Fostul partener finanțator al clubului Petrolul Ploiești în perioada 2017-2022, Veolia, este aproape să devină finanțator la recent promovata în Liga 2 CSM Reșița.
Primarul urbei, Ioan Popa, a confirmat discuțiile cu compania francează cu activitate inclusiv în România, fără a înainta neapărat și o sumă, iar șansele de schimbare a formei juridice astfel ca echipa din Banatul montan să se poată lupta inclusiv la prima ligă există.
În acest moment, CSM Reșița este un club de drept public, astfel că nu are drept de promovare în SuperLigă, la fel ca Steaua, Șelimbăr, Slatina, Dumbrăvița și Alexandria, altă nou-promovată.
Într-un clasament recent, Reșița era una dintre reședințele de județ din România cu viața cea mai ieftină. Primăria a sprijinit sportul, prin clubul său sportiv, dar, desigur, nu se poate vorbi de un sac fără fund. În acest context, normal că s-a căutat un sponsor.
”E oficial, noi n-am vrut să dăm niciun anunț pe tema asta, pentru că una din condiții era să promovăm în Liga 2. Veolia este o companie foarte mare, care are acțiuni în fotbal, inclusiv în fotbalul francez și suntem în discuții cu ei. Intrăm în negocieri cu ei, împreună cu direcțiile juridice ale noastre, ale lor, să vedem în ce măsură putem colabora în viitor, în Liga 2”, a declarat, pentru Liga2.ro, primarul Ioan Popa.
Există și pragul legal al finanțării pentru sport, ca procent total, dar și limitarea la cât se poate plăti din bani publici ca salariu unui jucător, adică nu mai mult de salariul viceprimarului, stabilit în cuantum tot prin legi. ”Nu am discutat despre sume, pentru că nu a fost cazul, la momentul la care am început discuțiile, dar e clar că în Liga 2, fără 2-3 milioane de euro nu poți să stai. Atunci, lucrurile aici se învârt. Despre asta vorbim. Va trebui să vedem cum facem acest lucru, ca să fim în deplină legalitate. Primăria Reșița finanța Clubul Sportiv Municipal cu circa 1 milion de euro pe an. Nu doar în fotbal, dar preponderent în fotbal. Au mai fost și alte secții cu sume de 200-300. Există niște legiferări legate de 5 la sută din bugetul total al unei primării. Nu poți să mergi mai mult pe zona de sport, pe de o parte. Pe de altă parte, noi avem probleme pe partea de prime, jucător ș.a.m.d. Avem niște restricții, ce putem să finanțăm”, a mai explicat Popa.
Spre deosebire de ”sora” mai mare Timișoara, Reșița este un oraș cu bazin olimpic. Autoritățile vor să-l ducă la un standard superior, și asta s-ar putea face tot prin finanțare privată. Compania franceză e interesată de mai multe investiții în oraș.
”Veolia e o companie care genereză în România peste 300 de milioane de euro pe an cifră de afaceri. Au mai fost în fotbal implicați la Petrolul Ploiești și împreună cu ei avem alte două-trei proiecte în oraș. Vorbim aici despre fotovoltaic, optimizarea bazinului olimpic de înot și alte proiecte pe care le gândim îmrpeună. Evident că dacă vin aici nu vor veni doar pentru fotbal. E o companie orientată spre energie verde și încercăm să găsim soluți să colaborăm și pe alte teme”, a mai precizat primarul Reșiței.
În acest moment, CSM Reșița e club de drept public și nu poate să promoveze în prima ligă. Ioan Popa a punctat că discuțiile cu Veolia sunt motivate tocmai de acest aspect, al posibilității schimbării formei de organizare juridică.
”Cu siguranță, acesta e de fapt principalul motiv. Pentru că, astfel, noi putem duce echipa singuri în Liga 2, dar iată ce s-a întâmplat la Steaua, la Dej (n.r. – primarul Reșiței este prost informat. Dejul nu are nicio problemă de acest fel, din cauza formei de organizare a clubului. Altele au fost problemele care un i-au adus licența de primă ligă). Nu poți promova în Liga 1 decât dacă ești o entitate de drept privat”, a adăugat primarul Reșiței.
Nu este, însă, prima dată când se vorbește despre posibila implicare a companiei Veolia la un alt club de fotbal din țară, după despărțirea de Petrolul. S-a vorbit inclusiv de o asociere cu FC Botoșani, însă nu s-a concretizat nimic. De această dată, primarul unei localități vorbește despre un posibil parteneriat, astfel că declarațiile sale nu pot fi ignorate.
Foto: Miruna Mihancea / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/liga-3/sarbatoare-mare-la-resita-dupa-promovarea-in-liga-2-calin-cheregi-dupa-succesul-in-fata-devei-stiam-simteam-ca-acasa-cu-atatia-spectatori-nu-putem-rata-era-inadmisibil-19274594
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-si-foto-peste-30-000-de-spectatori-au-asistat-la-meciurile-de-baraj-de-promovare-in-liga-2-a-fost-nebunie-la-hunedoara-si-piatra-neamt-dar-nici-resita-nu-s-a-lasat-mai-prej-19274471
https://liga2.prosport.ro/liga-3/vulpea-cand-nu-ajunge-la-struguri-stefan-nanu-e-multumit-de-csm-deva-chiar-daca-a-pierdut-cu-csm-resita-si-nu-a-promovat-in-liga-2-primarul-mesaj-catre-jucatori-si-suporteri-sa-19274556
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-tunari-alexandria-resita-corvinul-au-promovat-in-liga-2-19274361