Concluziile lui Dan Alexa după amicalul dintre Rapid și Astra: ”Meritam să câștigăm.” Antrenorul explică situația absenților Labeau și Alexandru | VIDEO rezumatul

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 07 Jun. 2020, 09:29 Actualizat: 07 Jun. 2020, 10:09 Liga 2
Concluziile lui Dan Alexa după amicalul dintre Rapid și Astra: ”Meritam să câștigăm.” Antrenorul explică situația absenților Labeau și Alexandru | VIDEO rezumatul

Spre deosebire de contracandidate din play-off-ul de promovare, Rapid a jucat nu unul, ci două meciuri amicale imediat după ieșirea din cantonamentul special, în timp ce, de exemplu, liderul UTA nu are niciun adversar prin prejma sa și a fost nevoit să organizeze un joc în familie. După înfrângerea cu Dinamo (0-1), giuleștenii au întâlnit la două zile distanță un alt adversar din Liga 1, de această dată din play-off, pe Astra, cu care a remizat la Giurgiu, sâmbătă, la scorul de 2-2. La finalul partidei, Dan Alexa a tras concluziile, declarând că Rapid ar fi meritat chiar să câștige jocul.

În meciul desfășurat sâmbătă după-amiază la Giurgiu, cele două echipe din ligi diferite au condus câte o dată. Astra au deschis scorul din startul partidei, prin Vasile Gheorghe (3), iar Rapid a preluat conducerea prin ”dubla” lui Marian Drăghiceanu (45, 51). Kehinde Fatai (71) a readus egalitatea pe tabelă, iar scorul avea să rămână egal, în ciuda ocaziilor importante și de o parte și de alta.

Dan Alexa: ”Am obținut un rezultat bun, dar cred că meritam să câștigăm”

După încheierea partidei, antrenorul Dan Alexa, care s-a aflat la al doilea meci pe banca echipei Rapid și pentru prima dată ca adversar în fața fostei formații pe care a pregătit-o ultima dată, Astra, a declarat că jucătorii săi ar fi meritat să câștige.

În primul ”11” al Astrei s-au aflat jucători precum Gabi Tamaș, Seto, Budescu, Răduț sau Alibec.

”A fost un meci în care am obținut un rezultat bun, dar cred că meritam să câștigăm. Am avut situații la 2-1, am controlat jocul până în minutul 65, am avut posesie, am avut situații de a marca. Sigur, pentru stadiul în care suntem am arătat bine. Am întâlnit o echipă de play-off. Dar mai avem probleme, trebuie să le reglăm. Mai avem o lună de zile în care suntem obligați să lucrăm la problemele astea, însă sunt încrezător, fiindcă avem mulți jucători buni, care pot să facă diferența pe timpul unui meci.

Ne-am ridicat la nivelul adversarului, dar este un meci amical. Important pentru mine este ca niciun jucător să nu se fi accidentat, să nu resimtă oboseala. Este al doilea meci în două zile, iar noi, practic, am avut abia trei antrenamente împreună, dacă pun și jocurile”, a spus Dan Alexa într-un interviu postat de Rapid pe pagina sa de Facebook.

Rezumatul amicalului dintre Astra și Rapid:

”Dublă” Drăghiceanu. Alexa: ”E într-un moment bun. Trebuie să crească foarte mult, să muncească mai mult”

Mijlocașul Marian Drăghiceanu a fost, din nou, la fel ca în testul cu Dinamo, cel mai periculos jucător al Rapidului. De această dată a și înscris de două ori, în minutele 45 și 51, cu care a întors scorul și și-a adus echipa în avantaj. Alexa spune că jucătorul care la 7 iulie împlinește 21 de ani poate fi și mai bun de atât.

”Drăghiceanu este un jucător în care eu cred, pe care îl cunosc foarte bine. Este într-un moment bun, dar trebuie să mențină ritmul, trebuie să crească foarte mult, să muncească mai mult, pentru că are calități și e păcat să nu ne folosim de ele”, a spus Alexa, care a vorbit și despre cei mai tineri jucători utilizați în acest amical cu Astra: ”Am rulat tot lotul. I-am folosit pe Finică, Ignat. Ignat, un jucător de perspectivă fundaș central. Finică – un fundaș stânga, la fel, foarte tânăr. Nichifor, un atacant provenit din academie.”

Probleme în atac pentru Rapid

La fel ca precursorul său, Daniel Pancu, Dan Alexa începe să se plângă de absențele din lot. Rapid nu s-a putut baza nici la acest amical pe cei doi atacanți pe care îi are și în care își pune baza în acest play-off de promovare. Francezul Brighton Labeau nici măcar nu s-a întors din Franța, în timp ce Valentin Alexandru este accidentat.

”Jucăm fără atacant, pentru că, din păcate, Labeau nu a putut să plece din Franța, iar Vali Alexandru este accidentat, mai stă câteva zile. Dar Hlistei, pe poziția aia a făcut un meci bun și are calități care să suplinească absența celor doi atacanți”, a mai declarat Dan Alexa.

Play-off-ul Ligii a 2-a începe la 4 iulie, astfel că Rapid și celelalte cinci echipe care vor participa în această fază, UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș și Petrolul Ploiești, mai au aproximativ o lună la dispoziție pentru a se pregăti fizic pentru cele cinci meciuri care decid cele două promovate direct în Liga 1 și formația care merge la barajul pentru promovare.

Foto: FC Rapid 1923

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 07 Jun. 2020, 09:29 Actualizat: 07 Jun. 2020, 10:09 Liga 2
Pe aceeași temă