FC Voluntari este cea mai în formă echipă din play-off-ul Ligii 2, cu o singură înfrângere până acum (șapte victorii, o remiză și un eșec) și continuă să spere la clasarea pe locul 2 în grupă, pentru a urca direct în SuperLiga Românie.
Deocamdată se menține pe poziția a 3-a, la două lungimi de formația clasată prima deasupra ei, Sepsi OSK, după ce a învins-o în meciul direct din cadrul rundei a 9-a a play-off-ului, 2-0, pe terenul propriu.
FC Voluntari va da piept cu Steaua, în deplasare, în etapa a 10-a a play-off-ului de Liga 2. Trebuie să treacă de formația lui Daniel Oprița, dar și ca Sepsi OSK să se încurce în întâlnirea cu Chindia Târgoviște, de pe terenul propriu, pentru ca elevii lui Florin Pîrvu să urce direct în SuperLiga României.
Este încredere în tabăra Voluntariului, având un parcurs foarte bun în grupa celor mai bune echipe din Liga 2, având o linie de clasament cu o singură înfrângere, singura, înregistrând șapte victorii și o remiză în celelalte partide.
Pîrvu a vorbit la superlativ despre evoluția elevilor săi din duelul cu Sepsi OSK, de marți seară, precizând că acum speră ca ultima etapă să se așeze în avantajul ilfovenilor.
Referitor la duelul cu formația din Sfântu Gheorghe, victoria a fost adusă prin reușitele lui Mihai Roman și Lovro Cvek, care au punctat în minutele 22 și 27.

Pîrvu încă speră ca FC Voluntari să urce direct în SuperLiga României, fiind convins că și partida cu Steaua poate fi câștigată. Însă, e nevoie ca Sepsi OSK să se încurce.
”Este o seară bună. Dacă după meciul cu Oradea am spus că nu e o seară bună, a fost pentru că l-am văzut pe Alex Gîț în vestiar. Referitor la joc, ați văzut și dumneavoastră, nu sunt multe de spus. Vreau să le mulțumesc jucătorilor pentru modul în care au înțeles să respecte acest joc. Cred că, per total, Voluntari a fost echipa mai bună și a făcut un joc foarte bun în această seară.
Le mulțumesc jucătorilor pentru joc și pentru rezultat. Mai avem un meci la Steaua, apoi tragem linie. Eu zic că i-am surprins și în tur, am avut aceeași atitudine. Nu degeaba am spus că echipa asta arată de play-off. Acum consider că avem cel mai bun joc. Voluntari merită să ajungă în prima ligă, iar acest grup de jucători merită să joace în Liga 1.
E foarte mult până să îndeplinim obiectivul. Mai avem un meci la Steaua, tragem linie și vedem cum vom gestiona următoarele două jocuri. Nu vreau să vorbesc despre jocul de baraj. Mai avem un meci, cel de sâmbătă, tragem linie după ce se termină etapa și atunci vom vorbi exact. În fotbal s-au văzut minuni.
Am știut că s-a amânat meciul inițial, nu a fost vreo problemă, noi am acceptat. Nu am avut probleme, dar acesta este traficul din București. Și noi am întârziat cu Chiajna, acasă, am ajuns cu 45 de minute înainte și am câștigat meciul. Azi, Voluntari a arătat că este o echipă puternică, de asta sunt mândru de jucătorii mei”, a spus Florin Pîrvu la conferința de presă.

FC Voluntari nu are probleme cu licența pentru SuperLiga României, după cum a adăugat și Florin Pîrvu. Ilfovenii au anunțat oficial că o vor primi, chiar dacă au existat anumite zvonuri în spațiul public că acest lucru va împiedica gruparea din Ilfov să evolueze în următoarea ediție în prima divizie.
”După cum mi-a spus președintele clubului, nu este vreo problemă cu licența pentru Liga 1. Nu e treaba mea, dar să se verifice știrile astea, pentru că pot crea un dezechilibru. Nu avem probleme cu licența și lucrurile sunt în regulă”, a mai afirmat Florin Pîrvu la conferința de presă.
Foto: George Flușter / Mediafax Foto