Dan Alexa, trist după ratarea obiectivului cu ASU Poli, dar și fericit: ”Sunt bucuros pentru cei de la Rapid, pentru că fotbalul românesc are nevoie de Rapid în prima ligă”

Anda DELIU 17 May. 2021, 22:57 Liga 2

Până la urmă, visul îndrăzneț al lui Dan Alexa de a promova cu ASU Poli în prima ligă s-a dovedit a fi o iluzie, iar cu o etapă înainte de finalul play-off-ului Ligii 2, timișorenii nu mai au șansa nici măcar la baraj.

Antrenorul timișorean a spus că e trist că a ratat obiectivul, dar, totuși, e bucuros pentru fosta sa echipă, Rapid, pe banca căreia stătea anul trecut pe vremea asta.

Meciul terminat 2-2 cu CS Mioveni l-a mulțumit pe Alexa, care a spus că se bucură măcar pentru Rapid.

”Am înțeles că primul criteriu e poziția cu care ai intrat în play-off (n.r. – punctele cu care s-a intrat în play-off). Nu mai avem nicio șansă la baraj. Îmi pare rău, pentru că am făcut un joc bun. A fost un meci bun și din partea noastă și din partea celor de la Mioveni, pe un teren greu. Din păcate, am luat două goluri din două momente fixe. Dar, una peste alta, mi-am felicitat jucătorii pentru că astăzi au depus un efort și cred că au făcut un meci bun. Am întâlnit Mioveniul, o echipă foarte organizată și foarte bună. Nu întâmplător, până acum trei etape, erau pe locul 2. Am înțeles că Rapidul a promovat. Sunt dezamăgit și sunt supărat pentru că nu ne-am îndeplint obiectivul. Dar sunt bucuros pentru cei de la Rapid, pentru că fotbalul românesc avea nevoie de Rapid în prima ligă”, a declarat ”Chirurgul”.

ASU Poli a intrat în play-off cu 32 de puncte, în timp ce Dunărea Călărași, echipa care ocupă locul 4, ultimul de baraj, a avut 34 de puncte. Cel mult, timișorenii îi pot egala pe călărășeni, dar nu-i pot depăși din cauza primului criteriu de departajare.

Buget mic, dar dezamăgirea rămâne

Alexa a făcut și o radiografie a sezonului. ”Am arătat bine în acest play-off, paradoxal, mult mai bine decât în campionatul regular. Am avut multe meciuri foarte bune, exceptând meciul de la Mioveni, unde cei de la Mioveni ne-au surclasat din toate punctele de vedere. Am avut o periodă bună, am jucat de la egal la egal, chiar mai bine decât Călărașiul la Călărași. Am avut Rapidul în mână aici. Am jucat bine la Buftea etapa trecută. Nu trebuia să ajungem în situații-limită. Dar marea majoritate a meciurile din play-off am arătat că merităm să jucăm acest play-off. Am arătat că suntem una dintre echipele care poate să bată pe oricine. Micile detalii au făcut diferența. Unde am pierdut noi barajul: bara lui Manea la Călărași, eliminare Bocșan la Rapidul în minutul 17 și în minutul 87 am avut 1-0 cu Rapidul și chiar și cu un punct am fi fost mult mai în față. Dar cred că Craiova și Rapidul au meritat să promoveze. Au investit foarte mult, au făcut pașii corecți. Au galeriile în spate. Noi am fost aiă mai mici care au investiti, față de ei, foarte puțin. Dar mi-am felicitat jucătorii pentru că am reușit o semi-performanță. Din păcate, nu ne-am îndeplinit obiectivul și sutn dezamăgti că nu ne-am putut îndpelini obiectivul”, a mai precizat antrenorul echipei ASU Poli.

ASU Poli are nevoie de mai mulți bani

Alexa a punctat că Poli trebuie să ridice tot mai mult ștacheta, după ce în acest an, el a fost ”motorul” pentru acest lucru.

”Pentru club, e obligatoriu să crească. Am arătat anul acesta că putem să ne batem la promovare. Am arătat că nu ne e nimeni inferior. Am bătut Craiova de două ori în patru jocuri. Am arăta meciuri foarte bune. Trebuie să creștem ca și club, să se investească mai mult, pentru că acum lumea are așteptări mult mai mair. Am ridicat ștafeta puțin, nu suficient de mult din păcate, dar suntem obligați să mergem înainte. Trebuie să se invetească în echipă, trebuie să se crească pragul salarial. Avme un nucleu de jucători care pot să fie foarte buni și la anul. Au crescut jucători tineri care au evoluat multe meciuri. Pe fondul acesta să mai aducem jucători. Dacă anul viitor ne fixăm alt obiectiv, lumea ar fi foarte dezamăgită”, a mai spus Alexa.

Dan Alexa: ”Eu nu voi mai antrena Poli”

Alexa a reiterat că se va retrage din ipostaza de antrenor la Poli. ”N-am spus-o la supărare. Sun bucuros că echipa a început să joace fotbal de câteva meciuri. Eu nu voi mai antrena Poli. Ce am spus rămâne spus. Eu voi ajuta Poli din toate punctele de vedere toată viața mea. Am venit într-un proiect de suflet. Am încercat șrin venirea mea să dăm speranțe tuturor oamenilor. Lucru care s-a și întâmplat. De aia și dezamăgirea este foarte mare. Dar nu puteam să vin la Poli și să fixez obiectiv locul 7-10 primul an. Eu sunt făcut să mă bat la obiective. Nu l-am îndeplinit, dar pentru condițiile pee care le-am avut, avem de șase ori mai mic bugetul ecât echipe care nu au promovat”, a conchis ”Chirurgul”.

Cu o etapă înainte de finalul play-off-ului, ASU Poli ocupă locul 6, ultimul, cu 40 de puncte. Deasupra ei sunt ”FC U” Craiova (53 puncte), Rapid (49 puncte), promovate matematic, CS Mioveni (45 puncte), calificată matematic la baraj, Dunărea Călărași (43 puncte) și FK Csikszereda (41 puncte).

Foto: Sebastian Tătaru și Leczki Jozsi / Mediafax Foto

Anda DELIU 17 May. 2021, 22:57 Liga 2
Pe aceeași temă