Aflat într-un stadiu avansat de degradare, stadionul Dr. Angelescu din Drobeta Turnu Severin ar putea fi reabilitat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții.
Consilierii locali au aprobat actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, a cărui valoare se ridică la peste 8 milioane de euro.
”Este vorba despre un proiect de 41 milioane de lei, pe care îl depunem la CNI, care vizează reabilitarea întregului stadion Angelescu, mă refer la terenul de joc, la tribune, la pista de atletism, la refacerea clădirii care adăpostește vestiarele și birourile, parcare lângă, căi de acces. Totul în decurs de aproximativ 36 de luni. Să sperăm că vom reuși să îl terminăm la timp. Așteptăm în acest moment ca proiectul să intre în finanțare la Compania Națională de Investiții”, a spus, la Radio Accent, primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.
În ultimul deceniu, autoritățile locale s-au lăudat cu mai proiecte pentru reabilitarea obiectivului, chiar și pe fonduri europene, dar niciunul nu s-a concretizat.
Construit în 1922, prin decretul fostului ministru al învățământului, Constantin Angelescu, sub denumirea de stadionul Traian, arena a fost dotată în 1971 cu instalație de nocturnă pe bază de vapori de mercur, dar aceasta a funcționat pentru o foarte scurtă perioadă.
Arena a fost în anii ‘70-’80 gazda mai multor meciuri din cadrul fazelor superioare ale Cupei României, iar unul dintre acestea s-a disputat la data de 3 decembrie 1980, între Politehnica Timișoara și Corvinul Hunedoara, în optimile competiției. Bănățenii erau deținătorii trofeului și s-au impus cu 2-1 pe un teren înghețat, prin golurile lui ”Lone” Nedelcu și ”Liță” Dumitru, respectiv Mircea Lucescu, care era antrenor-jucător la ”corbi”.
În anii ’40, chiar și Rapid București a jucat pe acest stadion, împotriva echipei locale CFR Turnu Severin. După Revoluție, arena, pe care regimul comunist o denumise 1 Mai, și-a schimbat denumirea în ”Dr. Angelescu” și s-a degradat de la an la an.
Drobeta Turnu Severin nu are echipă locală de fotbal în ligile naționale de 11 ani și mai beneficiază de un stadion de 20.000 de locuri, stadionul Municipal, care a fost în ultimul deceniu gazda mai multor cluburi din afara județului, precum Pandurii Târgu Jiu, Universitatea Craiova sau Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
În prezent, pe această arenă își dispută jocurile Viitorul Șimian, reprezentanta județului Mehedință în Liga 3, iar în ultimele două jocuri de acasă a evoluat la Severin și Viitorul Pandurii Târgu Jiu, reprezentanta județului Gorj în Liga 2.
https://liga2.prosport.ro/special/povestea-lui-dragos-nitu-mvp-ului-mondialului-de-minifotbalpovestea-lui-dragos-nitu-mvp-ului-mondialului-coleg-de-generatie-la-juniorii-lui-fc-brasov-cu-niczuly-lucreaza-intr-un-depozit-de-medicament-19293168
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/prima-vizita-de-lucru-la-noul-stadion-care-se-construieste-in-targoviste-19291359
https://liga2.prosport.ro/liga-4/lugojul-isi-modernizeaza-stadionul-din-fonduri-proprii-19284024
https://liga2.prosport.ro/special/mangalia-mai-are-de-asteptat-mult-pentru-a-avea-un-stadion-nou-19283781
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/site-stadion-steaua-19278021