John Ene l-a înlocuit pe Dacian Nastai pe banca Unirii Constanța, la Dumbrăvița, iar echipa a încasat încă o înfrângere. ”Blestemul” pentru Poli Timișoara

Anda DELIU 26 Nov. 2022, 21:39 Liga 2
John Ene l-a înlocuit pe Dacian Nastai pe banca Unirii Constanța, la Dumbrăvița, iar echipa a încasat încă o înfrângere. ”Blestemul” pentru Poli Timișoara

Unirea Constanța a pierdut cu scorul de 0-2 pe terenul nou-promovatei CSC Dumbrăvița, după un joc la care a avut mulți jucători absenți, inclusiv antrenorul principal Dacian Nastai.

John Ene a stat singur pe bancă, cu delegatul echipei ”struțocămilă” de la Constanța mutată la Clinceni și a fost mulțumit de elevii săi, în condițiile în care la iarnă e posibil să mai apară transferuri.

Altfel, o răbufnire a unui membru din stafful Unirii după prima etapă a sezonului regular, când a jucat la Timișoara cu Poli, s-a dovedit a fi un veritabil ”blestem” pentru alb-violeți, acum, la final de 2022.

John Ene, mulțumit de joc, nu a părut afectat de eșecul Unirii Constanța

”Principalul” Dacian Nastai a fost suspendat după protestele la adresa arbitrului George Roman, stabilit în Timișoara, de după meciul din runda trecută cu FK Miercurea Ciuc.

John Ene a stat pe bancă și a fost mulțumit de echipa sa, în ciuda înfrângerii, pentru că, pe un teren moale, s-a jucat un fotbal agreabil spune el.

”Ținând cont și de mai puțina noastră experiență ca vârstă, ca joc, și de starea terenului, totuși cred că a ieșit un meci frumos. Cu ocazii de ambele părți. Pot să spun că în anumite momente, și noi am avut câteva ocazii foarte bune și puteam să schimbă soarta jocului. Dar felicit echipa din Dumbrăvița. Au fost peste noi în multe momente ale jocului și cred că rezultatul, probabil, este echitabil. Am fost doar 17 jucători. Avem foarte mulți accidentați. Am avut și, mi se pare, doi suspendați. Ținând cont de toate lucrurile acestea, cred că am făcut un joc bun pentru vârsta pe care o au jucătorii noștri”, a spus Ene.

Dumitru Dragomir nu se implică, dar vor veni jucători

Altfel, John Ene a punctat că e foarte posibil ca din iarnă să vină jucători cu experiență la echipa ce evoluează la Clinceni și este satelitul neoficial al FCSB.

”Probabil. Aici ne trebuie vreo trei-patru jucători cu experiență. Și s-a luat în calcul acest lucru”, a punctat antrenorul, întrebat dacă vor fi sosiri sau plecări în pauza de iarnă, în sensul ca jucătorii talentați din lot să meargă la FCSB, club de care aparțin.

Antena Sport a scris că Dumitru Dragomir ar vrea să ia o echipă din Clinceni, localitate unde LPS-ul evoluează în Liga 4. Ene spune că nu e vorba de Unirea. ”Nu cred. Investitorul la echipă este domnul Vasile Geambazi. Și nu cred că poate să vină peste dânsul. Acestea au fost niște discuții, dar probabil legate de Clinceni, echipa de Liga 4. Eu unul nu știu așa ceva. Am citit, am auzit despre acesta, dar nu cred așa ceva”, a comenta antrenorul Unirii Constanța, echipă care evoluează pe piept cu numele Consiliului Județean Ilfov.

Blestemul aruncat pe stadionul Știința

Am ajuns deja la 15 etape de Liga 2 în acest sezon, iar Unirea Constanța a pierdut cu toate cele trei echipe din Timiș prezente în competiție.

După prima etapă, când a cedat cu 0-1 cu Poli, un membru din staff, supărat, a spus că echipa alb-violetă nu va mai bate prea curând pe teren propriu. Și a avut mare dreptate. De la această întrebare, John Ene a remarcat penuria fotbalistică din unele orașe importante ale țării.

”Poli Timișoara este un brand. Vorbeam cu cineva de acolo. Cum ar fi și Iași, cum ar fi și Brașov. Din păcate, orașele mari văd că acum nu se mai ocupă de activitatea asta fotbalistică și cred că este un lucru negativ, ținând cont că noi, la Clinceni (eu am fost și la Academica) am putut să susținem o echipă trei ani de zile! Când n-au mai fost finanțe, s-a văzut! Și probabil și acum este la fel. Cum e o echipă ca Mioveni, cum e o echipă ca Chindia, care, totuși, văd că și-a revenit. Aici totul este din cauza finanțării, părerea mea. Mai departe, trebuie să și gestionezi bine anumitul buget pe care îl ai, că e mare, că e mic. Noi sărisem un pic calul, cum se spune, și de aceea am ajuns unde am ajuns (n.r. – se referă la Acadenica Clinceni, care s-a desființat după retrogradarea din prima ligă). Acum, e cu totul altceva ce se întâmplă aici. E o echipă mică, cu un buget mic. O echipă de jucători tineri, care vor să progreseze și probabil vor face pasul spre echipa mare. Știm toată lumea de unde sunt jucătorii. Porbabil dacă merită cineva, va fi luat în calcul”, a mai spus John Ene.

Unirea Constanța în eșecul cu CSC Dumbrăvița: Udrea (cpt.) – Cireșoiu (Lăcătuș 46′), Cană, Șuteu, Arnold – Pandele, Ciuciulete – Malama (I. Neacșu 62′), Ad. Niță, Rob. Tudor (L. Mitrică 88′) – Chirițoiu (C. Tudose 62′). Rezerve neutilizate: Andr. Ștefan – Timiș.

După 15 etape, Unirea Constanța are 12 puncte și rămâne pe locul 19 în Liga 2, penultimul, la trei puncte peste Poli Timișoara. În ultima rundă din acest an va juca sâmbătă, de la ora 11:00, la Clinceni, cu Poli Iași.

Foto: Kozma Attila PhotographerCSC Dumbrăvița

Anda DELIU 26 Nov. 2022, 21:39 Liga 2
Pe aceeași temă