![FC Bihor Oradea s-a descătușat în ultimele două amicale ale iernii, disputate în aceeași zi! Golaveraj de 16 goluri marcate și zero primite](https://media.prosport.ro/6xcI4QVulD0u_ZOw4pxikw3JUDA=/340x191/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Ffc-bihor-oradea-csm-sigheu-marmatiei-2-e1739704034670.jpg)
Victoria celor de la Poli Timișoara cu Dacia Unirea Brăila, la scorul de 2-0, a fost privită din tribună de iminentul nou antrenor, Nicolae Croitoru. El a fost surprins de reportarul Liga2.ro în timp ce cobora alături de conducere și se îndreapta spre vestiare.
Croitoru, fost antrenor în Liga 2 la Chindia Târgoviște, cu care a jucat barajul de promovare pierdut la lovituri de departajare cu FC Voluntari, îi va lua locul lui Dorin toma, demis după eșecul de duminica trecută, 1-2 la Târgu Jiu cu Viitorul Pandurii.
FC Pucioasa, echipa unde antrenor principal este Nicolae Croitoru, a jucat astăzi acasă cu satelitul Hermanstadtului, și s-a impus fără probleme, cu 6-1.
În acest timp, chiar la ora simultan, Nicolae Croitoru era la tribuna oficială de la ”Dan Păltinișanu”. El a coborât deodată cu rectorul Florin Drăgan, directorul sportiv Călin Rosenblum, managerul sportiv Marius Cociu, dar și observatorii meciului. Toate aceste persoane s-au îndreptat spre vestiare.
După meci, la interviuri, antrenorul secund Antonio Foale a confirmat că Nicolae Croitoru e noul antrenor al Politehnicii.
”Da. Păi cred că știți. Da. (n.r. – întrebat dacă rămâne în staff) Deocamdată nu știu. Vedem la primul antrenament”, a spus Foale.
De altfel, se pare că Croitoru a fost sunat și vara trecută, înainte de aducerea lui Dorin Toma.
Nicu Croitoru a condus Chindia în perioada iulie 2014 – iunie 2018, el promovând echipa târgovișteană în Liga 2 și fiind aproape de promovarea în Liga 1. Ulterior, acesta a pregătit o grupă de juniori a CSȘ Târgoviște, iar în iunie 2020 a preluat FC Pucioasa.
Liga2.ro a încercat să obțină o reacție și din partea lui Nicolae Croitoru, însă acesta nu a răspuns apelurilor telefonice.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-se-impune-usor-cu-dacia-unirea-braila-intr-un-meci-in-care-galeria-a-protestat-si-nu-a-cantat-19203854
https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-unirea-slobozia-se-joaca-de-la-ora-1400-ardelenii-pot-egala-la-puncte-ocupantele-locurilor-2-si-3-19203730