Concordia Chiajna a început cu o victorie seria meciurilor amicale din Turcia. Golurile cu KF Besa au venit în partea secundă

Marius ANGHEL 01 Feb. 2023, 23:19 Liga 2

Concordia Chiajna a câștigat primul dintre cele patru meciuri amicale pe care le are programate în cantonamentul din Turcia, acolo unde a ajuns de luni, 30 ianuarie.

Echipa antrenată de Eugen Trică s-a impus cu scorul de 2-0, miercuri, în fața formației KF Besa Doberdoll, clasată pe locul 7 în liga secundă din Macedonia de Nord.

Cierpka și Rusescu au înscris pentru Concordia în amicalul cu KF Besa

La pauză, scorul a fost unul de egalitate, 0-0. Modificările făcute de antrenori au schimbat și soarta partidei, cei care au reușit să înscrie fiind jucătorii Concordiei, clasați pe locul 9 în liga secundă din România. Mijlocașul polonez Adrian Cierpka și atacantul Raul Rusescu au fost cei care au marcat, potrivit informațiilor furnizate de trupa ilfoveană.

Eugen Trică a mizat în prima repriză pe Martin Chudy – Radu Simion, Alexandru Stănică, Gabriel Tamaș, Mihai Velisar – Claudiu Negoi, Dorin Codrea, Sammy Skytte, Raoul Cristea – Albert Voinea și Mediop Ndiaye. După pauza au mai intrat Iustin Popescu – George Călințaru, Luka Maric, Leonard Alexandrescu, Gabriel Goicea, Paul Pațurcă, Adrian Cierpka, Silviu Pană, Mihai Constantinescu, Adrian Voicu și Raul Rusescu.

Andreas Burcea, Giovani Ghimfuș, Vlad Mihalcea și Yanis Stanciu nu au fost folosiți în acest test, însă s-au antrenament.

KF Shkupi, următorul adversar al Concordiei

Altfel, cea mai recentă achiziție a ilfovenilor, atacantul macedonean Mirko Ivanovski, ultima dată la Petrolul și care a semnat astăzi un contract valabil până la finalul sezonului, va ajunge în cursul zilei de mâine, joi, în cantonamentul din Antalya.

Concordia și-a stabilit și următorul adversar, singurul dintre cei patru pe care nu-l avea decis în momentul plecării din țară. Astfel, sâmbătă, 4 februarie, echipa ilfoveană va evolua împotriva unui alt oponent din Macedonia de Nord. Acesta este unul mult mai puternic, KF Shkupi, formație care se află în acest moment pe locul 2 în prima ligă din țara sa.

Până la data de 10 februarie, când revine acasă, echipa antrenată de Eugen Trică va mai juca cu Wieczysta Cracovia (locul 3 în Grupa 4 din liga a patra din Polonia), pe 7 februarie, și FC Gossau (locul 8 în Grupa 3 din liga a patra din Elveția), pe 9 februarie.

În prima parte a pregătirii de iarnă, în țară, Concordia a disputat două amicale, cu CS Dinamo (Liga 3), de care a trecut cu 4-0, la Buftea, și cu Progresul Spartac, în fața căreia a pierdut în Ghencea cu scorul de 0-1. Sâmbătă ar fi trebui să joace cu CS Tunari, însă partida a picat din cauza condițiilor meteo. Ulterior, după revenirea din Antalya, trupa lui Trică va mai avea un test cu Steaua, pe 18 februarie.

Foto: KF BESA Doberdoll 1976

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-continua-sa-joace-tare-pe-piata-transferurilor-a-semnat-si-cu-mirko-ivanovski-al-treilea-jucator-care-in-prima-parte-a-sezonului-a-fost-in-prima-liga-la-petrolul-19259291

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-a-decolat-spre-antalya-cu-26-de-jucatori-ultima-achizitii-fiind-de-la-petrolul-busu-nu-mai-continua-cu-ilfovenii-la-care-n-au-ramas-nici-nita-si-gaspar-19259125

https://liga2.prosport.ro/seria-1/inca-un-jucator-din-prima-liga-ajunge-la-concordia-chiajna-gabi-tamas-va-face-echipa-cu-un-fost-coechipier-de-la-petrolul-19258851

Marius ANGHEL 01 Feb. 2023, 23:19 Liga 2
Pe aceeași temă