Profitând de faptul că nu au avut meci în campionat, primele două ligi fiind întrerupte în această perioadă din cauza meciurilor naționalelor României, Universitatea Craiova și Metaloglobus București s-au întâlnit astăzi, luni, într-un joc amical programat la Ghimbav, la Baza sportivă Campo-Verde.
Jocul s-a încheiat cu victoria Craiova cu 2-0.
Unul dintre ultimii sosiţi în lotul Universităţii Craiova, francezul de origine magrebiană Lyes Houri, a marcat la primul său meci în tricoul alb-albastru. Jucătorul împrumutat de olteni de la la formaţia maghiară MOL Fehervar a deschis scorul în minutul 29 al meciului amical câştigat de Universitatea contra divizionarei secunde Metaloglobus Bucureşti. Lyes Houri a fost titular şi a fost utilizat pe postul de atacant stânga.
Al doilea gol al formaţiei lui Laurenţiu Reghecampf a fost reuşit de Atanas Trică, în minutul 49, nepotul lui Ilie Balaci reuşind primul său gol pentru echipa mare a Universităţii Craiova, pentru care a debutat în ultima etapă a campionatului trecut.
Totodată, Alexandru Creţu, ultimul transfer al formaţiei din Bănie, a fost folosit din primul minut de Reghe, el evoluând pe postul de închizător.
Pe parcursul amicalului, Laurenţiu Reghecampf a trimis pe teren toţi jucătorii pe care îi are la dispoziţie în stagiul de pregătire de la munte, lipsind cei aflaţi la loturile naţionale, respectiv: Markovic, Baiaram, Câmpanu, Screciu şi Benga.
Partida de la Ghimbav nu a fost deschisă publicului, în timp ce al doilea amical al Universităţii, cel cu echipa de Liga 3 KSE Târgu Secuiesc, a fost anulat.
De altfel, cantonamentul de la Poiana Braşov al oltenilor, care iniţial trebuia să dureze până la meciul cu Sepsi, a fost scurtat, alb-albaştrii urmând să revină în Bănie după o săptămână.
Universitatea Craiova a început amicalul cu Metaloglobus în formula: Pigliacelli – Vlădoiu, Găman, M. Constantin, Bancu (cpt.) – Nistor, Crețu, Vînă – Gustavo, Koljic, Houri. Au mai evoluat: Lazar – Bană, Mitran, Bălașa, Hrelea, Vătăjelu, Fedele, Mateiu, Ivanov, Căpățînă, Trică-Balaci, Sala și Danciu.
Următorul meci al Universităţii Craiova este contra lui Sepsi OSK, luni, 13 septembrie, de la ora 21:00, pe arena ”Ion Oblemenco”, în cadrul etapei a 8-a din Liga 1.
De partea cealaltă, Metaloglobus nu a pus la dispoziție presei jucătorii utilizați în acest amical, însă antrenorul Nicolae Grigore a utilizat cu siguranță jucătorii pe care îi are valizi în acest moment, mai ales că echipa nu va avea meci oficial la mijlocul acestei săptămâni, în Cupa României, cu au majoritatea adversarelor din Liga 2.
Metaloglobus a fost eliminată din Cupa României de la primul joc în acest sezon, în Faza a III-a, în fața echipei de Liga 3 CS Tunari, scor 0-1, partidă desfășurată la 24 august.
În etapa a 6-a a Ligii 2, Metaloglobus joacă sâmbătă, de la ora 13:00, acasă, cu Poli Timișoara.
Echipa bucureșteană, care astăzi l-a împrumutat pe mijlocașul Claudiu Negoescu (18 ani) de la UTA Arad, este la egalitate perfectă cu Poli după primele cinci etape, cu 7 puncte și golaveraj 6-6, acestea ocupând locurile 8 și 9.
Foto: Universitatea Craiova
https://liga2.prosport.ro/seria-1/jucatorul-pe-care-ripensia-il-dorea-de-la-uta-a-ajuns-la-metaloglobus-clauza-pe-care-aradenii-au-tinut-sa-o-puna-in-contract-19199414
https://liga2.prosport.ro/seria-1/campionatul-ligii-2-la-prima-sa-pauza-generata-de-meciurile-nationalelor-a-fost-stabilit-programul-etapei-a-6-a-si-meciurile-televizate-19199009
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-si-a-adus-un-atacant-italian-din-serie-c-trecut-inclusiv-pe-la-satelitul-lui-juventus-torino-clubul-are-si-o-alta-revenire-neaosa-in-compartimentul-19199401