Eugen Beza, antrenorul Șelimbărului, înaintea noului sezon de Liga 2: ”Obiectivele noastre sunt puțin mai îndrăznețe.” Cum comentează debutul cu FC Brașov

Ovidiu BOICA 05 Aug. 2022, 14:54 Liga 2

Antrenorul echipei CS Comunal Șelimbăr speră mai mult de la ediția de campionat care a debutat joi cu Progresul Spartac – Dinamo (scor 0-1), după ce, la debutul în Liga 2, trupa sibiană s-a clasat pe locul 3 în Grupa A de play-out. Eugen Beza nu s-a pronunțat însă dacă este vorba despre calificarea în play-off.

Legat de primul joc oficial din această vară, Beza crede că va fi unul dificil, în fața unei formații a Brașovului care îl are pe Dan Alexa pe bancă.

Meciul CS Comunal Șelimbăr – FC Brașov va avea loc sâmbătă, 6 august, de la ora 11:00, la Râmnicu Vâlcea, stadion unde echipa din județul Sibiu își va desfășura meciurile de acasă cel puțin în 2022.

Șelimbărul și-a propus un obiectiv puțin mai îndrăzneț decât în sezonul trecut

În prima conferință de presă din această vară, Eugen Beza a spus că obiectivul echipei sale va fi unul ”puțin mai îndrăzneț” față de anul trecut, fără să precizeze însă ce înseamnă ”puțin mai îndrăzneț”. Avându-se în vedere că, la primul său sezon în eșalonul secund, Șelimbărul a terminat pe 11, noul obiectiv ar putea fi clasarea de la locul 10 în sus sau, mai îndrăzneț, chiar o clasare în play-off (primele 6).

”Obiectivele noastre sunt puțin mai îndrăznețe față de sezonul trecut. Încercăm să fim mai buni din toate punctele de vedere, atât ca și echipă, cât în primul rând ca și club, să ne dezvoltăm mult mai bine. Cred că suntem pe drumul cel bun și vom vedea la final dacă vom reuși să realizăm ceea ce ne-am propus”, a spus Beza în debutul conferinței de presă.

Se așteaptă la un meci dificil cu FC Brașov

Legat de primul duel din noua ediție de campionat, cel cu FC Brașov, Beza se așteaptă să fie un meci mai dificil de data aceasta, pentru că formația din localitatea de la poalele Tâmpei a încăput, între timp, pe mâna unui antrenor experimentat, Dan Alexa, dar și datorită faptului că aceasta a făcut transferuri mai târziu și este o necunoscută la momentul de față.

”Lucrurile stau total diferit, pentru că s-a schimbat stafful, au un antrenor bun, pe Dan (n.a. Alexa), care a reușit foarte multe lucruri, în Liga 2 mai ales. O să fie un meci dificil pentru că, după cum vă spuneam, venim după o perioadă lungă, s-au schimbat jucători și în cadrul echipei noastre, dar poate cel mai dificil adversar care putea să fie este FC Brașov, pentru că nu avem foarte multe informații despre ea. Au fost schimbări importante și la ei, foarte mulți jucători noi, jucători de valoare, dar veniți târziu. Nu putem să ne creăm o imagine completă a ceea ce va fi sâmbătă”, a mai spus Beza.

 

”Vom fi orgolioși și trebuie să câștigăm acest meci cu orice preț”

Despre argumentele pentru un debut cu dreptul în noul sezon, Beza spune că ar trebui să conteze faptul echipa sa este mai omogenă, că a făcut transferuri care ar trebui să îi aducă un plus de valoare și mai ales că jucătorii săi ar trebui să fie orgolioși după rezultatele din amicale, în care au avut doar două remize și patru înfrângeri, fără vreo victorie: În primul rând, suntem mult mai omogeni, am făcut transferuri bune, care ne ridică valoarea și cred că suntem foarte motivați, mai ales că venim după o perioadă în care ne-am pregătit foarte bine, dar din punct de vedere al rezultatelor, nu am stat bine, așa că vom fi foarte motivați, vom fi orgolioși și trebuie să câștigăm acest meci (n.a. cu FC Brașov) cu orice preț.”

Beza a mai spus că și-ar fi dorit ca echipa sa să fi jucat la Șelimbăr sau mai aproape de casă, la debutul în noul sezon, adăugând însă că și la Râmnicu Vâlcea ”călăreții roșii” au fost primiți cum se cuvine.

”Normal că ne-am fi dorit să fim aproape de Sibiu, dacă nu se poate la Șelimbăr, dar pe de altă parte am întâlnit condiții foarte bune, niște oameni deschiși, oameni care ne-au susținut foarte mult și cred că ne-am acomodat, iar stadionul de la Râmnicu Vâlcea, pâîn momentul de față, ne-a adus numai bucurii”, a completat tehnicianul, gândindu-se că, de când echipa sa joacă meciurile de acasă pe terenul din Zăvoi, de la debutul în play-out-ul sezonului precedent, nu a pierdut aici.

Conferința de presă în care au vorbit Alexandru Dandea, Eugen Beza și Alexandru Curtea despre meciul CS Comunal Șelimbăr – FC Brașov:

https://www.youtube.com/watch?v=eUvT9Ygn1Yw

Foto și video: CS Comunal Șelimbăr

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-incepe-iar-lupa-e-pusa-pe-cei-mai-interesanti-tineri-ai-campionatului-frf-analiza-celor-mai-de-perspectiva-nume-pe-cine-propun-steaua-si-dinamo-si-cine-sunt-numiti-din-ran-19239311

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-comunal-selimbar-si-csm-slatina-au-terminat-la-egalitate-ultimul-lor-meci-amical-cu-oltenii-reusind-de-doua-ori-sa-revina-in-meci-19238979

https://liga2.prosport.ro/seria-1/un-francez-de-aproape-2-metri-a-semnat-cu-cs-comunal-selimbar-vine-din-liga-a-treia-din-elvetia-iar-sibienii-i-au-dat-tricoul-cu-numarul-10-a-venit-momentul-sa-descopar-altceva-19238743

Ovidiu BOICA 05 Aug. 2022, 14:54 Liga 2
Pe aceeași temă