Lovitură dată de Corvinul Hunedoara pe piața transferurilor. ”Corbii” au pus mâna pe un fotbalist cu 48 de selecții în naționala Estoniei.
Gruparea ”alb-albastră” a ajuns la un acord cu Ilja Antonov, un mijlocaș central de 30 de ani care se întoarce în fotbalul românesc după patru ani de zile, când își încheiase conturile cu FC Hermannstadt, pentru care a evoluat în prima ligă.
Noua achiziție a Corvinului vine să completeze o linie mediană din care mai fac parte căpitanul Marius Chindriş, Antonio Bradu sau juniorii Rafel Pocioian și David Ciurel, acesta din urmă fiind recent împrumutat de la Ripensia până în vara anului următor.
Estonianul Antonov a jucat în țara natală pentru Puuma, FCI Levadia și Nomme Kalju, pentru această din urmă echipă evoluând ultima dată, în sezonul 2023, la care a avut 13 prezențe și a înscris 1 gol. A mai jucat în Austria, la Horn, în Slovenia, la Rudar, în România, la FC Hermannstadt, și în Armenia, la Ararat-Armenia.
Pentru naționala Estoniei are 48 de meciuri și 2 goluri, iar în cupele europene a jucat cu FCI Levadia și Ararat-Armenia, în preliminariile competițiilor Europa League, Champions League și Conference League.
Așadar, formația pregătită de Florin Maxim, proaspăt promovată în Liga 2, ajunge la patru transferuri estivale.
Primul sosit, chiar în ziua reunirii, a fost fundașul central Viorel Lică (28 de ani, ex Poli Iași), pentru ca de două zile să fie prezentați și ”închizătorul” David Ciurel (17 ani, împrumutat de la Ripensia) și fundașul central Antonio Manolache (23 de ani, ex Petrolul, ultima dată fost la Gloria Bistrița Năsăud).
La capitolul despărțiri îi regăsim pe Adrian Mar și Antonio Vlad, în timp ce Alexandru Curtean se va retrage din activitate cu ocazia amicalului de sâmbătă (ora 18:00), cu prim-divizionara UTA, de pe arena ”Michael Klein”.
UPDATE: Corvinul l-a anunțat oficial ca achiziție pe Ilja Antonov cu următorul comunicat:
”Corvinul Hunedoara a reuşit unul dintre cele mai importante transferuri din această vară, la nivelul Ligii a doua. Echipa noastră şi-a asigurat serviciile lui Ilja Antonov, fotbalist cu 52 de selecţii în naţionala Estoniei, pentru care a şi marcat în două rânduri!
Antonov se întoarce în România după experiența avută în urmă cu cinci sezoane la FC Hermanntadt şi este unul dintre jucătorii cu cel mai bun CV din cel de-al doilea eşalon. Mijlocaşul în vârstă de 30 de ani are în palmares opt trofee în Estonia şi Armenia şi meciuri în Europa Conference League!
Antonov ajunge la Hunedoara de la FC Kalju (locul patru în actuala ediție a primei ligi) pentru care a evoluat în 13 din cele 17 jocuri de până acum, marcând și un gol și fiind, totodată, căpitanul formaţiei din Capitală. Înainte de a ajunge la gruparea înfiinţată în urmă cu un secol, noul jucător al Corvinului a evoluat la FCI Levadia Tallinn și la Ararat, în Armenia.
Antonov are în palmares trei titluri de campion al Estoniei, cu FCI Levadia Tallinn, două Cupe și două Supercupe, cu aceeași grupare, dar și un titlu câștigat în Armenia, cu FC Ararat! Mai mult decât atât, internaţionalul eston a îmbrăcat și tricoul primei reprezentative de 52 de ori (marcând și două goluri) și de alte 15 ori pe cel al Naționalei de Tineret.
Ilja este la a doua experiență în România, unde a mai evoluat la FC Hermannstadt, între 2018 și 2019, odată cu promovarea sibienilor în prima ligă, ajungând pe Cibin de la Rudar Velenje (Slovenia).
Bun venit, Ilja! Tere tulemast, Ilja!”
Foto: Corvinul Hunedoara și Valentin Macrea / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/doua-noi-achizitii-pentru-corvinul-un-fundas-fost-la-bistrita-care-apartinea-de-petrolul-si-un-tanar-jucator-de-la-ripensia-19276361
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-hunedoara-tinteste-play-off-ul-in-liga-2-19275970
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-hunedoara-s-a-despartit-de-doi-jucatori-19275860
https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-curtean-nu-mai-continua-cu-corvinul-si-in-liga-2-a-decis-sa-puna-punct-carierei-de-fotbalist-nu-e-o-decizie-usoara-dar-trebuia-sa-vina-si-acest-moment-19275820
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-s-a-reunit-cu-18-jucatori-singura-noutate-din-lotul-lui-florin-maxim-vine-de-la-poli-iasi-am-mare-incredere-in-toti-jucatorii-nostri-tocmai-de-aceea-nu-s-a-renuntat-in-mare-la-n-19275721