Viitorul Pandurii Târgu Jiu și CSM Slatina, colege de campionat și în noua ediție a Ligii 2, ar fi trebui să se întâlnească astăzi, de la ora 11:00, într-un meci amical.
Partida programată la Târgu Jiu nu a mai avut loc, iar trupa oaspete, care a și făcut deplasarea în orașul lui Brâncuși, a făcut cale întoarsă.
CSM Slatina a transmis prin intermediul paginii sale de Facebook faptul că nu a mai disputat amicalul cu Viitorul Pandurii ”din cauza unor probleme organizatorice”, fără a detalia exact motivul. Trupa antrenată de Dan Oprescu s-a întors acasă fără să mai joace și, potrivit NewsFlux, va susține un antrenament seara.
”Jocul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu nu s-a disputat. FC Argeş, următorul adversar
Echipa noastră nu a mai susţinut jocul de pregătire cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, programat, în deplasare, de la ora 11.00. Ajunsă la faţa locului, din cauza unor probleme organizatorice, partida nu s-a putut disputa.
Echipa noastră va primi sâmbătă, 22 iulie, de la ora 11.00, vizita celor de la FC Argeş, într-un joc de pregătire programat pe Stadionul 1 Mai”, a comunicat CSM Slatina.
Ieri, Viitorul Pandurii comunica pe contul său de Instagram faptul că va juca astăzi un amical cu CSM Slatina. Clubul gorjean nu a revenit cu nicio informare despre faptul că testul a picat, însă a răspuns unei întrebări primite despre ce s-a întâmplat cu amicalul.
”Partida de astazi s-a anulat datorită unor probleme de organizare”, a fost răspunsul echipei antrenate de Călin Cojocaru.
Problemele de organizare privesc chiar Viitorul Pandurii, care până acum își susținea antrenamentele sau meciurile amicale pe terenurile secunde ale bazei sportive Municipale din Târgu Jiu.
Până acum, în această perioadă de pregătire de vară, CSM Slatina a mai disputat amicale cu Universitatea Craiova (scor 0-4), CS Mioveni (scor 2-0) și Gloria Buzău (scor 1-1). Aceasta mai are programate jocuri test cu Campionii FC Argeș (22 iulie), Concordia Chiajna (26 iulie) și Steaua (28 iulie).
De partea cealaltă, Viitorul Pandurii, care s-a întors de curând din cantonament din Serbia, iar în această vară a disputat amicale cu Jiul Rovinari (Liga 4 Gorj, scor 4-1), FK Novi Sad (2-2), OFK Vrsac (1-1), FK Radnicki Zrenjanin (1-0) și FC Radnicki Novi Belgrad (0-1). În programul inițial anunța două teste cu Corvinul Hunedoara, însă nu a jucat niciunul. Ar trebui să mai joace cu CSC Dumbrăvița (22 iulie, Târgu Jiu), CSM Reșița (26 iulie, Târgu Jiu) și Phoenix Buziaș (deplasare).
Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-si-gloria-buzau-remiza-intr-un-amical-19277311
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-s-a-intors-din-cantonament-19277200
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mihai-ion-noul-jucator-al-echipei-csm-slatina-19277172
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-a-finalizat-cantonamentul-de-vara-19277002