Viața Ripensiei în Liga 2 continuă să fie una foarte dificilă, cu toate că echipa obținuse prima victorie runda trecută (2-1 cu Metaloglobus).
Pe terenul nou-promovatei din Slatina, timișorenii au pierdut, sâmbătă, cu scorul de 0-3 și rămân, la fel ca suratele Poli și Dumbrăvița, în subsolul clasamentului Ligii 2.
Bănățenii, care nu aveau un golaveraj neapărat dezastruos înainte de acest meci, nu au reușit să conteze prea mult în atac la Slatina, mai ales că nu a jucat nici Mihai Ene. Țieranu a avut o primă ocazie pentru oaspeți, dar, în minutul 14, Cătălin Doman, trecut acum câțiva ani pe la Timișoara, a pasat cu câlcâiul în careu, iar Luis Nițu, atacant adus de curând și debutat cu ocazia acestui joc, a marcat.
Prin comparație, și Ripensia își caută un atacant, dar orice negociere s-a blocat din cauza stilului defectuos de a lucra la club, unde nu există manager sportiv: dacă patronul Mihu a fost plecat, nu s-a putut mișca nimic în acest sens.
Cu toate că Ripensia face mai rar acest lucru decât Poli, pasatul aiurea înapoi la portar a dus la golul al doilea al oltenilor. Dorin Toma a intervenit prin alunecare și l-a deposedat pe Stoi, care preluase spre înapoi o pasă primită de la Dobre, mingea a sărit la Țieranu, iar fundașul a trimis spre portarul roș-galben. Dobre a trimis apoi un veritabil assist tot spre Dorin Toma, care a marcat pentru 2-0 în minutul 41.
În repriza a doua, nou-intratul Sofran a avut o ocazie pentru timișoreni, dar în minutul 62, tot Slatina a marcat. Același Dorin Toma, servit de Doman din corner, a înscris.
Ripensia în eșecul cu CSM Slatina: Șt. Dobre – Andr. Macrițchii, Țieranu, Fridrich (Sofran 46’), Gladun – Stoi (cpt.), Mogoș (Mih. Ene 59’) – Piftor (Zamfirescu 46’), Zimța, Mihart (Bobocea 79’) – Gavra ( Rob. Stoica 79’). Rezerve neutilizate: Toroc – Vermeșan.
Antrenorul principal de facto al Ripensiei, preparatorul sportiv Iulian Muntean, a declarat după meci că echipa sa a jucat foarte slab. Nu și-a menajat jucătorii.
”Ne-am prezentat îngrozitor! Nu poți obține absolut nimic în fotbal dacă nu muncești și nu ești modest. După victoria cu Metaloglobus, am crezut că este suficient să intrăm pe teren și vom câștiga. Dar, am primit o lecție din partea Slatinei! Am comis erori ca la eșecul de la Brașov, dar de data asta gazdele ne-au taxat aproape de fiecare data”, a spus Muntean.
Fără a menționa de ce nu a jucat cu Mihai Ene din primul minut, Muntean a spus că au apărut și probleme medicale de ultimă oră la deplasarea în Oltenia. Ripensia a avut doar șapte rezerve la acest meci.
”Multe nu putem spune despre jocul cu Ghiroda și Giarmatii Vii, deoarece avem o serie de absențe sigure și incertitudini. Să vedem luni cum vom sta din acest punct de vedere și pe câți jucători ne putem baza! Pe lângă problemele amintite mai sus, Morariu și Vidrăsan nu vor reveni la pregătiri decât luni. Oricum însă, obiectivul nostru este să câștigăm marți, ne dorim să avem un traseu cât mai lung în Cupa României”, a mai spus Muntean.
Ripensia e pe locul 16 în campionatul Ligii 2, cu 4 puncte, la fel ca CSC Dumbrăvița și Poli Timișoara, dar cu golaveraj mai bun, 4-9 față de 1-7, respectiv 7-13. Marți, de la ora 16:30, roș-galbenii vor juca în Turul 3 al Cupei României la CSC Ghiroda și Giarmata Vii, iar luni, 19 septembrie, vor juca de la ora 15:00 acasă cu FK Miercurea Ciuc, în etapa a 7-a a campionatului.
Foto:
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-n-a-stat-la-discutii-cu-ripensia-a-executat-formatia-timisoreana-si-a-urcat-in-clasament-daniel-oprescu-asta-am-antrenat-toata-saptamana-19244986
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-6-astazi-se-joaca-doar-de-la-ora-1100-poli-iasi-gloria-buzau-si-selimbar-dej-cele-mai-importante-meciuri-din-cele-sapte-19244807
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/au-fost-stabilite-meciurile-din-turul-3-al-cupei-romaniei-toate-echipele-din-liga-2-intra-in-competitie-steaua-merge-la-moreni-dinamo-la-tunari-iar-poli-timisoara-joaca-la-resita-19244321