CSM Slatina a produs surpriza în etapa a 12-a din Liga 2 și a câștigat partida de pe teren propriu cu Metaloglobus, una dintre formațiile care începuseră foarte bine campionatul. Partida a fost decisă de un gol marcat în minutul 69 de Vasile Gheorghe.
Anterior, oaspeții au ratat o lovitură de pedeapsă, în minutul 51. Ovidiu Herea a executat, dar portarul Nicușor Grecu a parat.
Mihai Ianovschi, antrenorul Slatinei, i-a lăudat pe jucători pentru victorie, menționând că prestația din partida cu Metaloglobus a fost una foarte bună. A fost plăcut surprins de curajul arătat, dar a avut și o remarcă negativă. Au fost anumite pasaje din meci care nu l-au mulțumit total.
”E o victorie importantă, împotriva unei echipe puternice, cu mulţi jucători cu experienţă, cu un antrenor foarte bun, dar băieţii de data aceasta au înţeles mesajul aşa cum trebuie. Au punctat în primul rând mai mult la curaj. Poate că reuşitele nu au fost aşa cum mi-aş fi dorit, dar din punct de vedere al curajului am încercat să împingem liniile mai sus, să jucăm cu mai multă încredere, iar lucrul acesta s-a văzut.
Am avut câteva situaţii în care am reuşit să facem presing şi am câştigat mingea sus, am avut ca de obicei o situaţie, atât în prima cât şi în a doua repriză, în primele două minute, pe care din păcate nu le-am valorificat”, a declarat Mihai Ianovschi, citat de Gazeta Nouă.
Antrenorul Slatinei crede că momentul decisiv, care a făcut ca echipa lui să ia cele trei puncte cu Metaloglobus, a fost acela din minutul 51, când portarul Nicușor Grecu a apărat șutul lui Ovidiu Herea de la punctul cu var.
”A fost un moment dificil, în care Grecu într-adevăr a avut o intervenţie extraordinară, poate că era un pic contrar cursului jocului ca ei să înscrie la acel penalty, pentru că mari situaţii nu au avut. Nici noi nu am avut situaţii deosebite, dar am fost preocupaţi să jucăm, să progresăm din puncte de vedere al jocului, iar asta s-a văzut. Într-adevăr, dacă ei marcau atunci, cursul jocului putea fi altul, nu avem de unde să ştim”, a mai punctat Ianovschi.
Pentru CSM Slatina urmează un duel cu Unirea Slobozia, miercuri de la ora 14:00, din deplasare. Partida este una restantă, din etapa a 11-a, iar Mihai Ianovschi a vorbit în câteva cuvinte despre aceasta, după succesul cu Metalogobus.
”Trebuie să ne echilibrăm din punct de vedere mental, să rămânem umili aşa cum am fost în astea două săptămâni, când toată lumea a suferit şi a fost frustrată după meciul cu Buzău. Dacă nu vom fi în continuare aşa, atunci la Slobozia putem avea probleme. Dacă am fi avut această atitudine în toate meciurile, cu siguranţă aveam mai multe puncte”, a încheiat Mihai Ianovschi.
Meciul CSM Slatina – Metaloglobus a fost marcat de un moment neplăcut, care a ieșit mai mult în prim-plan. Potrivit unor precizări făcute de Metaloglobus, la meci a asistat și președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, care a avut reacții triviale la adresa oaspeților. Personajul în cauză ar fi înjurat și scuipat fotbaliștii echipei Metaloglobus, dar reacțiile de neînțeles ar fi continuat și nu s-au oprit aici.
Oprescu l-ar fi luat la țintă și pe centralul Szabolcs Kovacs, la adresa căruia ar fi aruncat injurii xenofobe și amenințări.
Meciul dintre CSM Slatina și Metaloglobus a fost transmis în direct pe YouTube de clubul oltean, la fel cum face în fiecare etapă disputată acasă. Numai că înregistrarea partidei nu mai este accesibilă acum, video-ul probabil fiind șters de pe internet pentru ca președintele Consiliului Județean Olt să nu aibă de suferit din cauza purtării sale inumane din timpul jocului.
CSM Slatina se află momentan pe locul 18 din 21 de echipe în Liga 2, cu 10 puncte în 10 partide. Șapte din cele 10 puncte au venit în ultimele cinci meciuri, când, pe lângă victoria cu Metaloglobus, a mai scos un succes cu Aerostar Bacău (2-1) și un egal cu Petrolul (1-1).
Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures și CSM Slatina – Fotbal
https://liga2.prosport.ro/seria-1/momente-halucinante-ar-fi-avut-loc-in-meciului-csm-slatina-metaloglobus-fotbalistii-au-fost-injurati-si-scuipati-de-catre-presedintele-consiliului-judetean-olt-arbitrul-nu-a-19157488
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-12-trei-meciuri-au-loc-de-la-ora-1100-la-targu-jiu-slatina-si-recea-doua-partide-au-fost-amanate-din-cauza-problemelor-cu-covid-19-19157338
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciul-petrolul-aerostar-pune-punct-pentru-moment-etapei-a-12-a-a-ligii-2-jocul-are-loc-la-mogosoaia-de-la-ora-1930-iar-lupii-pot-urca-pe-locul-2-cu-o-victorie-19157970