Laurențiu Roșu, întristat de vestea morții lui Daniel Prodan: „Era un băiat extraordinar care s-a stins din viață foarte, foarte devreme”

Marius ANGHEL 18 Nov. 2016, 09:44 Diverse
Laurențiu Roșu, întristat de vestea morții lui Daniel Prodan:**

Laurențiu Roșu, antrenorul echipei UTA Bătrâna Doamnă, a transmis, joi, condoleanțe familiei fotbalistului Daniel Prodan, după decesul fostului internațional, amintindu-și de perioada în care au fost colegi, transmite corespondentul Mediafax.

„Aș vrea să transmit condoleanțe familiei Prodan pentru că ne-am trezit cu această știre tristă. Era un băiat extraordinar care s-a stins din viață foarte, foarte devreme, și din partea clubului dorim să le transmitem condoleanțe, ne pare rău de ce s-a întâmplat. Am transpirat același tricou și pe mine m-a întristat această știre și automat și pe cei din lumea fotbalului care l-au cunoscut pe Didi”, a declarat, joi, la Arad, Laurențiu Roșu, în cadrul unei conferințe de presă.

Laurențiu Roșu și Daniel Prodan au fost colegi la Steaua București (perioada 1993-1996) și la echipa națională a României (1998-2001).

Daniel Prodan, care a murit miercuri seară în urma unui infarct, s-a născut la data de 23 martie 1972, la Satu Mare, și a evoluat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994 și la Campionatul European de Fotbal din 1996. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Daniel Prodan a fost depus, joi, la capela Bisericii „Sfântul Ilie” din București, unde va rămâne până vineri, când va fi dus la Arena Națională, a anunțat familia fostului internațional.

Daniel Prodan a început să joace fotbal la echipa-fanion a orașului său natal, Olimpia Satu Mare. În anul 1991, Prodan și-a făcut debutul la echipa mare a Olimpiei. După două sezoane în care a evoluat pentru echipa sătmăreană, Daniel Prodan a făcut cel mai important pas al carierei sale, prin venirea la Steaua. Din anul 1993 și până în 1997, el a evoluat la formația militară. A câștigat nu mai puțin de cinci titluri de Campion al României cu Steaua și a debutat pe 2 iunie 1993, la Kosice, împotriva Cehoslovaciei. România avea să piardă cu scorul de 5-2, însă la sfârșitul campaniei de calificare avea să se califice la Campionatul Mondial de Fotbal din Statele Unite ale Americii din 1994. Daniel Prodan a fost selecționat de către antrenorul Anghel Iordănescu în lotul pentru acest Turneu Final.

Daniel Prodan avea să bifeze toate minutele disputate de către naționala țării noastre la Mondial, jucând în meciurile cu Columbia, Elveția, Statele Unite ale Americii, Argentina și Suedia. După turneul final, pe 12 noiembrie 1994, avea să marcheze primul său gol la echipa națională, în meciul cu Slovacia, și ce gol, un gol decisiv, care a asigurat victoria României cu 3-2.

În 1997, Daniel Prodan avea să părăsească Steaua pentru un transfer în Primera Division, la Atletico Madrid. În primul sezon la Atletico, Prodan a evoluat în 17 meciuri, marcând patru goluri, iar în al doilea sezon tot atâtea meciuri, însă fără să mai marcheze. S-a transferat în anul 1998 în Scoția, la Glasgow Rangers, dar nu a evoluat în niciun meci pentru scoțieni, datorită unei grave accidentări la genunchi.

În 2000, Prodan s-a întors la Steaua, evoluând un singur meci, așa că a părăsit formația din Ghencea pentru a juca la Rocar București. A evoluat în 15 meciuri pentru această formație, pentru care a marcat și 3 goluri. În acest timp, Prodan a evoluat în ultimele sale meciuri pentru echipa națională, fiind chiar și căpitan în câteva dintre acestea. S-a retras din națională după meciul cu Ungaria, din preliminariile Mondialului din 2002, meci câștigat de România cu 2-0. A mai evoluat la FC Național, echipă la care și-a încheiat cariera de jucător, cu o pauză în care a evoluat la Messina în 2002.

Articol scris de Andrei IONAȘCU (Mediafax)

Marius ANGHEL 18 Nov. 2016, 09:44 Diverse
Pe aceeași temă