Dunărea Călărași, aproape de reziliere cu alți doi fotbaliști și să ajungă la nouă plecări după ce a solicitat insolvența. În schimb, au venit trei jucători fără experiență

Andrei PASCU 04 Oct. 2021, 15:54 Liga 2
Dunărea Călărași, aproape de reziliere cu alți doi fotbaliști și să ajungă la nouă plecări după ce a solicitat insolvența. În schimb, au venit trei jucători fără experiență

Dunărea Călărași o duce rău cu finanțele, iar acest aspect este sesizabil din faptul că plecările de jucători continuă și mai sunt ”programate” câteva.

Reducerile salariale reprezintă în continuare o problemă pentru călărășeni, diferența dintre contractele inițiale ale fotbaliștilor și cele propuse acum, fiind unele evidente.

Adrian Bedea și Alexandru Stoica, pe picior de plecare de la Dunărea Călărași 

Diminuările nu sunt acceptate de o parte bună din lot, motiv pentru care Dunărea Călărași se apropie de nouă plecări, după ce echipa a solicitat intrarea în insolvență, după startul de campionat în Liga 2. Vasile Gheorghe, George Cotigă, Marius Fotescu, Alexandru Ciucur, Gelu Velici, Bogdan Șandru și Baudouin Kanda au părăsit deja echipa.

Pot fi urmați, în zilele următoare, șansele fiind unele destul de mari potrivit Arena Media, de Adrian Bedea (mijlocaș, 26 de ani) și Alexandru Iulian Stoica (atacant, 24 de ani), acesta din urmă ajungând la Dunărea Călărași chiar în această vară.

Stoica a fost utilizat în toate cele 9 meciuri din acest sezon, de fiecare dată ca titular, și a înscris două goluri, în meciurile cu Ripensia (3-3) și Unirea Constanța (1-1).
Bedea, care a semnat cu Dunărea în vara anului 2020, a evoluat în acest campionat în 6 meciuri, tot ca titular de fiecare dată, și a înscris un gol, în jocul cu Poli Timișoara (1-3). Mijlocașul a purtat inclusiv banderola de căpitan pe braț la unele jocuri.

Baudouin Kanda s-a înțeles cu FC Buzău! 

Baudouin Kanda s-a înțeles deja cu FC Buzău! Acesta a început negocierile cu echipa lui Cristian Pustai de ceva timp, imediat după ce a fost decisă situația sa cu Dunărea Călărași, doar că mai erau anumite lucruri de pus la punct și astfel semnarea înțelegerii a întârziat.

Cristian Pustai recunoștea pentru Liga2.ro micile impedimente:

”Kanda este la noi, vrem să îl semnăm. Sperăm să își rezolve problemele cu Dunărea în totalitate cât mai repede, am vrea să încheiem acordul cu el până la finalul acestei săptămâni.”

Acum, lucrurile s-au reglat, iar Kanda a semnat cu FC Buzău, el chiar fiind în lot în etapa a 9-a a Ligii a 2-a, în partida cu Viitorul Pandurii, scor 1-1. A fost utilizat în finalul meciului cu gorjenii, fiind introdus în minutul 74 în locul lui Serge Ekollo, alt fost jucător al Dunării.

Baudouin Tshitungi Dieudonne Kanda s-a despărțit din nou de Dunărea Călărași, acum cu destinația FC Buzău. Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Dunărea Călărași acoperă plecările cu tineri 

Dunărea Călărași a și adus ceva la schimb, în locul celor plecați, dar e vorba doar de jucători tineri, fără experiență. Din lot fac parte Darius Vultur (atacant, 20 de ani, ex Foresta Suceava), Dragoș Grigore (atacant, 20 de ani, ex Unirea Constanța) și Alexandru Costache (portar, 21 de ani, ex Unirea Constanța).

Vultur a jucat 34 de minute în etapa a 8-a, în partida Dunării Călărași cu Poli Iași, iar Grigore a prins în total 73 de minute până acum, în confruntările cu Steaua și FC Brașov. Portarul Costache nu a bifat vreun minut momentan.

Marius Leca este un alt jucător adus de Dunărea de la Unirea Constanța, însă acesta a evoluat deja în ultimele patru meciuri, ca integralist.

Foto: Dunărea Călărași

Andrei PASCU 04 Oct. 2021, 15:54 Liga 2
Pe aceeași temă