Gândurile lui Silviu Pană și Ștefan Bărboianu după primul antrenament cu Petrolul. Moldovan mai vrea cel puțin trei achiziții, Lazăr vorbește de plecări: ”Au înțeles că le va fi greu să se impună aici”

Marius ANGHEL 06 Jan. 2021, 17:42 Liga 2
Gândurile lui Silviu Pană și Ștefan Bărboianu după primul antrenament cu Petrolul. Moldovan mai vrea cel puțin trei achiziții, Lazăr vorbește de plecări: ”Au înțeles că le va fi greu să se impună aici”

La primul antrenament din 2021 susținut de Petrolul s-au prezentat și cele două achiziții perfectate înainte de anul nou, de altfel, singurele transferuri făcute pentru moment de echipa ploieșteană pentru partea a doua a sezonului. Mijlocașul Silviu Pană (29 de ani) și fundașul Ștefan Bărboianu (33 de ani), amândoi veniți de la Turris Oltul Turnu Măgurele, au semnat cu ”găzarii” un contract valabil pe un an și jumătate.

Ștefan Bărboianu s-a întors la Petrolul: ”Am primit cu inima deschisă propunerea”

Ștefan Bărboianu revine la Petrolul după o scurtă perioadă petrecută la Turris Oltul, unde în prima parte a sezonului a evoluat în șapte meciuri, timp de 386 de minute. Fundașul nu a jucat mai mult fiindcă a fost accidentat sau indisponibil din cauza noului coronavirus.

Petrolul Petrolul a jucat în sezonul trecut de Liga 2, 2019/2020, în care a avut 23 de apariții în campionat, de fiecare dată ca titular, doar o dată fiind înlocuit.

”Mi-am dorit foarte mult să mă întorc și, bineînțeles, am primit cu inima deschisă propunerea de a reveni aici. Sunt dornic de muncă și va urma, din punctul meu de vedere, cea mai importantă perioadă, aceea a pregătirilor. Trebuie să punem cu toții osul la treabă, să ne perfecționăm, iar dacă vom fi sănătoși, atunci sunt convins că lucrurile vor merge foarte bine în campionat. Mai sunt șase meciuri de jucat din prima fază, pe care trebuie să le câștigăm, să intrăm în play-off și apoi să ne luptăm pentru promovare”, a declarat Bărboianu, care în cariera sa a mai jucat pentru U Craiova, Dinamo, Astra și Concordia Chiajna.

Silviu Pană: ”N-am avut ocazia, până acum, să evoluez pentru un club cu tradiție, așa cum este Petrolul”

Silviu Pană era căpitanul echipei din Turnu Măgurele, iar la Turris Oltul a ajuns în vara lui 2019. În actualul sezon a evoluat în 12 meciuri, toate ca titular, și a înscris trei goluri.

În cariera sa, mijlocașul originar din București a mai evoluat pentru Concordia Chiajna, Săgeata Năvodari, Viitorul, FC Brașov, Olimpia Satu Mare și Dunărea Călărași.

”N-am avut ocazia, până acum, să evoluez pentru un club cu tradiție, așa cum este Petrolul, și de aceea am acceptat fără rezerve propunerea de a veni la Ploiești. Nu îmi cunosc, încă, foarte bine coechipierii, dar știu că trebuie să fim o echipă unită și puternică. Lupta pentru promovare va fi foarte strânsă, nu există nicio favorită certă, dar avem nevoie de un start cu dreptul, să câștigăm primul meci, iar apoi să legăm victoriile”, a spus Pană, citat de fcpetrolul.ro.

Viorel Moldovan își mai dorește încă trei achiziții la Petrolul

Antrenorul Viorel Moldovan a vorbit despre primele două achiziții ale Petrolului, dar și ce alți jucători și-ar mai dori: un atacant, un fundaș stânga și un fundaș central.

”Așa cum am mai spus, nu trebuie să bulversăm lotul, ci să găsim elementele de care avem cu adevărat nevoie. Pe Fane Bărboianu l-am vrut și în vară, însă el apucase să plece până am venit eu, iar în ceea ce-l privește pe Silviu Pană, el are profilul pe care îl căutam, acela al unui mijlocaș cu experiență și rutină la nivelul primelor eșaloane. Ne mai dorim un vârf de atac, dar, unul așa cum aș vrea eu, este destul de greu de găsit, în această perioadă, un fundaș stânga și, poate, un fundaș central. Sunt mai multe discuții lansate, rămâne să vedem ce se poate concretiza”, a spus Viorel Moldovan.

Răzvan Matiș, primul plecat. Printre cei care nu mai sunt doriți sunt și jucători care au fost la reunire

Președintele Costel Lazăr a spus că lista plecărilor este în mare parte conturată, unii dintre jucătorii care nu mai sunt doriți fiind chiar prezenți prinde cei care s-au antrenat azi pe ”Ilie Oană”.

Ca capitolul despărțiri, primul a fost Răzvan Matiș (20 de ani), mijlocaș care s-a întors la Viitorul Constanța, la solicitarea formației de prim-eșalon.

”Sunt, deja, orientările făcute, în ceea ce privește plecările, iar discuțiile cu jucătorii în cauză, chiar dacă ei eu fost prezenți la reunire, sunt avansate. Au înțeles că le va fi greu să se impună aici, ținând cont și de regula jucătorilor «under», așa încât sunt convins că vom găsi calea de mijloc”, a precizat Costel Lazăr.

Matiș a apucat să joace pentru Petrolul în patru meciuri în prima parte a Ligii 2, un total de 90 de minute, după ce sezonul l-a început la Campionii FC Argeș, în Liga 1, cu 92 de minute strânse în două jocuri.

https://www.youtube.com/watch?v=EoIB_aYOqQI&fbclid=IwAR05Gl5U42dpHiNkCnypCyhvWL9qLGqv1cazDpzMBaGltWL8nbt3s0KA_yM

Foto și video: Petrolul Ploiești

https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-petrolul-si-a-reluat-antrenamentele-cu-27-de-jucatori-dar-destul-de-multi-absenti-silviu-pana-si-stefan-barboianu-sunt-primele-doua-achizitii-19163862

Marius ANGHEL 06 Jan. 2021, 17:42 Liga 2
Pe aceeași temă