Pandurii încă n-a scăpat de faliment! Mai mulți foști jucători ai echipei renunță la o parte din restanțe pentru a ajuta clubul gorjean să iasă din insolvență

Mircea OGLINDOIU 26 Jan. 2022, 15:39 Liga 3

Deși a reușit să recupereze peste 7 milioane de lei din totalul restanțelor pe care membrii-asociați le datorau clubului, Pandurii Târgu Jiu încă este amenințată cu falimentul. Pe 31 martie 2022, administratorul sindic va stabili dacă fosta vicecampioană a României din 2013, aflată din 2017 în reorganizare, va ieși din insolvență, în caz contrar urmând să fie declarat falimentul clubului-fanion al Gorjului.

După ce a achitat o parte din datorii, Pandurii a mai rămas cu 2,8 milioane lei în cont, dar mai are de recuperat 3 milioane de lei de la Consiliul Local Târgu Jiu, care încă n-a mai plătit suma stabilită, prin decizie definitivă și irevocabilă, în urmă cu un an, de Înalta Curte de Justiție și Casație, apelând la diferite tertipuri, prin alte acțiuni în instanță. Între timp, CS Pandurii a solicitat peste două milioane de lei drept penalități de la asociați, dar susține, printr-un document, ca mai are de primit de alte 9 milioane de lei, tot de la membrii-asociați, sume pe care aceștia și le-au asumat prin planul de reoganizare depus acum cinci ani.

Astfel, asociații Consiliul Local Târgu Jiu, Consiliul Județean Gorj, CEO (Complexul Energetic Oltenia) sau USMO (Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia) și-au asumat să ajute clubul cu două milioane de lei în primul an de reorganizare, cu trei milioane în al doilea an și cu patru milioane în al treilea an de insolvență, ceea ce nu s-a întâmplat. Mai mult, asociații contestă acum planul de reorganizare.

Sânmărtean a acceptat să renunțe la 15.000 euro, iar Rădut la 17.500 euro

Pe de altă parte, Pandurii le-a propus creditorilor reducerea cu 25 la sută a restantelor, 10 la sută din suma rămasă urmând să fie plătită până la 31 martie 2022, iar diferența după finalizarea procedurii de reorganizare. Sunt 167 de creditori, iar mulți dintre ei au semnat deja astfel de acorduri. Printre aceștia se numără fostul președinte al clubului, Marin Condescu, care a renunțat la 225.000 de euro, dar și foștii jucătorii jucători Răzvan Stanca, Mihai Rădut (foto text) sau Lucian Sânmărtean (foto principal). Ultimul renunță la 15.000 euro, iar Rădut și-a dat acordul să primescă cu 17.500 euro mai puțin, din totalul restanțelor salariale. Astfel, Răduț ar mai avea de primit aproximativ 52.000 de euro, iar Sânmărtean vreo 44.000 euro.

”De mai mulți ani, membrii-asociați se tot plâng că vor să se retragă de la club, dar în luna august a anului trecut au schimbat administratorul special (n.r. – Marin Golea a fost schimbat cu Daniela Șerban), ceea ce demonstrează că n-au vrut niciodată să se retragă. S-a constatat că pentru perioada 2018-2021 există o cotizație restanță, care va duce la acoperirea obligațiilor către creditori. Sper să plătească de bună-voie. Marea noastră grijă e că ne va prinde 31 martie, iar clubul nu-și va putea achita până atunci datoriile către cretitori. Am pornit, împreună cu administratorul special o stragerie, prin care să depășit această situație, care nu este din vina clubului. S-ar putea însă ca după 31 martie să ne trezim cu toți banii în cont, dar intrați în familent. Păgubiți vor fi toți creditorii, iar avantaj va avea doar ANAF Gorj, care a încasat deja peste 3 milioane de lei, pentru perioada 2016-2021”, a spus, la Radio Infinit, Marin Condescu, principalul creditor al CS Pandurii Târgu Jiu.

De la Europa League, la retrograre, în doar un an

După ce, în august 2016, era eliminată din preliminariile Europa League, de Maccabi Tel Aviv, Pandurii a retrogradat în 2017 din Liga 1, vara trecută a retrogradat și din Liga 2, iar în prezent se află pe locul 3 în Seria 7 din Liga 3, cu șanse mici de promovare.

În sezonul 2013-2014, după ce devenise vicecampionaă națșională, Pandurii se califica în grupele Europa League, unde a reușit să obțină 2 puncte, dintr-o grupă din care au mai făcut parte Fiorentina, Pacos Ferreira și Dnipro Dnipropetrovsk. În tururile preliminare, gorjenii eliminaseră Levadia Tallin, Hapoel Tel Aviv si Sporting Braga.

Pandurii a promovat în premieră în Liga 1 în 2005, unde s-a menținut timp de 12 sezoane.

https://liga2.prosport.ro/liga-3/fara-sa-poata-efectua-transferuri-pandurii-s-a-reunit-cu-23-de-jucatori-trebuie-sa-demonstram-ca-putem-promova-si-cu-lotul-actual-si-a-propus-antrenorul-mario-gaman-19217394

https://liga2.prosport.ro/liga-3/exclusiv-pandurii-are-din-nou-interdictie-la-transferuri-patru-jucatori-de-care-clubul-gorjean-s-a-despartit-dupa-retrogradarea-din-liga-2-au-depus-memorii-la-fifa-19216794

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-au-inceput-sa-intre-banii-la-pandurii-peste-7-milioane-lei-au-fost-virati-in-conturile-clubului-gorjean-dupa-ce-doi-dintre-membrii-asociati-au-fost-executati-silit-am-spus-ca-nu-19186985

https://liga2.prosport.ro/liga-3/analiza-echipele-care-vor-evolua-in-play-off-ul-ligii-3-cunoscute-pe-jumatate-cu-trei-etape-inainte-de-finalul-sezonului-regular-raportul-este-asemanator-si-in-privinta-cluburilor-care-vor-juca-in-19214968

Mircea OGLINDOIU 26 Jan. 2022, 15:39 Liga 3
Pe aceeași temă