mare a obținut o victorie confortabilă, chiar dacă Gloria Bistrița Năsăud, antrenată de Adrian Falub, are un lot cu care se va bate cu șanse mari la promovare.
Deschiderea de scor s-a produs în minutul 25, când a marcat Ricky Gneba, care a și stabilit rezultatul primelor 45 de minute. A mai punctat apoi de două ori Minaur Baia Mare, în repriza a doua.
S-a făcut 2-0 în minutul 53, când a fost consemnat un autogol, iar desprinderea pe tabelă a venit în ultimele minute ale amicalului, în minutul 88, în urma reușitei lui Raphael Stănescu.
În Antalya, unde a organizat cantonamentul de iarnă, Minaur Baia Mare a remizat cu FK Kaisar Kyzylorda (prima ligă din Kazakhstan), scor 1-1, cu FK Velez Mostar (prima ligă din Bosnia și Herțegovina) a înregistrat tot un 1-1, iar apoi a trecut de SV Eintracht-Trier 05, din liga a 4-a din Germania, scor 2-0.
Înainte de plecarea în Turcia, în România, Minaur Baia Mare a disputat un singur meci de verificare, cu FC Bihor Oradea, echipă din Seria 10 a Ligii 3, în fața căreia s-a impus cu 2-0.
Minaur Baia Mare, locul 17 în Liga 2, are cinci meciuri fără victorie în Liga 2. După 3-0 cu CS Comunal Șelimbăr, a făcut două remize la rând, 1-1 cu Poli Timișoara și 2-2 cu Progresul Spartac, după care au venit două eșecuri la rând, 0-1 cu SC Oțelul și 1-2 cu Viitorul Pandurii. În runda a 16-a, ultima din 2022, a urmat remiza cu Unirea Dej, scor 1-1.
În sezonul regular al Ligii 2, maramureșenii vor mai întâlni Concordia Chiajna (acasă), Steaua (deplasare) și Gloria Buzău (acasă), toate confruntările fiind programate pentru 2023, iar ulterior va evolua în grupa pentru evitarea retrogradării, în play-out.
Foto: Gloria Bistrița Năsăud
https://liga2.prosport.ro/seria-1/prima-etapa-de-liga-2-din-2023-incepe-la-buzau-dinamo-programata-sa-joace-luni-desi-meciul-ei-are-sanse-sa-nu-se-dispute-19260616
https://liga2.prosport.ro/seria-1/minaur-baia-mare-prima-victorie-in-turcia-19259933
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cutremur-cu-magnitudinea-de-78-grade-in-turcia-unde-se-afla-in-cantonament-si-sase-echipe-de-fotbal-din-liga-2-sc-otelul-si-unirea-dej-si-au-informat-suporterii-despre-situatia-lor-19259668
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-minaur-rezultat-important-in-turcia-a-condus-o-si-a-remizat-cu-fk-velez-detinatoarea-ultimei-cupe-din-bosnia-si-hertegovina-19259651