:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Feugen-beza-stefan-grigorie-scm-ramnicu-valcea-cs-tunari-1024x595.jpg)
Ripensia Timișoara a reușit să ia un punct liderului din Grupa A din play-out, Farul Constanța, în prima etapă a acestui turneu al Ligii 2. Cele două echipe au remizat la scorul de 1-1, iar golul constănțenilor a venit din penalty.
Cosmin Petruescu spune că rezultatul e echitabil și apreciază că formația sa a revenit în joc.
Greșeala de la gol reprezintă faultul în careu comis de Rogac asupra lui Măzărache. Ulterior, după ce Farul a deschis scorul, Ripensia a început să joace mult mai în viteză și, astfel, a și reușit să revină pe tabelă.
”Un joc deschis oricărui rezultat. O confirmă și echilibrul din teren, în care ambele echipe și-au împărțit etapele de tatonare. Au fost ocazii și de o parte și de cealaltă. Păcat că am luat un gol pe o greșeală personală, dar, în același timp, e bine că am reușit să echilibrăm jocul. Am intrat repede în partidă, cum se spune. Am înscris și rezultatul din punctul meu de vedere îl consider echitabil”, a declarat Petruescu despre jocul de la Constanța.
”Conferențiarul” a mizat pe înaltul Denis Golda în atac, pentru formula de start, iar ulterior l-a introdus și pe Nemanja Sokovic, alt fotbalist cu talie.
Mingile trimise pentru loviturile de cap ale lui Golda nu au fost însă valorificate decât dintr-o fază în care timișoreanul se afla în ofsaid.
”Știam că întâlnim o echipă Farul foarte bună, o echipă de posesie, care încearcă să-și impună în special jocul pe teren propriu. Ne-am luat măsurile care am considerat noi de cuviință pentru a contracara acest joc al lor. Am încercat să ne punem și noi în valoare talie la fazele fixe și în final, e un rezultat de egalitate care ne menține cu șanse reale pentru a evita retrogradarea, mai exact, barajul”, a mai spus Petruescu după meciul dintre Farul și Ripensia.
Cu 23 de puncte, Ripensia e pe locul 5 din 7 în Grupa A a play-out-ului, loc de baraj de menținere în Liga 2. În etapa a 2-a, în 10 aprilie, de la ora 11:00, va juca acasă cu Fotbal Comuna Recea (locul 4, 26 puncte).
Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/remiza-la-malul-marii-ripensia-a-smuls-un-egal-pe-terenul-farului-in-debutul-play-out-ului-ligii-2-19177348
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-prima-etapa-a-play-out-ului-propune-cinci-meciuri-pentru-sambata-de-la-ora-1100-petrolul-joaca-la-resita-farul-primeste-vizita-ripensiei-19177256