Încep arădenii să se consoleze în privința promovării directe? „Locul 2 ar fi perfect, extraordinar, dar nici poziția a treia nu e un eșec”

Marius ANGHEL 23 May. 2017, 19:14 Liga 2
Încep arădenii să se consoleze în privința promovării directe?**

Trei etape au mai rămas de disputat din acest sezon al Ligii 2, iar două dintre ele se vor desfășura în această săptămână. Primele două jocuri au și avut loc deja, iar Juventus și Sepsi OSK s-au ales cu victorii, astfel că UTA Bătrâna Doamnă e obligată să își câștige ultimele două partide pe care le mai are în acest campionat și apoi să spere că echipa din Sfântu Gheorghe se va încurca. Altfel, arădenii vor merge din nou la barajul de promovare.

Cu victoria de la Timișoara, UTA e aproape sigură de această poziție a treia, un succes joi cu Baloteștiul urmând a i-o consolida definitiv. Apoi se va ruga să prindă, printr-o minute, poziția secundă, pe care deja a pierdut-o pentru moment, însă duminică e pe cale să-și ia gândul de la ea.

„Ne mai lipsesc două puncte pentru a fi și matematic pe locul 3, dar nu am renunțat nici la poziția a doua. Obiectivul este același și azi, promovarea, iar locul 2 ar fi perfect, extraordinar. Dar nici poziția a treia nu e un eșec. Ne dă posibilitatea să mai jucăm două meciuri, e adevărat cu fotbaliști de Liga 1 mai bine cotați, dar nu trebuie să cedăm. Vom lupta până la capăt”, a precizat, citat de Sport Arad, Laurențiu Roșu în conferința de presă de astăzi, de dinaintea jocului cu Balotești.

La fel crede și atacantul italian Gianmarco Piccioni. „Dacă terminăm pe locul 2, cu atât mai bine, iar dacă mergem la baraj, nu avem frică de nimeni. Suntem pregătiți să jucăm cu oricine, nu ne dăm bătuți, nu avem teamă, nu suntem timorați”, a menționat atacantul italian.

Datele meciurilor de baraj nu au fost încă stabilite, fiindcă UTA are o preferință, iar Sepsi alta. Echipele din Liga 1 ar prefera un program precum arădenii, însă se așteaptă mai întâi să se vadă cine merge la baraj și apoi se va decide datele exacte.

Roșu: „Mai avem două meciuri în față ce trebuie câștigate”

Până atunci însă, UTA joacă joi, de la ora 17:30, la Șiria cu CS Balotești, un meci pe care e obligată să îl câștige pentru a mai spera la poziția secundă. „Conștientizăm cu toții importanța jocului cu CS Balotești, ce trebuie câștigat cu orice preț. Într-adevăr, trebuie să ne conectăm mental la acest meci, dar la fel de importante sunt și partea de odihnă și alimentație. Ceea ce mă bucură este moralul bun al jucătorilor noștri, căci venim după două deplasări consecutive, din care am scos 6 puncte și un golaveraj de 9-0. Suntem foarte mulțumiți de băieți, dar mai avem două meciuri în față ce trebuie câștigate”, a mai spus Roșu, care susține că Alin Gligor, Marius Curtuiuș și Amir Jorza, jucători înlocuiți în meciul cu ASU Poli pe motive medicale, vor fi apți pentru confruntarea cu Baloteștiul: „Azi s-au antrenat normal și contăm pe ei. Din păcate, Strătilă e suspendat, însă revine Copil”.

Piccioni: „Când Petre și Curtuiuș marchează mai mereu, e greu să prinzi echipa”

După ce la Timișoara a marcat primul său gol de când este la UTA, Gianmarco Piccioni recunoaște că are ceva mai multă încredere în el. „Sunt foarte fericit în primul rând pentru mine, căci așteptam demult acest prim gol la UTA. M-am pus la dispoziția echipei de când am venit aici, nimănui nu-i convine când nu joacă, dar când Petre și Curtuiuș marchează mai mereu, e greu să prinzi echipa. Eu chiar le doresc să continue pe aceeași linie și voi fi cel mai fericit dacă promovăm cu golurile lor. Apoi, dacă Mister va apela și la mine, sunt pregătit să ajut, să dau 100 la sută când voi intra pe teren”, a spus italianul, citat de Sport Arad.

În ultimele trei etape, UTA Bătrâna Doamnă mai are doar două meciuri, cu CS Balotești și Chindia Târgoviște, ambele pe teren propriu. În weekend arădenii urmează să stea. Sepsi mai are jocuri cu Metalul Reșița (d) și CS Mioveni (a).

Marius ANGHEL 23 May. 2017, 19:14 Liga 2
Pe aceeași temă