Dorin Șerdean a reacționat și l-a pus la zid pe președintele DDB: ”Tot pierdeți cu mine, dar tot pe zmeii faceți? O să îi coste scump toate aceste afirmații făcute împotriva mea!”

Daniel VLAD 24 Dec. 2022, 12:12 Diverse
Dorin Șerdean a reacționat și l-a pus la zid pe președintele DDB: ”Tot pierdeți cu mine, dar tot pe zmeii faceți? O să îi coste scump toate aceste afirmații făcute împotriva mea!”

Dorin Șerdean, principalul acționar al clubului Dinamo, le-a transmis lui Eduard Ziriakus-Galan, președintele programului Doar Dinamo București (DDB), și Răzvan Zăvăleanu, adiministratorul judiciar al grupării din ”Ștefan cel Mare”, că așteaptă ca hotărârea judecătorească obținută în favoarea sa, în privința respingerii planului de reorganizare modificat, să fie pusă în aplicare de cei de la club cât mai repede.

Șerdean a câștigat un proces împotriva conducerii clubului Dinamo, dar, cu toate acestea, Zăvăleanu încă nu l-a chemat pe fostul director al echipei din ”Ștefan cel Mare” pentru reangajare. Ba chiar, Zăvăleanu l-a și ironizat pe Șerdean în urmă cu două zile într-o intervenție la DigiSport. Fostul conducător i-a dat replica administratorului judiciar în exclusivitate pentru ProSport.

Mergând pe aceeași linie, Eduard Galan, președintele DDB, a făcut și el același lucru și a spus că singurul post disponibil pentru reangajarea lui Șerdean la Dinamo este cel de portar la Săftica.

Dorin Șerdean n-a rămas fără reacție nici la adresa lui Galan, președintele DDB

ProSport a luat legătura cu Dorin Șerdean, iar acesta le-a transmis suporterilor, lui Răzvan Zăvăleanu și lui Galan să se trezească la realitate.

”Voi vă dați seama cât de inconștient este acest Galan? Acest nimeni! Cine este Galan ăsta până la urmă să mă ironizeze pe mine? Este un nimeni! Păi, bă, băiatule, tu te joci cu hotărârile judecătorești? Cât mai vreți să faceți pe zmeii în fața opinei publice? Cât mai vreți să persistați în prostie? Voi v-o luați încontinuu de la mine, tot pierdeți cu mine, dar tot pe zmeii faceți? O să îi coste scump toate aceste afirmații, dar e treaba lor. Fiecare răspunde pentru ce prostii vorbește.

Îmi transmite mie acest Galan că atât timp cât el este președinte la DDB eu nu mai conduc niciodată Dinamo? Hai nu mai spune, domnule Gălan! Tu de lege ai auzit? Am hotărâre favorabilă de la judecători. Trezește-te, băi, băiatule! Vă deranjează că spun adevărul? Ce ofertă ați făcut voi către mine? Adică, eu să nu mai rămân cu aproape nimic, iar voi să fiți mari și tari și să faceți totul în club, nu? Asta e oferta voastră pentru mine? Păi foarte mulți suporteri de-ai lui Dinamo au început să se prindă de lucrurile pe care le fac ăia trei-patru inși cu banii lor.

Unde sunt banii oamenilor? Au strâns bani de la oameni, împrumută clubul, dar apoi când banii ăștia se vor întoarce din club înapoi către cine se vor întoarce? Către oamenii ăia amărâți care și-au dat poate și ultimul leu din casă pentru Dinamo? Niciodată! Tot către ăștia trei-patru inși din conducere se vor întoarce.

Și DDB cine este până la urmă? Este vreo entitate juridică? Unde au contul înregistrat? Ce Judecătorie i-a recunoscut? DDB este doar un program de marketing, iar conducătorii lor au profitat la maximum de niște lucruri. Dar stați liniștiți că o să iasă totul la iveală. Să nu credeți că insituțiile statului îi vor mai lăsa pe unii și pe alții să manevreze cum vor ei banii oamenilor de rând. Și fii atent domnule Gălan ce afirmații faci și cu ce tentă le faci. Deci, pentru tine, hotărârile judecătorești nu contează? Ok! Ieșiți în continuare în presă și persistați în prostie. Nici până acum nu am fost contactat oficial de Zăvăleanu. Treaba voastră, timpul trece. Nu eu am de pierdut”, a declarat Zăvăleanu.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/presedintele-ddb-mesaj-transant-catre-dorin-serdean-nu-va-mai-conduce-niciodata-dinamo-sa-vina-cu-dovezi-palpabile-ca-a-facut-ceva-oferta-pe-care-i-au-facut-o-suporterii-principa-19256856

https://www.prosport.ro/fotbal-intern/mircea-rednic-il-face-praf-pe-dorin-serdean-si-dezvaluie-suma-uluitoare-incasata-de-razvan-zavaleanu-la-dinamo-i-am-deranjat-pe-smecheri-toate-au-fost-doar-povesti-de-imagine-numai-gura-e-19571866

https://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-2/razvan-zavaleanu-il-face-praf-pe-dorin-serdean-si-anunta-ca-va-face-apel-in-instanta-cheltuia-banii-adusi-de-ddb-la-dinamo-el-nu-este-o-miza-pentru-clubul-nostru-19571254

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-opteaza-pentru-stadionul-arcul-de-triumf-in-2023-dar-are-si-varianta-de-rezerva-noua-vlad-iacob-am-incercat-acolo-si-vom-incerca-iar-19256810

https://liga2.prosport.ro/seria-1/creste-tensiunea-in-interiorul-clubului-dinamo-si-presiunea-pe-serdean-sa-vanda-planul-de-reorganizare-e-in-aer-si-niciun-investitor-real-nu-e-dispus-sa-preia-echipa-in-actuala-situatie-19256802

Daniel VLAD 24 Dec. 2022, 12:12 Diverse
Pe aceeași temă