Ianis Zicu, intrigat că verdictul meciului nedisputat ”U” Cluj – Farul se tot amână. ”Au lungit-o și o fac de o manieră josnică. Ne vor da punctele când nu mai putem face nimic cu ele”

Răzvan STÎNGĂ 07 Mar. 2021, 15:08 Liga 2
Ianis Zicu, intrigat că verdictul meciului nedisputat ”U” Cluj - Farul se tot amână. ”Au lungit-o și o fac de o manieră josnică. Ne vor da punctele când nu mai putem face nimic cu ele”

Verdictul meciului nedisputat dintre Universitatea Cluj și Farul continuă să se amâne. Partida nu a avut loc, nici la programarea inițială și nici la reprogramare, din pricina cazurilor de COVID-19 raportarte în rândul ambelor loturi de jucători, dar nu s-a dat o decizie finală nici până acum.

Au trecut deja mai bine de trei luni de când restanța trebuia să aibă loc, pe 2 decembrie, însă cazul a tot fost amânat. Au tot fost termene, dar Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal nu a luat încă o decizie. De ce? Greu de spus, asta deși au mai fost cazuri de acest tip în acest sezon, în Liga 2, iar acolo s-au luat hotărâri clare.

Clubul care a raportat cazuri de COVID-19 la programarea inițială a fost penalizat cu 3-0 la ”masa verde”, chiar dacă la reprogramare în imposibilitatea disputării partidei se aflau adversarii. Așa se face că, în mod normal și teoretic, la care se adaugă și precedentul partidelor aflate în aceeași situație, Farul ar trebui să fie declarată învingătoare.

Ianis Zicu atacă după amânara verdictului: ”Pentru a nu putea să emitem pretenții la play-off”

La finalul celui mai recent meci disputat de Farul, cu CSM Slatina, scor 1-1, Ianis Zicu a oferit încă o declarație cu privire la cazul restanței cu ”U” Cluj și a avut o reacție destul de aprigă, care ridică multe semne de întrebare. Cu subiect și predicat, antrenorul a afirmat că în spatele amânării se ascund anumite interese, iar Farul nu e dorită în play-off-ul campionatului Ligii 2.

”Ne amână de aproape patru luni pentru o decizie firească, normală. Tocmai pentru a nu ne da punctele în clasament, tocmai pentru a fi jos, tocmai pentru a nu putea să emitem pretenții la play-off. Iar atunci când ni le vor da, să nu mai putem face nimic cu ele. Eu le-am zis și jucătorilor mei că, din punctul meu de vedere, echipa are 28 de puncte astăzi. Acele puncte le avem de mult timp, doar că au lungit-o și o fac de o manieră, din punctul meu de vedere, josnică.

Nu există niciun temei regulamentar, nu există nimic prin care să poți să amâni o decizie de această manieră. Știu foarte clar că atunci când eram jucător, acum mulți ani, și erau datorii către jucătorii din fotbalul românesc, că, la fel, se intervenea pe la comisii și se amâna. Până la urmă, jucătorii câștigau ce era al lor, dar luau atunci când și cluburile reușeau să facă plățile, ca să nu fie depunctate. Acum este un alt caz, acesta de a ține alte echipe și a avea, probabil, interese pentru echipele care au stadioane noi. Din păcate, noi la Constanța nu avem un stadion nou.

Fotbalul românesc este într-o continuă cădere și își doresc foarte mult ca echipele care au un pic mai multă susținere din partea primăriilor și a oamenilor apropiați de cei care conduc fotbalul să promoveze. Asta este ce am simțit eu astăzi, pe teren. Îmi pare rău dacă jignesc pe cineva, dar atât am văzut și asta pot să spun”, a declarat Ianis Zicu după partida dintre Farul și CSM Slatina, citat de FC Farul Constanța.

Reacții dure între cele două tabere

În ultima perioadă, cele două cluburi și-au tot adus reproșuri cu privire la faptul că Universitatea Cluj – Farul nu s-a mai jucat. Ardelenii i-au acuzat / îi acuză pe constănțeni că au plănuit totul și că s-au folosit de regulament, pentru a primi cele trei puncte la ”masa verde”. Asta deși Farul, în ziua plecării către Cluj, a postat pe pagina de Facebook poze cu jucătorii plecând de la stadion.

