Mărmăneanu își dorește performanță în Liga I: „Simt nevoia unei noi provocări”

03 Jul. 2012, 14:39 Liga 2
Mărmăneanu își dorește performanță în Liga I:**

De doi ani la Dinamo,
Petroșeneanul Dorin Mărmăneanu își dorește performanță în Liga I

La 21 de ani, Dorin Mărmăneanu se află sub contract cu Dinamo București și are planuri mărețe. A jucat fotbal la juniorii Jiului, timp de 8 ani, după care la vârsta de 16 ani a făcut deja pasul spre Liga a III-a la Calor Timișoara și mai apoi la Recaș. A fost luat la ochi de oficiali din prima ligă, astfel că la vârsta de 18 ani și jumătate a semnat un contract pe o perioadă de cinci ani de zile cu Dinamo București.

Cu 50 de partide la activ în Liga a II-a pe postul de mijlocaș central, jucătorul din Valea Jiului, spune că se simte pregătit să facă pasul spre prima ligă. „M-a ajutat foarte mult evoluția la echipa a doua a lui Dinamo, mai ales că am fost sub aripa apreciatului antrenor Ion Andone de la care am învățat multe”, spune jucătorul dinamovist.

Doar ghinionul a făcut ca acesta să nu debuteze și în tricoul echipei de seniori. „Din păcate m-am accidentat chiar în momentul în care am fost convocat la lotul de seniori. Am făcut o întindere musculară care m-a ținut o lună de zile departe de gazon. Am revenit la echipa a doua, unde cred eu că mi-am făcut datoria”, povestește Dorin, care a marcat 5 goluri în tricoul aceste formații.

Fotbalistul călit în Valea Jiului spune că își dorește o provocare în Liga I și că se simte pregătit să facă pasul la o formație de acest gen, indiferent cine ar fi. „Îmi doresc foarte mult să iau contact cu o formație din Liga I pentru că eu cred că sunt pregătit să fac și această încercare. Doi ani de zile petrecuți la Dinamo m-au ajutat să acumulez o oarecare experiență”, a declarat fotbalistul.

Patru amicale cu prima echipă

Jucătorul din Vale a bifat patru meciuri amicale sub culorile primei echipe într-un cantonament în Antalya sub comanda lui Ioan Andone. „Este o experiență unică ca la nici 20 de ani să îl ai antrenor pe Ioan Andone și să fac parte dintr-un grup cu jucători de renume precum: Dănciulescu, Torje, Cătălin Munteanu și Dolha”, povestește jucătorul dinamovist.

Valea, lansare de talente

Dorin Mărmăneanu este cel care a deschis drumul multor jucători care au evoluat în Valea Jiului și au ajuns la Dinamo. Bălgrădean, Ciucă, Scărlătescu sunt câțiva dintre jucătorii ce au poposit în curtea lui Dinamo. „E ceva frumos să vezi că lumea are un interes mare față și de Dinamo II, având în vedere faptul că suntem foarte mulți tineri dornici de afirmare. Pentru noi este o portiță spre fotbalul de mare performanță. Sper ca în doi, trei ani de zile să ajung acolo unde mi-am propus și de ce nu poate și la echipa națională. Oricum pentru mine perioada la Dinamo a fost una care m-a marcat în bine, dar simt nevoia unei noi provocări”, a concluzionat mijlocașul lui Dinamo II.

Articol scris de Loredana JUGLEA

03 Jul. 2012, 14:39 Liga 2
Pe aceeași temă