CSM Reșița a anunțat atragerea unui sponsor, AquaCaraș, care va fi amplasat pe partea din spate a tricourilor, sub număr. Practic, va fi un nou sponsor important al clubului din Valea Domanului și va trimite în conturi o sumă de bani considerată de conducere importantă.
Sponsorul a fost prezentat în aceeași conferință în care a fost anunțată numirea lui Flavius Stoican ca antrenor al echipei.
CSM Reșița va încasa 100.000 de lei pentru sezonul în curs, urmând ca apoi, din vara următoare, eventual, suma să crească, dar cu siguranță la mijloc e vorba de anumite obiective trasate între cele două părți, dar și de planurile care vor fi conturate din vara lui 2024, pentru sezonul următor.
De altfel, conferința a fost deschisă chiar cu acest subiect, nu cu prezentarea lui Flavius Stoican. Primarul Ioan Popa a început discuția, vorbind despre importanța venirii sponsorului lângă echipă.
”Primul lucru pe care vreau să îl menționez este legat de faptul că, prin bunăvoința domnului Aurel Filipescu, prin bunăvoința colegilor de la AquaCaraș, prin bunăvoința Consiliului Județean, am reușit să atragem o resursă financiară importantă, pentru a sprijini clubul de fotbal, care reprezintă nu numai orașul, ci tot județul.
E o chestiune de normalitate, pe care o aștept de mulți ani, să vină lângă noi agenți economici. E mai greu, dar AquaCaraș este operatorul nostru de apă-canal și este un operator cu care avem o relație bună. Mă bucur că ni s-a alăturat.
Tricourile au fost deja inscripționate cu sponsorul, acum sunt alte vremuri. Sper să fie un prim pas și un semnal și pentru alte companii, care înțeleg să vină alături de noi, au și beneficii.
Banii nu merg doar la fotbal, copiii Reșiței au șansa să performeze și în alte sporturi, șapte sporturi. E o bucurie asta! Mulțumesc, Aurel, îți dau cuvântul”, a spus primarul.
Gheorghe Filipescu, director general al AquaCaraș (noul sponsor al CSM Reșița), s-a declarat încântat de semnarea contractului, de faptul că entitatea pe care o reprezintă se va regăsi pe tricourile formației din Liga 2.
Așa cum se obișnuiește la astfel de momente, a fost o serie de mulțumiri, în special adresate primarului Ioan Popa.
”Sper să fie de folos și pentru oraș, și pentru echipă, și pentru județ colaborarea. Nu puteam să nu fim alături de domnul primar. Efort se face în oraș, și în sport, și în alte domenii. Încercăm să facem investiții în oraș, dar revin la subiectul discuției. Vă mulțumesc pentru participare, îi mulțumesc lui Cristi Bobar pentru că este un bun profesionist.
În ceea ce mă privește, pasul e mic, dar sigur! Știm că vom face pași înainte. Sponsorizarea se ridică la 100.000 de lei în anul competițional 2023/2024. Asta datorită faptului că societatea are condiții, pentru progresele făcute în ultima perioadă. Vrem mai mult, suntem alături de sport, de domnul primar, răspundem prezent la toate aceste eforturi pe care le face dumnealui, pentru a crește. Vă mulțumesc!”, a spus Gheorghe Filipescu.
”Cireașa de pe tort” a fost pusă de un trimis al președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, consilierul său, Zaharia Rădoi. Romeo Dunca este în concediu și nu a putut participa la conferința de numire a lui Flavius Stoican.
A trimis însă o scrisoare, care a fost citită de Zaharia Rădoi, mai ceva ca în perioada romanilor, în piața publică. A fost un discurs plin de esență politică, demn de apropierea alegerilor și cum fosta conducere a CJ Caraș-Severin a dat rateuri spre deosebire de actuala, care îl are în frunte pe președintele Romeo Dunca.
Au mai lipsit doar aplauzele de la final și uralele.
”O să dau citire mesajului domnului președinte. Dânsul e în concediu și vrea să transmită câteva chestiuni cu privire la acest eveniment:
«Corectitudinea alocării de bani către localitățile din județ face posibilă îndeplinirea de activități sportive. Reșița e orașul cu cel mai mare număr de locuitori din județ și, cu toate acestea, a trebuit să așteptăm mandatul din 2020 pentru ca, în sfârșit, Consiliul Județean să aloce anumite sume de bani, în funcție de locuitori.
Dacă până atunci, în perioada 2016-2020, sumele alocate din rectificare, care a depins de Consiliul Județean, pentru reședința de județ, au fost destul de mici, începând cu mandatul meu lucrurile au intrat în normal! Nu numai pentru Reșița, ci și pentru celelalte orașe. În acest fel, din cei 10 milioane de lei alocați, Primăria Reșița a reușit să sprijine mai eficient activitățile sportive din județ, printre care și fotbalul.
Consiliul Județean și consilierii, fără culoare politică, vor vota la fel și la alocările viitoare. Atunci când a fost vorba de banii alocați la rectificare, în final s-au votat în unanimitate. Efortul pe care îl face AquaCaraș și alocarea din profit a unei sume consistente, pentru a sprijini echipa CSM Reșița, este posibilă prin implicarea Consiliului Județean și a președintelui. S-a recuperat un prejudiciu important, suferit de societate în anii precedenți»”, a spus trimisul președintelui CJ Caraș-Severin.
CSM Reșița va disputa primul meci cu noul sponsor sâmbătă, cu FK Miercurea Ciuc, în deplasare, în etapa a 4-a a Ligii 2.
În primele trei etape ale Ligii 2, pe tricoul CSM Reșița a fost afișat doar un ”sponsor”, pe piept: ”Invest in Reșița”. E modul prin care Consiliul Local al Municipiului Reșița, principalul finanțator al clubului, a ales să promoveze municipiul reședință de județ al Caraș-Severinului prin intermediul echipei de fotbal.
Foto: AquaCaraș și CSM Reșița
Video: CSM Reșița
https://liga2.prosport.ro/seria-1/flavius-stoican-prezentat-oficial-la-csm-resita-19281641
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gabriel-dodoi-s-a-despartit-de-chindia-unde-a-ajuns-mustapha-jah-19281635
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/dumbravita-uta-in-play-off-ul-cupei-romaniei-19281630
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/meciuri-play-off-cupa-romaniei-19281593
https://liga2.prosport.ro/liga-3/acs-medias-l-a-numit-pe-mihai-ianc-in-functia-de-director-tehnic-19281615
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-targoviste-gloria-buzau-meci-in-liga-2-19281437