Petrolul și ”FC U” Craiova, amendate drastic de FRF pentru încălcarea protocolului medical. Oltenii au două abateri și plătesc sancțiunea mai mare

Marius ANGHEL 05 Mar. 2021, 13:35 Liga 2
Petrolul și ”FC U” Craiova, amendate drastic de FRF pentru încălcarea protocolului medical. Oltenii au două abateri și plătesc sancțiunea mai mare

Petrolul Ploiești și U Craiova 1948 SA, echipe clasate pe locul 3, respectiv 1 în clasamentul Ligii 2 după 17 etape, au primit sancțiuni drastice la ultima ședință a Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal, din 3 martie.

Cele două cluburi care luptă pentru play-off-ul de promovare au fost prinse încălcând ”Protocolul de desfășurare a competițiilor pentru sezonul 2020-2021”, din timp de pandemie.

Petrolul și ”FC U” Craiova, amendate de FRF pentru încălcarea protocolului medical

Petrolul și ”FC U” Craiova au fost reclamate la Comisia de Disciplină și Etică, însă FRF nu precizează și când cele două cluburi au încălcat regulamentul sanitar, la ce meciuri.

  • Până la judecata din 3 martie, prahovenii au jucat în 2021 meciuri cu Poli Iași (9 februarie), în Cupa României, pe ”Ilie Oană”, Metaloglobus (23 februarie) și Pandurii (28 februarie), în campionat, acasă, respectiv în deplasare. Oltenii au avut un singur joc, cu Concordia Chiajna (2 martie), în deplasare.

Cert este că ambele echipe au fost prinse în zona vestiarelor cu persoane care nu aveau permis accesul acolo, iar oltenii au și indus în eroare reprezentanții federației cu privire la funcțiile și atribuțiile persoanelor cărora li se permite accesul în zonele 1 sau 2 din cadrul arenei.

Petrolul s-a ales cu o amendă de 30.000 de lei, iar ”FC U” Craiova cu una de 30.000 de lei și alta de 40.000 de lei, însă va trebui să achite doar una, pe cea mai costisitoare.

Sancțiunile vin în contul incidentului creat de un reprezentat al clubului din Craiova, de la meciul direct desfășurat în octombrie 2020

UPDATE: Sancțiunea pentru cele două cluburi vine chiar după meciul direct dintre Petrolul și Craiova, desfășurat tocmai la data de 25 octombrie 2020. După multe luni de la partidă și multe amânări a acestui caz, Comisia de Disciplină și Etică a FRF a luat abia acum o decizie privind incidentele petrecute la jocul desfășurat pe ”Ilie Oană”, în care oltenii au câștigat cu 1-0.

Atunci, un reprezentant al clubului din Craiova, ”neidentificat” în tabelele înaintate de către gazde a intrat în zona vestiarelor și a jignit brigada de arbitri condusă de Ionuț Coza.

Petrolul, ca echipă organizatoare, are de suferit și ea, însă așteaptă acum motivarea sancţiunii şi se va adresa Comisiei de Apel, pentru a scăpa de pedeapsă sau, eventual, a micşora sancţiunea.

Adrian Mititelu jr. (foto, cu fața), patronul ”FC U” Craiova, l-a avut alături de el în tribună, la meciul cu Concordia Chiajna, și pe ”Poștașu'” Ovidiu Mihăilescu (foto, cu spatele, cu părul alb), unul dintre liderii galeriei Peluza Sud 1997. Acesta din urmă a strigat pe toată duraja jocului la adresa jucătorilor ambelor echipe și arbitrilor. Amândoi au coborât și pe gazon și au mers spre vestiare, unde n-au fost lăsați să intre.
De exemplu, Adrian Mititelu jr. (foto, cu fața), patronul ”FC U” Craiova, l-a avut alături de el în tribună, la meciul cu Concordia Chiajna, și pe Gabi ”Blondu” (foto, cu spatele, cu părul alb), fost lider de galerie. Acesta din urmă a strigat pe toată duraja jocului la adresa jucătorilor ambelor echipe și arbitrilor. Amândoi au coborât și pe gazon și au mers spre vestiare, unde n-au fost lăsați să intre. Alături de aceștia, în tribună au luat loc și alte persoane din anturajul echipei, fără să aibă funcții oficiale. Foto: Andreea Visu / ProSport
Bucurie în tribuna stadionului ”Ilie Oană” la finalul meciul pe care Petrolul l-a câștigat cu Metaloglobus, scor 1-0, la data de 23 martie, în perioadă de pandemie, în care spectatorilor le este interzis să participe la jocuri. Nu aici a fost însă problema reclamată de FRF, ci la vestiare, acolo unde au pătruns persoane care nu aveau dreptul să fie prezente. Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Decizia prin care Petrolul și ”FC U” Craiova au fost sancționate

Iată decizia Comisiei de Disciplină și Etică împotriva cluburilor Petrolul și U Craiova 1948 SA, în ședința din 3 martie:

”În temeiul Secțiunii VII din Protocolul de Reluare Competiții în sezonul 2020-2021 – Secțiunea Abateri al. 15, FC Petrolul Ploiești se sancționează cu penalitate sportivă de 30.000 lei.

