Rezultatul de 0-0 obținut de Poli Timișoara la Chiajna, duminică, în etapa a 18-a a Ligii 2, îl mulțumește pe antrenorul Nicolae Croitoru, în contextul în care echipa sa a jucat cu o formația mult mai bine clasată, dar care a avut și superioritate numerică în ultimele 40 de minute de joc.
Antrenorul formației timișorene le-a mulțumit și suporterilor pentru sprijinul oferit la stadion, atmosfera meciului fiind asigurată pe toată durata partidei de cântecele lor.
Nicolae Croitoru e mulțumit cu acest punct cu Concordia, după ce runda trecută echipa a pierdut la ”masa verde” cu Petrolul, din cauza problemelor cu nocturna de pe ”Dan Păltiniașnu”.
”Sigur este un punct câștigat și este un punct câștigat în compania unui adversar care are obiectiv de promovare, aflat în partea superioară a clasamentului și care avea și o motivație specială, pentru că se apropie finalul campionatului regular, mai este o etapă și mai au nevoie de trei puncte pentru a-și sigura prezența în play-off”, a declarat Croitoru.
Muntenegreanul Balsa Rogosic nu a reușit să joace grozav la Chiajna, unde putea să și ducă la un penalty pentru gazde, după un henț în careu, ignorat de arbitri. A și făcut și faulturi neglijente, dar antrenorul consideră că a primit ușor al doilea avertisment, în minutul 55. Croitoru l-a titularizat pe Rogosic în locul italianul Erik Gerbi, care a rămas pe bancă tot meciul.
”N-aș vrea să comentez acum, însă mie mi s-a părut destul de ușor. Cred că ar trebui să văd întâi faza și după aceea să mă pronunț. E greu de spus dacă rezultatul ar fi fost altul. Însă cu un om în minus, forța în atac a scăzut, chiar dacă, și în aceste condiții, noi am avut o situație, chiar două, destul de bune de a înscrie”, a spus antrenorul Politehnicii despre acest aspect.
Poli Timișoara în meciul cu Concordia Chiajna: Păduraru – D. Radu, Bocşan, Scutaru (cpt.), Pamfile (Vukoje 51′) – D. Andrei (Sofran 86′), R. Lazăr, Zaluschi ( Iamandache 86′), Oanea – Rogosic, Oct. Ursu (Sîntean 65′). Rezerve neutilizate: Devenish-Meares – Gerbi, Huminic, D. Olariu, Plumbuitu.
Ca mereu în apropierea Bucureștiului, Poli i-a avut alături în galerie și pe ”frații” din Giulești.
Nicolae Croitoru spune că echipa a simțit sprijinul fanilor. ”Sigur că a contat foarte mult. Am spus-o de fiecare dată că publicul, suporterii, au un aport extraordinar, pentru că ne motivează de fiecare dată. Trebuie să aprecim eforturile pe care le-au făcut, pentru că totuși este o deplasare lungă și au fost alături e noi și au încurajat 90 de minute în continuu”, a conchis antrenorul Croitoru.
Poli rămâne pe locul 15 și după etapa a 18-a, cu 21 de puncte, la egalitate cu Viitorul Pandurii (locul 14), iar în ultima etapă din sezonul regular va juca acasă cu FC Hermannstadt, momentan clasată pe locul 2, cu 38 de puncte.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ianis-zicu-a-debutat-cu-un-egal-pe-banca-concordiei-antrenorul-cere-echipei-sa-si-pastreze-mentalitatea-de-invingator-pentru-a-se-califica-in-play-off-19222237
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-strica-debutul-lui-ianis-zicu-pe-banca-concordiei-cu-superioritate-numerica-chiajna-nu-s-a-putut-impune-si-tremura-serios-pentru-play-off-19222193
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-poli-timisoara-se-joaca-de-la-ora-1230-ilfovenii-cu-sabia-deasupra-capului-chiar-la-debutul-cu-ianis-zicu-pe-banca-19222130
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-18-cinci-meciuri-incep-de-la-ora-1100-dincele-cele-zece-echipe-care-intra-la-joc-doar-una-mai-are-sanse-la-play-off-unirea-slobozia-19221698