Emil Boc, dezamăgit de modul în care ”U” Cluj a jucat în meciul în care putea promova direct în Liga 1: ”Mă așteptam să îi sufocam.” Fostul premier, cuvinte mari despre galerie

Marius ANGHEL 12 May. 2022, 16:45 Liga 2
Emil Boc, dezamăgit de modul în care ”U” Cluj a jucat în meciul în care putea promova direct în Liga 1: ”Mă așteptam să îi sufocam.” Fostul premier, cuvinte mari despre galerie

Continuă să curgă reacții după meciul Universitatea Cluj – FC Hermannstadt, scor 1-2, desfășurat marți pe Cluj Arena, în penultima etapă a play-off-ului Ligii 2.

Prezent pe stadion, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, un susținător înfocat al echipei alb-negre, a apreciat numărul mare de spectatori veniți la meci și modul în care și-au încurajat favoriții, dar a taxat evoluția elevilor lui Erik Lincar.

  • Sibienii s-au impus cu 2-1 în deplasare și au prima șansă la obținerea celui de-al doilea loc direct promovabil în Liga 1 la finalul acestui sezon, în timp ce ”U” Cluj va merge, cel mai probabil, la barajul de promovare cu FC Hermannstadt, după ce a ratat promovarea directă pe care o putea obține în cazul în care ar fi câștigat cu FC Hermannstadt.

Emil Boc, după ce ”U” Cluj a pierdut meciul cu FC Hermannstadt: ”Mă așteptam să îi sufocam la începutul meciului”

Emil Boc a privit meciul dintre ”U” Cluj și FC Hermannstadt de la zona VIP și a plecat acasă la fel ca cei 22 de mii de spectatori prezenți pe Cluj Arena, dezamăgit, nemulțumit de atitudinea văzută la jucătorii lui Lincar, însă rămâne încrezător că se poate obține, totuși, locul direct promovabil.

”Admirabilă galerie clujeană, tot respectul pentru mobilizare. Orașul respiră prin această echipă. În Cluj este sentimentul toți pentru U și U pentru toți. Cei care sunt la U trebuie să știe că reprezintă un brand și mă așteptam să îi sufocam la începutul meciului. Trebuiau să simtă că au 22.000 de spectatori în tribune. Din păcate, nu am văzut motivația din tribune și pe teren. Atât s-a putut acum, nu știu dacă asta e valoarea. Mai avem o șansă și trebuie să ne batem pentru ea”, a spus Emil Boc la Napoca Live, citat de Monitorul de Cluj.

Boc, despre violențele de la finalul jocului cu Slobozia: ”Clujul nu are nevoie să se implice în astfel de lucruri”

Boc s-a pronunțat și în privința ultimelor regretabile petrecute la finalul meciului cu Unirea Slobozia, când au avut loc acte de violență între jucători, în zona vestiarelor.

”La U Cluj eu vreau să fie fair-play, nu accept violența și tot felul de bătăi. Clujul nu are nevoie să se implice în astfel de lucruri. Eu le voi cere tuturor să fie fair-play, orice gest urât pune o pată neagră pe oraș”, a mai spus Boc.

”Brandul Universitatea nu e un brand care să fie aruncat la coș și să ajungă la oricine”

Fostul premier își arată susținerea pentru Universitatea Cluj indiferent de cum se va încheia acest sezon. Pentru finalizarea acestui campionat, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a aprobat echipei 800 de mii de euro. Anul trecut, ”U” Cluj a încasat 3,1 milioane de lei de la autoritățile locale.

”Brandul Universitatea nu e un brand care să fie aruncat la coș și să ajungă la oricine. Dacă vom avea un investitor important, puternic, vom ceda echipa unui privat, dar până atunci noi vom asigura susținerea din punct de vedere financiar”, a spus Emil Boc.

”U” Cluj mai are șanse la locul 2, însă infime

”U” Cluj e la trei puncte în spatele echipei FC Hermannstadt și mai are doar o șansă pentru a termina pe locul 2 direct promovabil, asta fiindcă în caz de egalitate la final cu sibienii îi va depăși datorită primului criteriu de departajare.

Echipa lui Erik Lincar are nevoie de o victorie acasă la Concordia Chiajna, iar FC Hermannstadt să piardă la Mediaș cu Steaua. E singurul mod în care ”U” Cluj mai poate promova direct. Altfel va juca barajul de promovare cu Dinamo.

Ultima etapă a play-off-ului Ligii 2 are loc duminică, de la ora 16:00.

Foto: Universitatea Cluj

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolistul-nae-constantin-tine-pumnii-universitatii-cluj-la-barajul-cu-dinamo-sunt-sanse-50-50-dar-mi-as-dori-sa-promoveze-echipa-din-liga-2-avertisment-pentru-rapid-video-19231116

https://liga2.prosport.ro/seria-1/aurel-tamas-vocea-fanilor-universitatii-cluj-cantaretul-a-reactionat-dur-in-mediul-online-iar-suporterii-i-au-aprobat-mesajul-nu-astepta-ca-un-mercenar-sa-lupte-pana-la-19231064

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-suparare-mare-la-cluj-dupa-esecul-cu-hermannstadt-fanii-i-au-luat-la-rost-pe-jucatori-la-vara-o-sa-plecati-toti-noi-ramane-aici-ely-fernandes-aproape-sa-fie-agresat-19231000

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-hermannstadt-la-un-punct-de-revenirea-in-liga-1-dupa-victoria-cu-u-cluj-mieluseii-veniti-la-taiere-pe-cluj-arena-i-au-surprins-pe-studenti-19230925

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fotbalul-a-redevenit-al-suporterilor-fc-hermannstadt-la-un-punct-de-liga-1-dupa-o-victorie-uriasa-pe-cluj-arena-19230914

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-fc-hermannstadt-incepe-de-la-ora-1930-meciul-care-decide-a-doua-promovata-direct-in-liga-1-se-va-juca-pe-un-stadion-incendiar-19230865

Marius ANGHEL 12 May. 2022, 16:45 Liga 2
Pe aceeași temă