În temeiul Secțiunii VII din Protocolul de Reluare Competiții în sezonul 2020-2021 – Secțiunea Abateri al. 15, U Craiova 1948 SA se sancționează cu penalitate sportivă de 30.000 lei.

În temeiul Secțiunii VII din Protocolul de Reluare Competiții în sezonul 2020-2021 – Secțiunea Abateri al. ultim, U Craiova 1948 SA se sancționează cu penalitate sportivă de 40.000 lei.

În temeiul art. 45 al. 1 din RD, U Craiova 1948 SA va executa sancțiunea pentru abaterea cea mai gravă, respectiv penalitate sportivă de 40.000 lei.”

Ce spun aliniatele din regulament pe baza cărora cele două cluburi au fost sancționate

Sancțiuni pentru încălcarea Protocolului privind reluarea competițiilor de fotbal

Încălcarea prezentului protocol se sancționează cu penalitate sportivă, astfel:

  • aliniatul 15, care presupune o sancțiune de 30.000 de lei
    Permiterea accesului în zona vestiarelor a unor persoane care nu se afla pe lista stabilită de clubul organizator sau care nu dețin documente de acces (ID-uri/legitimatii eliberate de clubul organizator)
  • ultimul aliniat, care presupune o sancțiune de 40.000 de lei
    Inducerea în eroare a reprezentanților forului organizator cu privire la funcțiile sau atribuțiile persoanelor cărora li se permite accesul în zonele 1 sau 2 din cadrul arenei sportive, astfel cum sunt acestea definite în Protocol

N-au primit nici pe jumătate din cea mai costisitoare sancțiune

Cele mai drastice sancțiuni din acest Protocol aduc amenzi de 100.000 de lei (Nerespectarea numărului maxim de persoane admise în fiecare dintre cele 3 zone ale arenei sportive cu ocazia desfășurării unui joc oficial), 70.000 de lei (Nerespectarea obligației de izolare și de testare a persoanelor care prezintă simptome COVID 19), 60.000 de lei (Nerespectarea obligației de informare a DSP și a FRF/LPF despre apariția unui caz suspect de COVID 19) sau 50.000 de lei (Permiterea accesului în incinta stadionului a persoanelor care în urma efectuării triajului epidemiologic sunt depistate cu o temperatura de peste 37,3 C / Nerespectarea de către responsabilul cu igiena a sarcinilor prevăzute în Protocol / Lipsa în stadion a unui spațiu desemnat pentru izolare, ventilat și cu acces unic, care să poată permite izolarea a cel puțin o persoană, care prezintă simptome de COVID 19, până la venirea personalului medical de urgență).

Cea mai mică sancțiuni pentru nerespectarea protocolului medical aduce o amendă de 5.000 de lei.

  • În următoarea etapă a Ligii 2, a 18-a, Petrolul stă, fiindcă ar fi trebuit să o întâlnească pe teren propriu pe Turris Oltul, echipă retrasă din competiție, iar U Craiova 1948 SA joacă marți, 9 martie, de la ora 19:00, pe teren propriu, pe ”Ion Oblemenco”, cu CS Mioveni.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/acuze-grave-la-pandurii-dupa-meciul-cu-petrolul-dat-afara-constantin-grecu-crede-ca-antrenorul-calin-cojocaru-a-facut-echipa-astfel-incat-sa-se-piarda-jocul-a-facut-echipa-stramb-pe-mine-19172696

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/viorel-moldovan-un-pic-suparat-si-dezamagit-dupa-umilinta-suferita-de-petrolul-cu-astra-pe-ilie-oana-concluzia-e-foarte-simpla-antrenorul-spun-19172524

https://liga2.prosport.ro/seria-1/etapa-a-18-a-a-ligii-2-debuteaza-sambata-si-se-incheie-tot-intr-o-zi-de-marti-rapid-asu-poli-si-fc-u-craiova-joaca-acasa-petrolul-sta-programul-rundei-19172164

Marius ANGHEL 05 Mar. 2021, 13:35 Liga 2
Pe aceeași temă