Delegatul echipei FC Buzău explică eroarea care a dus la pierderea la ”masa verde” a meciului cu Viitorul Pandurii. Marian Lambru vorbise înainte de joc și la FRF: ”Respect decizia federației și sper că voi găsi înțelegere în cadrul clubului”

Marius ANGHEL 01 Apr. 2022, 19:53 Liga 2
Delegatul echipei FC Buzău explică eroarea care a dus la pierderea la ”masa verde” a meciului cu Viitorul Pandurii. Marian Lambru vorbise înainte de joc și la FRF: ”Respect decizia federației și sper că voi găsi înțelegere în cadrul clubului”

FC Buzău s-a făcut de râs după primul meci desfășurat în play-out-ul Ligii 2. Nu pentru scorul înregistrat pe teren în jocul cu Viitorul Pandurii, fiindcă acolo jucătorii lui Cristian Pustai au defilat, câștigând cu 6-2, ci pentru o decizie din timpul partidei, care a dus la pierderea partidei la ”masa verde”, cu 0-3.

În minutul 82 al întâlnii din Crâng, Pustai l-a trimis pe teren pe fundașul Kamil Wiktorski, fără să știe că jucătorul nu are drept de joc, fiind în stare de suspendare după ce luase al șaptelea cartonaș galben în partida cu Concordia, ultima din sezonul regular. Stafful echipei FC Buzău a interpretat greșit regulamentul în acest caz și a fost sancționată de Comisia de Disciplină și Etică a FRF, după o sesizare a Departamentului Competiții al FRF.

  • Aceeași problemă a avut-o tot în prima etapă a play-out-ului și Ripensia, care l-a utilizat pe Zoran Mitrov în jocul cu FC Brașov, deși era în aceeași situație ca Wiktorski. Ripensia pierduse oricum jocul cu 2-3, iar acum îl pierde cu 0-3.

Marian Lambru, după eroarea care a costat FC Buzău cele trei puncte câștigate pe teren cu Viitorul Pandurii: ”Nu dă bine pe niciun palier”

În mod obișnuit, persoana din cadrul unui club care se ocupă de evidența cartonașelor galbene și roșii primite de jucători, deci de situația lor privind dreptul de joc sau nu este delegatul, iar în cazul FC Buzău acesta este Marian Lambru.

Lambru a ieșit public și a afirmat că această gravă eroare pe care a comis-o, care îi ia clubului trei puncte câștigate pe teren, a avut loc din cauza interpretării greșite a regulamentului.

”Șpeța este foarte clară, regretul este și din partea mea, nu pentru faptul că aș fi greșit eu, ci pentru că această hotărâre se repercutează asupra AS FC Buzău, ceea ce nu dă bine pe niciun palier. Respect hotărârea Federației Române de Fotbal, bazată pe Regulamentul disciplinar pe care funcționăm la momentul actual. Cred că este o greșeală de interpretare din partea noastră, pentru că a primat articolul 40, în care se specifică următorul aspect: avertismentele primite de-a lungul campionatului nu sunt valabile, se anulează în play-out și play-off.
E! Ținând cont de această interpretare, am considerat că acele patru, șapte sau indiferent câte cartonașe galbene primite are jucătorul în sezonul regular se anulează. Într-adevăr, se anulează, dar nu reie de nicăieri că suspendarea care revine acestui cumul de cartonașe galbene se execută în primul joc oficial. Această prevedere este, conform hotărârii Federației Române de Fotbal în articolul 83.10.1, în care se prevede că folosirea unui jucător în stare de suspendare datorită cumului de cartonașe galbene se sancționează cu forfait”, a spus delegatul FC Buzău, prin intermediul Campus TV, televiziunea locală deținută de partenerul privat al clubului din Crâng.

”Sesizare cu privire la jucătorul Wiktorski Kamil, component al clubului AS FC Buzău
În baza art. 83/10/1 din RD cu aplicarea art 34 din RD, AS FC Buzău se sancționează cu Forfait (30 în favoarea echipei ACS Viitorul Pandurii Tg. Jiu) și i se aplică penalitate sportivă de 850 lei”, a anunțat FRF după decizia din 30 martie a Comisiei de Disciplină și Etică a FRF.

Lambru întrebase chiar Departamentul Competiții al FRF înainte de joc, însă întrebarea pusă nu a fost la obiect

Marian Lambru susține că înaintea meciului cu Viitorul Pandurii știa situația lui Kamil Wiktorski, că a primit al șaptea cartonaș galben în acest sezon și că, în mod normal, ar fi fost suspendat pentru următorul meci, numai că a interpretar greșit regulamentul, fiindcă s-a încheiat sezonul regular și apoi începea play-out-ul pentru FC Buzău.

