La o săptămână distanță de la întâlnirea de pe ”Tărâmul Leilor”, FCU Craiova și CSM Slatina s-au întâlnit din nou într-un amical. De această dată, meciul a avut loc la Slatina, pe stadionul 1 Mai.
Dacă în primul joc, la Craiova, cele două viitoare adversare din Liga 2 au remizat la scorul de 0-0, acum, în testul ”revanșă”, Slatina s-a impus cu scorul de 3-2, după ce la pauză a avut 2-0.
Gazda, echipa antrenată de Daniel Oprescu, a condus cu 2-0 la pauză după reușitele lui Constantin Radu și Andrei Traşcu.
Primul, servit de Doman, a înscris în minutul 31, cu un șut cu dreptul din 12 metri central, plasat peste portar. Al doilea a marcat cu un șut din 19 metri central, care a rupt pânza de păianjen din vinclul drept, în minutul 37, după ce a recuperat mingea la circa 30 și ceva de metri central, când Idriss Bounaas a călcat ca un amator pe balonul primit de la portarul Denis Moldovan. ”Fault, fault!”, s-a strigat, ironic, din tribună, la căzătura de toată frumusețea a francezo-algerianului.
Același Bounaas greșise și la primul gol, când a dat o pasă simplă direct la adversar, la Golofca, acesta trimițând la Doman, iar de la acesta mingea a ajuns la marcator.
În partea secundă, Dragu a primit în stânga și a centrat perfect în fața porții, Jibril Ibrahim (66) demarcându-se excelent la prima bară, de unde a pus latul din 6 metri și a înscris la vinclul colțului scurt, fără șanse pentru Micu.
Slatina a refăcut rapid diferența de două goluri pe tabelă, în minutul 73, prin Ionuț Năstăsie, care a transformat o lovitură de pedeapsă obținută de Denis Dragu, faultat din spate de portarul Sebastian Firulescu, cel care a respins în față la un șut din 16 metri al lui George Leață.
Rezultatul final, 3-2, l-a stabilit Jibril Ibrahim, în minutul 90, cu un șut bombă dintr-o loitură liberă de la 22 de metri ușor lateral stânga, peste zid, direct în același vinclu din stânga. Micu s-a întins, a atins mingea, însă șutut a fost atât de puternic încât degeaba a intervenit.
CSM Slatina: P. Toroc (Micu 60′) – C. Toma (Al. Sima 75′), Burnea (Abel Stan 85′), Bărăitaru, I. Mitran, Sil. Matei, Traşcu, Golofca (D. Dragu 70′), Doman (I. Năstăsie 60′), C-tin. Radu (Leaţă 60′), Kayondo (Ţîră 60′).
Simion Velcu, Marian Cristea, Manuel Cristea, David Oprescu, Atanas Trică, Emilian Pacionel şi Dragoş Popa s-au antrenat separat, ei fiind utilizați în amicalul din urmă cu o zi cu Viitorul Dăeşti.
FCU 1948 Craiova: D. Moldovan – R. Negru, Lekiatas, Tud. Oltean, Andr. Dragu – Vl. Pop, Dr. Albu, Bounaas – Sidibe, Cl. Bălan, Crăciun.
Au mai jucat: Firulescu – Ghindovean, Lumbu, Blidar, Ibrahim.
CSM Slatina jucase și cu o zi înainte, vineri, un amical, contra echipei din Liga 3 Viitorul Dăești, pe unul dintre terenurile de antrenament din cadrul Complexului Sportiv ”1 Mai” din Slatina, în care s-a impus cu scorul de 2-0. În programul inițial, echipa antrenată de Daniel Oprescu anunțase doar un amical cu FCU Craiova, pentru data de 20 iulie. Totuși, cele două echipe s-au întâlnit în două jocuri, prima dată în data de 13 iulie, la Craiova, când cele două au remizat la scorul de 1-1.
În primul joc test disputat în această vară, CSM Slatina a pierdut la București contra Steaua, scor 1-2.
Echipa lui Oprescu mai are amicale stabilite cu AFC Câmpulung Muscel (24 iulie, pe teren propriu) și CFC Argeş (27 iulie).
De partea cealaltă, echipa antrenată de Marius Croitoru a mai întâlnit în amicale CSM Reșița, la Severin, pe care a depășit-o cu scorul de 2-0, CSM Slatina, la Craiova, cu care a remizat la scorul de 1-1, iar miercuri s-a impus cu scorul de 2-0, pe teren propriu, contra Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
Astfel, FCU Craiova are două victorii, un egal și o înfrângere în amicalele din această vară.
La anunțul pe Facebook al rezultatului final din al doilea meci cu CSM Slatina a lăsat comentariu și patronul clubului, Adrian Mititelu. ”Aveți răbdare, echipa este în reconstrucție atât ca și componență cât și ca abordare tehnic/tactic. În campionat vom arăta mult mai bine. Nu se poate naște peste noapte jocul providențial. Jucătorii vin după o perioadă fizică foarte grea, sunt epuizați și azi n-au arătat ceea ce pot cu adevărat. Hai să tragem concluzii după primele 5, 6 etape din campionat. Echipa are nevoie de susținere, nu de critici și tot felul de etichete”, a fost mesajul lui Mititelu după înfrângerea cu CSM Slatina.
Echipa din Bănie nu și-a anunțat programul meciurilor test.
Foto: CSM Slatina
Video: FCU Craiova