DSP Constanța a intervenit apoi și a întors echipa lui Ianis Zicu din drumul spre Cluj. În timp, antrenorii dar și conducătorii s-au războit în declarații, aducând acuze extrem de grave.

”Numai niște idioți și-ar permite să nesocotească sau să comenteze o decizie a unei instituții vitale a statuluiÎn condiții normale nu aș răspunde unui comunicat neoficial, neasumat, aruncat așa public. Dar nu trăim vremuri normale, ci de-a dreptul dramatice. Nu pot accepta să fie pusă sub semnul întrebării o situație de criză profundă. Numai niște idioți și-ar permite să nesocotească sau să comenteze o decizie a unei instituții vitale a statului, DSP, poate cea mai importantă instituție în această perioadă critică!

Mor oameni, stau bolnavii întinși pe holurile spitalelor așteptând o șansă la viață și noi ne permitem să semănăm neîncredere în mințile oamenilor și așa afectați de nesiguranță, de teamă. Păcat!”, a fost una din reacțiile lui Ciprian Marica, pe baza ”războiului” dintre ”U” Cluj și Farul.

”Este o remarcă deplasată. Ciprian Marica, un om și un fost fotbalist pe care îl respect foarte mult, a trebui să știe că noi facem sport și fotbal pentru acei idioți. Dacă ne referim doar la ”idioții” din gruparea “șepcilor roșii”, ei au susținut mereu și echipa națională și au prins și meciurile lui Marica, pe care l-au susținut. E normal ca suporterii noștri să se simtă frustrați. Așa cum se simt frustrați și suporterii de la Farul că ar putea câștiga fără să joace.

Pentru că suporteri noștri și cei de la Farul sunt sunt guvernați de aceleași principii. Sunt două cluburi importante, care trebuiau să joace pe teren. Lângă sigla noastră este scris cuvântul onoare. Ne guvernăm după acest lucru. Eu, personal, consider că fac parte dintre acei idioți despre care vorbea Marica.

Pentru că am crezut că unii oameni, după ce își încheie activitatea internațională, ne vor arăta adevărata linie a sportivității, a profesionalismului și a felului în care se câștigă trofee. Sunt tot mai dezamăgit de acei oameni. Au fost și sunt idoli sau exemple de urmat pentru cei care fac sport sau orice alt domeniu”, a fost reacția lui Daniel Stanciu, după mesajul lui Marica.

Petrolul și ”FC U” Craiova au primit verdictul după mai bine de patru luni 

Amânările judecării cazurilor nu sunt o noutate, iar ”U” Cluj și Farul nu s-au aflat / nu se află doar ele în această situație. Un episod, oarecum, de același fel le-a avut în prim plan pe Petrolul și U Craiova 1948 SA. Pentru meciul direct din 25 octombrie 2020, Comisia de Disciplină și Etică a FRF a luat abia zilele trecute, pe 3 martie, o hotârăre, pentru încălcarea protocolului medical.

Cazul, pe larg, poate fi citit AICI.

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/restanta-u-cluj-farul-nu-se-mai-joaca-iar-echipa-lui-costel-enache-va-pierde-la-masa-verde-constantenii-au-descoperit-ca-au-cazuri-de-covid-19-19160715

https://liga2.prosport.ro/seria-1/farul-acuzata-de-premeditare-oficialii-echipei-u-cluj-au-explodat-de-nervi-cand-au-vazut-ca-farul-va-juca-cu-fk-csikszereda-10-intrebari-la-care-clujenii-asteap-19161194

https://liga2.prosport.ro/seria-1/farul-e-apta-de-joc-pentru-meciul-cu-fk-csikszereda-dsp-constanta-i-a-dat-aviz-favorabil-acum-dupa-ce-la-restanta-cu-u-cluj-nu-i-a-permis-deplasarea-19161151

 

 

Răzvan STÎNGĂ 07 Mar. 2021, 15:08 Liga 2
Pe aceeași temă