Oficialul spune că a întrebat chiar și Departamentul Competiții al FRF despre anularea cartonașelor, însă modul în care a pus întrebarea, recunoaște chiar el, nu a fost tocmai corectă, la obiect cu ceea ce ar fi trebuit să-l intereseze în primul rând. Dacă Wiktorski era sau nu suspendat pentru jocul cu gorjenii.

”Nu numai că eram conștient de cele șapte cartonașe galbene. Am o evidență strictă a tuturor cartonașelor. Nu vreau să înțeleagă cineva că nu am avut controlul asupra acestor sancțiuni sau că nu avem controlul asupra a tot ce se întâmplă în cadrul clubului. A fost o problemă de interpretare. Dar, repet, de fiecare dată când am avut o nelămurire am întrebat la sectorul Competiții, la sectorul care mă interesa pe mine la momentul respectiv să aflu lămuriri. E drept că am adresat o întrebare de genul: «Avertismentele se anulează conform…» Răspunsul a fost: «Da.» Nu am în mod expres: «Dar sancțiunea disciplinară rămâne?» Nu am întrebat asta”, a explicat Lambru.

https://www.youtube.com/watch?v=gW-xE4MeEys&t=257s

Marian Lambru își asumă vina și speră să găsească ”înțelegere în cadrul clubului”

Acum, cu trei puncte pierdute la ”masa verde” dintr-un joc câștigat pe teren cu 6-2, Marian Lambru își asumat vina în mod public și speră să găsească îngăduiță din partea șefilor clubului.

”Este dureros pentru mine, pentru că după o perioadă îndelungată de lucru în fotbal mi se întâmplă acest lucru, este dureros, repet încă o dată, pentru FC Buzău, că se întâmplă acest lucru. Îmi asum cele întâmplate, respect decizia federației și sper că voi găsi înțelegere în cadrul clubului, ca astfel de situații să nu se mai repete”, a mai spus delegatul echipei FC Buzău.

După această experiență, FC Buzău pierde cu 0-3 la ”masa verde” jocul cu Viitorul Pandurii și nu mai are 35 de puncte în clasament, ci 32, menținându-se însă tot pe locul 1 în Grupa B a play-out-ului Ligii 2, acum la doar un punct peste Unirea Dej. În schimb, Viitorul Pandurii, cu cele trei puncte câștigate la ”masa verde”, acumulează 27 de puncte și face un salt de un loc în clasament, de pe poziția a 4-a pe 3, acum cu 27 de puncte.

FC Buzău n-a prezentat oficial decizia pierderii meciului la ”masa verde”. Ripensia a comunicat-o, dar nu explică și ce s-a întâmplat

În mod oficial, FC Buzău nu a avut, pe niciuna dintre căile sale de comunicare, o reacție după această gravă eroare comisă în meciul cu Viitorul Pandurii, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

În schimb, Ripensia, club care trece printr-o perioadă dificilă după ce patronul ei a anunțat că retrage echipa din Liga 2 și o înscrie în noul sezon în Liga 3, s-a rezumat să anunțe în mod public, în josul avancronicii următorului ei meci, că partida cu FC Brașov a fost pierdută cu 0-3 la ”masa verde”, nu cu 2-3, cât a fost pe teren, însă nu a comunicat suporterilor săi și motivul.

”Notă: rezultatul din jocul cu FC Brașov (2-3) a fost modificat cu 0-3, prin decizia Comisiei de Disicplină și Etică din cadrul FRF”, atât a comunicat Ripensia în mod oficial.

Despre gafa de amatori comisă de Ripensia antrenorul Călin Mada a spus că nu-i afectează pe jucătorii săi, fiindcă ei oricum pierduseră meciul: ”Pe băieți nu-i afectează. Noi practic am pierdut doar două goluri date, pentru că noi pierdusem meciul. Într-adevăr, nici nouă nu ne este totuna, dar acum lăsam conducerea executivă să se ocupe de treaba aceasta. Noi avem altă treabă. Ne ocupăm doar de treaba sportivă.”

Ripensia are un delegat care lucrează ca polițist de frontieră, Adrian Onica, și care nu merge cu echipa în deplasări. Astfel, neoficial, așa se scuză Ripensia pentru grava eroare comisă la partida cu FC Brașov.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/pata-de-rusine-pentru-fc-buzau-si-ripensia-timisoara-cele-doua-echipe-au-comis-o-gafa-de-amatori-la-primul-meci-din-play-out-si-pierd-la-masa-verde-victoria-cu-6-2-a-trupei-lui-pus-19225114

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-a-avut-o-ultima-perioada-zbuciumata-noul-antrenor-principal-calin-mada-inainte-de-meciul-cu-astra-sunt-foarte-optimist-desi-meciul-este-foarte-foarte-greu-19225156

Marius ANGHEL 01 Apr. 2022, 19:53 Liga 2
Pe aceeași temă