La mai puțin de o lună de la despărțirea de Politehnica Timișoara, după eșecul din turul barajului de menținere în Liga 2 cu FC Brașov, dar și din cauza rezultatelor dezastruoase, Nicolae Croitoru (52 de ani) și-a găsit un nou angajament, de această dată la nivel de copii și juniori, însă în preajma unui club de Liga 1.
Croitoru, care a petrecut opt luni (octombrie 2021 – mai 2022) pe Bega în sezonul recent încheiat al Ligii 2, a fost ofertat pentru a coordona un proiect nou al Chindiei Târgoviște, o asociere la nivel juvenil cu CSȘ Târgoviște și Grup Școlar Agricol Nucet, cluburi cu potențial serios în plan județean și nu numai.
În scurt timp, vor fi stabilite toate detaliile colaborării, care are drept scop formarea de tineri fotbaliști pentru Chindia Târgoviște, echipă aflată la cel de-al patrulea sezon consecutiv în Liga 1 și care s-a bazat, în mare proporție, pe jucători crescuți de club pentru regula U21 impusă de federație.
Marian Aioani, Andrei Șerban, Adrian Ioniță sau Cosmin Atanase sunt doar câteva dintre numele propulsate de Chindia în ultimii ani din propria pepinieră. Aioani a ajuns la Farul și în angrenajul echipei naționale, în timp ce ceilalți sunt în lotul de la Târgoviște.
Nicolae Croitoru revine lângă Chindia Târgoviște după o pauză de patru ani. În vara lui 2018, cu Croitoru la timonă, Chindia a reușit un sezon bun în Liga a 2-a, însă a ratat promovarea pe prima scenă după un baraj pierdut la lovituri de departajare, 0-3 cu FC Voluntari (0-1 la Voluntari, 1-0 la Târgoviște).
Roata s-a întors la finalul lunii trecute, când Chindia și-a asigurat menținerea în Liga 1 după un baraj câștigat, de această dată, la loviturile de departajare, 4-1 cu Concordia Chiajna (1-2 la Chiajna, 1-0 la Ploiești).
Nicolae Croitoru a preluat Poli Timișoara la începutul lunii octombrie a anului 2021 și a condus-o din etapa a 10-a a sezonului regular.
Pe banca echipei bănățene, Croitoru a înregistrat cinci victorii, trei remize şi nouă înfrângeri în partidele din Liga 2 (inclusiv acel 0-3 la masa verde cu Petrolul și 1-2 cu FC Brașov în manșa tur a barajului de menținere).
În Cupa României, alb-violeţii au învins Rapid în optimi (scor 2-0) şi au fost eliminați în sferturi, la lovituri de departajare, de Campionii FC Argeş (scor 4-5, după 0-0 în timpul regulamentar plus cele două reprize de prelungiri).
Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-bogdan-andone-aproape-de-o-revenire-la-poli-timisoara-unde-si-cu-cine-a-fost-surprins-antrenorul-in-orasul-de-pe-bega-19234373
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cluburile-aflate-in-joc-de-glezne-pentru-un-loc-in-liga-2-ce-sanse-au-pierzatoarele-barajelor-de-promovare-sa-fie-invitate-de-frf-si-ordinea-in-care-se-ocupa-posibilele-locuri-vacante-19234550
https://liga2.prosport.ro/seria-1/schimbari-radicale-la-poli-timisoara-inaintea-returului-barajului-de-mentinere-in-liga-2-cu-fc-brasov-conducatorul-florin-iacob-si-antrenorii-nicolae-croitoru-si-lucian-dobre-out-19231800