După 10 zile de pregătire în ”Banatul Sârbesc”, la Zrenjanin, Viitorul Pandurii Târgu Jiu a revenit joi seara în Oltenia, iar de săptămâna viitoare va continua seria amicalelor.
În Serbia, echipa antrenată de Călin Cojocaru a jucat amicale cu FK Novi Sad (2-2), OFK Vrsac (1-1), FK Radnicki Zrenjanin (1-0) și FC Radnicki Novi Belgrad (0-1).
Viitorul Pandurii a început seria amicalelor din această vară la Târgu-Jiu, acolo a întâlnit gruparea din Liga 4 Gorj, Jiul Rovinari (locul 3), de care a dispus cu scorul 4-1.
Antrenorul Călin Cojocaru este mulțumit de lot, dar și-ar mai dori un atacant.
”Consider că am făcut o pregătire bună, am avut și 4 amicale, 3 adversari de Liga 2 și unul de Liga 3, teste de utile pentru noi, având în vedere că avem în componența lotului foarte mulți jucători noi. Împreună cu stafful tehnic și administrativ, am reușit să facem un lot competitiv.
Avem în componența lotului mulți jucători tineri, cu dorință mare de afirmare, iar prin muncă și seriozitate vom avea rezultate bune. În mare parte, lotul este definitivat, dar mai aștept un singur jucător, un atacant mai exact. Mai avem 4 amicale până la startul campionatului, iar în această perioadă dorim să omogenizăm relațiile de joc”, a declarat Cojocaru, pentru Liga2.ro.
Viitorul Pandurii va juca miercurea viitoare un amical cu CSM Slatina, la Târgu Jiu, cel mai probabil la ora 11:00. Vor mai urma teste cu CSC Dumbrăvița, CSM Reșița și în deplasare cu Phoenix Buziaș. Campionatul începe luna viitoare.
https://liga2.prosport.ro/liga-3/cristian-gavra-a-ajuns-in-liga-3-19277194
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-popa-a-semnat-cu-concordia-chiajna-19277189
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mihai-velisar-a-semnat-cu-corvinul-hunedoara-19277186
https://liga2.prosport.ro/liga-3/flacara-horezu-a-ramas-fara-antrenori-19277180
https://liga2.prosport.ro/seria-1/bebeto-lupulet-si-iulian-anca-trip-in-lot-surprizele-chirurgului-19277175
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mihai-ion-noul-jucator-al-echipei-csm-slatina-19277172