E oficial, CS Mioveni are un nou antrenor principal, al cincilea în acest sezon al Ligii 2, echipa argeșeană bătând astfel recordul în această privință. Laurențiu Roșu (42 de ani) a condus astăzi primul antrenament oficial al formației galben-verde, iar apoi a semnat un contract valabil pe un an și jumătate. Obiectivul fostului stelist este ca în acest sezon să reconstruiască echipa, iar în campionatul următor să țintească promovarea.
CS Mioveni va fi a doua echipă pe care Laurențiu Roșu o va pregăti ca antrenor principal în carieră, sezonul trecut conducând-o pe UTA Arad. Roșu îi va avea în stafful tehnic pe Mihai Olteanu (secund), Iulian Ilie (antrenor cu portarii) și pe spanionul Felipe Franco (preparator fizic).
„Laurențiu Roșu este, din acest moment, noul antrenor al echipei noastre de fotbal. Tehnicianul a semnat acum câteva momente un contract pentru un sezon și jumătate, iar în această dimineață a condus deja un prim antrenament al echipei.
Roșu are ca obiectiv reconstrucția echipei în acest sezon și apoi promovarea. Tehnicianul va face echipă cu Mihai Olteanu – secund, Iulian Ilie – antrenor cu portarii și Felipe Franco – preparator fizic.
Conducerea clubului îi urează mult succes!”, e anunțul clubului din Mioveni.
Laurențiu Roșu a condus-o ultima dată pe UTA, echipă pe care a clasat-o pe locul 3 în sezonul trecut al Ligii 2, a dus-o până la barajul de promovare, dar unde a cedat în fața prim-divizionarei ACS Poli, ca apoi să nu i se mai prelungească înțelegerea. Cariera de antrenor și-a început-o în anul 2010, la FC Vaslui, unde l-a secondat pe spaniolul Juan Lopez Caro. Între 2012 și 2014 a activat la Petrolul Ploiești, parte din staffurile lui Cosmin Contra și Răzvan Lucescu, iar în sezonul 2014-2015 a fost antrenor secund al lui Costel Gâlcă la FCSB, unde a câștigat campionatul, Cupa și Supercupa.
CS Mioveni va avea astfel al cincilea antrenor principal în acest sezon de Liga 2 după ce până acum a mai fost pregătită de Florin Marin (etapele 1-6), Adrian Mihalcea (etapele 7-9), Gheorghe Mihali (etapele 10-15) și interimarul Mihai Olteanu (etapele 16-17).
După 17 etape desfășurate în Liga 2, CS Mioveni se află pe locul 8, cu 23 de puncte. Meciul de debut al lui Laurențiu Roșu la CS Mioveni se va produce luni, 20 noiembrie, pe teren propriu, de la ora 18:00, împotriva liderului AFC Hermannstadt.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: CS Mioveni