De ce să moară Chindia? În moarte clinică, clubul dâmbovițean așteaptă o minune să înceapă Liga 2

Prima dată ne-am bucurat în 2010, în vară. Cam doi ani în urmă, când se făceau trialuri la stadion, Gică Popescu învăța drumul spre Târgoviște iar Ion Crăciunescu, proaspăt uns președinte, avea primele contacte cu Turnul Chindiei.

Apoi a fost promovarea în Liga a II-a. Meritată, muncită, dar dramatică. Într-un campionat în care fotbalul a reînviat la Târgoviște, am văzut tribune pline la un meci cu Chimia Brazi. Am văzut apoi sute de fani în deplasări, vezi cazurile Domnești, Filipești, sau în retur Brazi, cu suporteri cântând pentru culori de prin copacii ce străjuiau micuța și răutăcioasa arenă prahoveană. Pentru Liga a III-a, era deja o poveste frumoasă.

Un 1-0 la Plopeni cât o promovare, sărbătorită discret, la o halbă de bere și-o pungă de chips-uri, într-un loc familiar, fără fițe și fără atârnători. Câteva ore de bucurie la Polivalentă, acolo s-a udat succesul.

Ne-am bucurat apoi la debutul în fotbalul aproape mare. 1-1 cu Bistrița, de data asta tribune și mai pline, suporteri chiar și în sectoarele închise, fotbal, punct și miros de performanță. Și s-a scurs un tur de campionat agonizant, cu muulte goluri în ultimele minute, cu o despărțire a președintelui Crăciunescu în ploaia dulce de la Slatina (2-1) sau cu un final nebun, 2-0 cu Luceafărul în secundele de pe urmă și un podium neașteptat.

Ne-am bucurat și în retur, dar mai rar. Între meciuri urâte și puncte pierdute, și-au făcut loc și câteva victorii și, cel mai important, o clasare totuși onorabilă. Am învățat să ne războim cu președintele vremii, Neguț, să-l contestăm pe antrenorul Stoican sau să ne cerem favoriții în teren. Tribuna a învățat multe în aproape doi ani.

N-au învățat și n-au înțeles nimic din ce s-a întâmplat în ultimii ani cei care au făcut pasul în iunie spre Piața Tricolorului. Căci altfel nu ne explicăm cum o echipă care a reușit în doi ani ce n-au putut altele într-un deceniu a ajuns să tremure pentru propria-i existență. De la certitudini, speranțe, Liga I și planuri pentru un stadion nou, s-a ajuns în săptămânile care au urmat zilei de 10 iunie la o așteptare dureroasă, condimentată cu acuze, aluzii răutăcioase și eternele discuții despre desființare. Dacă s-ar fi început sâmbătă, cum era stabilit, B-ul debuta fără Chindia, fără doar și poate. Amânarea dictată de Federație pică bine pentru un club în moarte clinică, aproape deconectat de la aparate de cei aleși să ne facă viața mai frumoasă. Aflăm luni, aflăm vineri, aflăm în iulie, aflăm în august, așa s-a dus o vară urâtă pentru niște băieți care au demonstrat caracter. Poate în ceasul al doisprezecelea – adică vineri, 17 august – va răsări soarele și pe strada Chindiei. Despre ce vorbim, de fapt? Clubul se zbate într-o sărăcie lucie, fără net, fără telefon, jucătorii și antrenorii sunt neplătiți de luni bune, iar fondurile care să acopere măcar restanțele se lasă așteptate. Dacă nu se vor aloca de urgență bani pentru Chindia, nu întrebați de unde, vă spunem noi: de unde au fost în sezoanele anterioare, suficienți pentru performanță, se va îngropa cu bună știință o poveste și o performanță de pus pe hârtie.

Sursa: chindiatargoviste.ro