Steaua este cu gândul doar la derby-ul cu Dinamo, din etapa următoare, a 6-a a Ligii a 2-a. Chiar și după victoria cu Poli Iași, scor 2-1, au vorbit jucătorii lui Daniel Oprița despre confruntarea care are toate șansele să se dispute pe cel mai mare stadion al României, Arena Națională.
Adrian Popa abia așteaptă să vină derby-ul cu Dinamo, din care vrea neapărat victoria pentru a face fericiți fanii. Atât de dornic de succes e experimentatul mijlocaș al Stelei, încât a avut curajul să afirme că preferă victoria chiar și în detrimentul unei calificări în play-off-ul Ligii 2.
Popa este convins că fanii așteaptă cu nerăbdare confruntarea cu Dinamo, chiar dacă în acest început de sezon nu prea s-au înghesuit să susțină echipa în confruntările din Ghencea. Crede că la derby va fi cu totul altă poveste, mai ales dacă oficialii ”câinilor” vor reuși să strângă banii necesari pentru a închiria Arena Națională.
”Cu Dinamo, e meciul așteptat de toată suflarea stelistă cred că din 2017. Mă aștept să fie un meci cu casa închisă, un spectacol atât în tribune, cât și în teren, un meci de fair play, deși va fi foarte greu.
Știm de când au retrogradat că ăsta e cel mai important meci pentru suporterii noștri și nu cred că trebuie să-i dezamăgim, că au așteptat acest meci încă din Liga a 4-a.
Eu am atâtea meciuri cu Dinamo în diferite perioade si știu că ei se autodepășesc la astfel de meciuri si fanii îi transformă parcă în alta echipă.
Sunt meciuri speciale și o să vedeți că nu vor arăta așa rău cum au arătat până acum. Ce prefer? O victorie cu Dinamo, în loc de calificarea în play-off„, a spus Adrian Popa, conform DigiSport.
Daniel Oprița a vorbit și el, scurt, despre partida cu Dinamo. A recunoscut că așteaptă cu emoții derby-ul, dar crede că Steaua are un mic plus înaintea confruntării, ținând cont de modul în care s-au scurs primele meciuri din Liga 2 pentru cele două echipe. Însă, e convins că la un astfel de duel nu mai contează absolut nimic.
”Suporterii își doresc foarte mult, este eternul derby, mai ales că se joacă pe Arena Națională. Am emoții la următorul meci, trebuie să câștigăm.
Nici noi nu am traversat o formă bună. Acolo nu mai contează locul în clasament, toți se motivează”, a punctat Daniel Oprița.
Steaua are un singur eșec până acum în Liga 2, după cinci meciuri, cu FK Miercurea Ciuc, în Ghencea, scor 0-4. De partea cealaltă, Dinamo are deja trei înfrângeri și numai o victorie, dar încă nu a jucat în runda actuală.
O va face abia duminică, de la ora 11:00, cu Concordia Chiajna, într-o partidă care va fi în format live-text pe Liga2.ro.
Foto: Vasile Mihai-Antonio (Sport Pictures) și Eduard Vînătoru (Mediafax Foto)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-victorie-cu-poli-iasi-si-primul-succes-pe-teren-propriu-in-acest-sezon-daniel-oprita-e-prima-data-cand-ma-bucur-dupa-ce-castigam-la-celelalte-partide-am-intrat-suparat-in-vestiar-19243695
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-5-dimineata-aglomerata-in-esalonul-secund-cu-sase-meciuri-care-debuteaza-de-la-ora-1100-liderul-joaca-la-targu-jiu-ultimele-doua-clasate-au-meci-direct-la-timisoara-19243662
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-tribuna-stadionului-1-mai-din-slobozia-mistuita-de-flacari-dupa-un-incendiu-declansat-de-un-fulger-in-noaptea-dinaintea-meciului-unirea-slobozia-fk-miercurea-ciuc-19243698
https://liga2.prosport.ro/special/opinii/cum-a-ajuns-destinul-lui-dinamo-pe-mana-unui-fost-pretendent-la-sefia-sri-editorial-andrei-trifan-19243629