Gloria Buzău a căpătat moral înaintea întâlnirii cu Unirea Slobozia. Victorie la diferență foarte mare într-un amical cu Brăila

Andrei PASCU 02 Mar. 2023, 19:22 Liga 2

Gloria Buzău a preferat să mai dispute și ea un meci amical între primele două etape din acest an, iar joi a întâlnit, pe teren propriu, Dacia Unirea Brăila, formație clasată pe locul 10 în Seria 2 a Ligii 3.

Nu a avut probleme deloc Gloria Buzău, la final tabela arătând scorul de 8-0. La pauză, formația lui Adrian Mihalcea avea 2-0.

Gloria Buzău, 8-0 cu Dacia Unirea Brăila într-un meci amical

Omul amicalului de la Buzău a fost Valentin Alexandru, care a încheiat confruntarea cu nu mai puțin de trei goluri în dreptul său. În plus, doi jucători din lotul Gloriei Buzău au reușit dubla, Joseph Godwin și Viktor Angelov.

Un gol a reușit și Pablo Gaitan, iar Gloria Buzău a făcut moral înaintea partidei atât de importante cu Unirea Slobozia, de pe teren propriu, de luni, din etapa a 18-a a Ligii 2.

  • Gloria Buzău a început în formula: Rusu –Şuteu, Marku, Vîrtej, Oteliţă, Trebotic, Pandele, Blejdea, Munteanu, Boiciuc, Godwin.
    Au mai intrat: Stoian – Wiktorski, Uţiu, Sălceanu, Lopez, Greu, Cârstocea, Lazăr, Gaitan, Angelov, Alexandru, Ivan, Brîncoveanu.

Gloria Buzău speră la play-off-ul Ligii 2

Adrian Mihalcea a avut un parcurs destul de bun cu Gloria Buzău. Numit la începutul lunii octombrie în poziția de antrenor principal, a condus 12 partide în toate competițiile și a înregistrat patru victorii, patru remize și trei eșecuri. Însă, o singură înfrângere a fost consemnată în Liga 2.

În rest, Mihalcea a obținut rezultate pozitive cu Gloria Buzău în campionat, singurul eșec fiind cel cu Concordia Chiajna, scor 0-1. Astfel, ultimele meciuri de sezon regular vor fi abordate de Gloria Buzău de pe locul 7, cu 27 de puncte, la egalitate cu locul 6, Dinamo, și cu un punct peste locul 8, FK Miercurea Ciuc.

După confruntarea cu Unirea Slobozia, Gloria Buzău va întâlni Minaur Baia Mare în deplasare.

Unirea Slobozia a jucat și ea un amical, cu echipa din Liga 4 Axiopolis Cernavodă, în care a cedat cu 1-2.

Foto: FC Buzău

https://liga2.prosport.ro/seria-1/analiza-11-echipe-in-lupta-pentru-patru-locuri-de-play-off-de-liga-2-sansele-fiecarora-si-programul-lor-in-ultimele-doua-etape-ale-sezonului-regular-19261811

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-s-ar-multumi-si-un-egal-in-fata-concordiei-lui-tamas-iulian-muntean-pentru-noi-orice-meci-in-momentul-de-fata-este-foarte-greu-19261815

https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-confesiunea-primarului-din-chiajna-trecusem-si-la-gandurile-negre-m-am-gandit-la-moarte-m-am-dus-mort-si-m-am-intors-viu-mircea-minea-despre-transferul-lui-gabi-tamas-19261770

https://liga2.prosport.ro/seria-1/constantin-enache-increzator-ca-unirea-slobozia-va-fi-in-play-off-19261802

https://liga2.prosport.ro/seria-1/o-noua-amanare-in-recursul-fcsb-privind-palmaresul-stelei-florin-talpan-aplaudat-de-suporterii-prezenti-la-iccj-eu-zic-ca-voi-castiga-pentru-ca-fcsb-nu-are-cum-sa-fie-continuatoarea-csa-s-19261785

Andrei PASCU 02 Mar. 2023, 19:22 Liga 2
Pe aceeași temă